Un bărbat de 44 de ani, din Arad, a fost reținut marți de polițiștii Secției 1 de Poliție Vlaicu, fiindcă ar fi furat mai multe lucruri dintr-o casă de pe strada Constantin Brâncoveanu, din cartierul Aurel Vlaicu.
„În urma investigațiilor efectuate, la data de 11 august 2020, polițiștii Secției 1 de Poliție Vlaicu au identificat un arădean de 44 de ani, care, la data de 13 mai 2020, ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Constantin Brâncoveanu din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță de reținere și introdus în arestul I.P.J. Arad, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.