Cu un pic de efort spectatorii care au fost în această seară pe Arena „Francisc Neuman“ ar fi încăput și pe stadionul din Șiria, acolo unde UTA mai oferea astfel de prestații jalnice. Suporterii UTA-ei au stat acasă, sensibili la mesajul transmis de „Coach“, anume că jucătorii sunt stresați de presiunea pe care publicul arădean o pune pe ei. Fiind meci decisiv de calificare și cum tot „Coach“ ne „aburea“ ieri (sau mă rog, „aburea“ pe cine-l mai crede) că va folosi cea mai bună echipă posibilă, deoarece „Cupa e un obiectiv“, fanii echipei și-au zis probabil că mai bine se sacrifică și, dacă jucătorilor le place mai mult cu tribunele goale, hai să le creăm toate condițiile pentru a-și îndeplini obiectivul.
Până la urmă cei (foarte mulți) care au optat să rămână acasă, au tras lozul câștigător, evident nu din motivul pe care-l avansam ironic în deschiderea acestui material, ci pentru că s-au scutit pe ei înșiși de umilința de a asista la un spectacol de circ jenant, oferit de o echipă de clovni. Primul care s-a dat în spectacol a fost (din nou) antrenorul, care ne-a mai demonstrat o dată că atunci când vorbește, o face doar pentru a-și lua „la mișto“ auditoriul. Atât de important a fost pentru Rednic acest meci, atât de mult a pus preț pe competiție, atât de mult și-a respectat angajamentul de a trimite în teren cea mai bună echipă, că Poulolo, Fabry, Omondi și Costache au început meciul pe bancă! Dar, acest lucru nu ne mai surprinde, dacă altora li se aplică zicala „și minciuna-i vorbă“, în cazul lui Rednic, lucrurile pot fi duse și mai departe, până la „doar minciuna-i vorbă“.
Chiar și așa, fără cei 4 enumerați plus ceilalți accidentați (Benga, Van Durmen, Dumiter), nu există nicio scuză pentru halul în care a arătat echipa lui Rednic astăzi. Apărarea extrem de avansată a UTA-ei, dispusă cu fundașii centrali la 35-40 de metri de propria poartă, cu mari lacune de poziționare, repliere și interpretare a fazelor, mijlocul debusolat, în care portughezii cu același nume păreau că veniseră direct de la o petrecere de pe plajele lusitane, toate aceste elemente au fost unt pe pâine pentru contraatacurile oaspeților. Farul a avut în prima repriză cel puțin 10 contraatacuri periculoase, cele mai multe în superioritate numerică, 8 s-au încheiat cu ocazii mari, dintre care 4 au fost transformate. Acel 1-4 la pauză, cu golul UTA-ei fiind un cadou primit de la Dănuleasa, a fost chiar un scor blând pentru ceea ce s-a întâmplat pe teren în primele 45 de minute.
Culmea este că această superficialitate a constănțenilor era cât pe ce să le dea emoții. Intrați pe vârfuri în repriza secundă, cu un avantaj mare dar încă nu decisiv, jucătorii lui Hagi au fost surprinși de câteva ori de o echipă UTA, care după cele 4 schimbări operate la pauză, a arătat o față ceva mai apropiată de ce așteptau suporterii. Din păcate însă Omondi a dat cu piciorul, la propriu în minge, dar la figurat în două șanse imense de a-și readuce echipa în joc, execuțiile sale hilare nefăcând altceva decât să alimenteze corul de ironii al hâtrilor din tribună, care i-au scandat numele lui Rednic, au cântat „Campionii! Campionii!“ și au însoțit cu ole-uri pasele utiștilor. Golul de 5-1 a fost întâmpinat cu urale amare și cu scandarea numelui lui Hagi, de data aceasta fără ironie.
Așadar, după rușinea remizei de la Ungheni, Rednic și jucătorii săi ne-au arătat că se poate și mai rău. Dacă tot ne repetă cu fiecare ocazie că dacă nu venea el retrogradam, sau că n-am realizat nimic înainte de venirea lui, îi oferim și noi în replică lui Mircea Rednic, o perspectivă asupra activității sale: a luat UTA într-o semifinală de Cupa României și a adus-o până pe ultimul loc într-o grupă cu Unirea Ungheni și Sănătatea Cluj! Mulțumim „Coach“!
UTA – Farul Constanța 1-5 (1-4)
Cupa României 2024-2025, Grupa C, Etapa 3
Miercuri, 18 decembrie 2024, ora 17:00
Arad, Arena „Francisc Neuman“
Au marcat: Ghezali (33) / Cojocaru (4, 20), Buta 28, Radaslavescu (45), Doicaru (74)
Cartonașe galbene: Ze Pedro, Ghezali / Casap, Gustavo, Țîru, Buta
UTA: Iliev – Tsouka (46. Râpă), Conte (cpt), Trif, Mabea – Ghezali, Hrezdac, J. Pedro (46. Poulolo), Cristea (76. Dragoș) – Ze Pedro (46. Omondi) – Kadiri (46. Costache). Rezerve: Mitrovic – Țăroi, Fabry, Zsori. Antrenor: Mircea Rednic
Farul: Ducan – Dănuleasa, Larie (cpt), Gustavo (55. Țîru), Buta – Radaslavescu, Popescu (70. Dican), Casap (55. Vînă)- Ciobanu (70. Doicaru), Iancu, Cojocaru (76. Stoian). Rezerve: Buzbuchi – Bălașa, Cercel, Rivaldinho. Antrenor: Gheorghe Hagi
Arbitru central: Ionuț Coza (Cernica)
Asistent 1: Doru Lucaciu (Cluj)
Asistent 2: Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Arbitru de rezervă: Sorin Vădana (Cluj)
Observator arbitraj: Teodora Albon (Cluj)
Observator organizare joc: Mihai Duras (București)

O echipa de clovni,antrenata de un pacalici,oglinda unei conduceri de 2 lei.Tot inainte spre liga 2 si implicit spre desfiintare…