sâmbătă, 7 decembrie, 2024

UPDATE – O tânără de numai 21 de ani, din Târnova, și-a pierdut viața lângă Ineu, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită de un tren | FOTO

Distribuie articolul

Încă un accident înfiorător a avut loc în această seară pe un drum din județul Arad. Este vorba despre un accident petrecut în apropierea orașului Ineu, unde un autoturism a fost izbit violent de un tren.

Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, maiorul George Pleșca, accidentul a avut loc la trecerea de nivel cu calea ferată de pe drumul ce duce dinspre Ineu spre localitatea Șicula.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului Ineu, un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

Potrivit aceleiași surse, în autoturismul condus de o femeie se mai aflau și alte două persoane, care în urma accidentului au prezentat diferite traumatisme. Cum impactul dintre locomotivă și autoturism s-a produs chiar în partea stânga-față a autoturismului, femeia ce se afla la volan a rămas încarcerată între fiarele contorsionate și, la ajungerea salvatorilor, aceasta se afla în stop cardio-respirator. Celelalte două persoane au reușit să iasă din autoturismul avariat.

Ajunși la fața locului, pompierii ISU au descarcerat-o rapid pe femeie, iar medicii au început manevrele de resuscitare. Din păcate, după zeci de minute de luptă cu moartea, medicii au pierdut, iar femeia a fost declarată decedată.

În ceea ce privește trenul, călătorii nu au fost afectați în vreun fel.

UPDATE

„În această seară, în jurul orei 21.15, pe raza localității Ineu a avut loc un accident mortal.

O tânară de 21 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ineu, la o trecere la nivel cu calea ferata simplă, fără bariere, a fost acroșată de trenul Regio 160249, condus de un bărbat de 62 ani, din Arad, care se deplasa din direcția Arad-Gurahonț.

În urma evenimentului rutier a fost rănită grav conducatoarea auto si usor o altă tânără de 22 de ani, din Târnova, pasageră în autoturism.

Conducătoarea auto a fost resuscitată aproximativ 45 minute, ulterior fiind declarat decesul.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agentul șef Claudia Iuga.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Table of contents

Din aceeași categorie

Noutăți