Administrația arădeană are și umor! De acum, numele „Tanti Rodi”, sperietoarea șoferilor care parchează ilegal, a devenit oarecum oficial | FOTO

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Noua administrație locală, dacă îi putem spune așa, dovedește că, dincolo de seriozitatea de care trebuie să dea dovadă, are și o doză suficientă de umor. Însă, înainte de a ajunge la subiect, trebuie să vă povestim și cum au decurs lucrurile până aici.

Vedem, în ultima perioadă, că cei de la RECONS, societatea din subordinea Primăriei Municipiului Arad, sunt tot mai prezenți pe străzile orașului cu angajații și utilajele lor de ridicat autoturisme. Evident, vorbim despre autoturismele parcate ilegal, prin intersecții, pe trecerile de pietoni, pe locurile destinate persoanelor cu handicap sau care pur și simplu sunt lăsate pe benzile de circulație, încurcând traficul. La fel de evident este și faptul că cei de la RECONS nu acționează de capul lor, ci în urma unor decizii luate de către polițiști, fie că vorbim despre cei rutieri, fie despre cei locali. Astfel că, acolo unde un polițist constată că un autoturism este parcat ilegal și că încurcă traficul rutier sau pietonal, apar și cei de la RECONS cu „Tanti Rodi”.

Cine e „Tanti Rodi”?

Ei bine, totul a început de la o postare făcută de către un arădean pe grupul de Facebook „AradTraffic”. Omul văzuse cum cei de la Recons se pregăteau să ridice un autoturism parcat ilegal și, prin postarea sa, intenționa să-l anunțe pe șofer unde își va găsi mașina. Numai că, în postare s-a strecurat o eroare. Cel mai probabil vorbim despre opțiunea „autocorrect” a telefonului mobil, care a transformat cuvântul „ridică” în „Rodica”, iar fraza „veți că ți-o ridică” a ajuns să fie „vezi că ți-o Rodica”. Evident, toți cei care au văzut postarea au început să râdă, dar nu neapărat pe seama celui care a făcut postarea, cât pe ceea ce a ieșit în final. Și, în numai câteva zile, cei mai mulți arădeni au poreclit mașina de ridicări a celor de la Recons drept „Tanti Rodi”. Așa că, de o vreme, când cineva vede mașina de ridicări prin trafic, imediat o fotografiază și o postează pe Facebook, cu mesaje de genul „Uite-o pe Tanti Rodi”.

Ba, mai mult, un internaut a creat și un sondaj online, prin care îi întreba pe ceilalți internauți cum și-ar dori să se numească mașina de ridicări. Evident, majoritatea au votat pentru „Tanti Rodi”.

De aici și până a „oficializa” marca „Tanti Rodi” a fost doar un pas. Pas făcut astăzi, cel mai probabil de către cineva cu mult umor din cadrul Primăriei Municipiului Arad. Așa se face că Arad Obiectiv a „pus mâna” pe câteva fotografii care arată cum autospecialele de ridicat mașini ale celor de la Recons au fost „dotate” cu plăcuțe pe care scrie „RODICA” sau „#tantiRodi”. Așa că, putem spune că, începând de astăzi, „Tanti Rodi” a devenit un soi de brand oficial. Deci, respectați legea, parcați corespunzător, că altfel vine „Tanti Rodi” și vă ridică mașina.

 

 

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.