joi, 13 iunie, 2024

Aproape jumătate dintre arădenii care și-au făcut investigații, au probleme la plămâni. Pneumologii insistă pe importanța prevenției

Distribuie articolul

Medicii pneumologi insistă pe importanța prevenției, în contextul în care, în primele două luni ale acestui an, din 85 de pacienți cărora li s-a efectuat bronhoscopie, 39 au fost diagnosticați cu neoplasm pulmonar.

„Este foarte important să ne verificăm periodic sănătatea plămânilor. Aceștia nu dor, pentru că au puțini receptori ai durerii, iar simptomele în cazul neoplasmului apar abia când boala este în stadiu avansat. În urma consultului general, de specialitate, în funcție de simptomatologie, pacientul va fi investigat prin efectuarea unei endoscopii bronșice (bronhoscopie). În cazul în care este depistat un țesut pulmonar suspect, atunci acesta poate fi extras, pe parcursul bronhoscopiei prin utilizarea unei sonde speciale – crio-sondă – cu ajutorul căreia țesutul pulmonar suspect este înghețat și mai apoi extras. Țesutul va fi mai apoi analizat pentru stabilirea diagnosticului”, explică dr. Erika Repolski, medic primar pneumologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Pentru o consultație la unul dintre medicii noștri pneumologi, persoanele interesate se pot programa la Biroul de Programări din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad, fizic sau telefonic la numărul 0733 441 686, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-17.00 ori on-line pe pagina de internet a instituției la secțiunea „Programări la cabinetele din Ambulatoriul SCJU Arad”. Pentru consultație, este necesară prezentarea cu bilet de trimitere de la medicul de familie și card de sănătate. Bronhoscopiile se efectuează în regim de spitalizare de zi, pe bază de programare, în urma consultului de specialitate. Cabinetul Medical Pneumologie și Compartimentul de Endoscopie Bronșică sunt situate la parterul clădirii din strada Stephan Ludwig Roth (cartierul Grădiște). Medicul pneumolog este cel care decide, în urma unui consult de specialitate, care investigații sunt potrivite pentru fiecare pacient în parte.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți