Weekend plin pentru echipele Academiei UTA, care au fost din nou în prim-planul competițiilor juvenile naționale, unde au avut parte de egaluri dramatice sau eșecuri (sperăm noi) educative, dovadă că play-off-ul Ligii Elitelor este o treaptă cu adevărat superioară unde dificultatea partidelor este sensibil mai ridicată, dar și de două victorii bifate de cei mai mici dintre puștii care evoluează cu triungiul roș-alb pe piept.
Liga de Tineret / Play-off: UTA – Universitatea Cluj 2-2
Formația pregătită de Mihai Petcuț și Flavius Moisă a scos un punct din duelul cu Universitatea Cluj, scor 2-2. Arădenii au condus de două ori prin reușitele lui Țăroi și Corchiș, însă ardelenii au revenit de fiecare dată.
UTA a început partida cu: Roșu – Bărbat, Ancateu, Ene, Berar, Tolcea, Matei, Corchiș, Țăroi, Dragoș, Baba, iar pe parcurs a mai intrat Galcue.
Liga Elitelor U17 / Play-off: UTA – Universitatea Cluj 2-3
Meci spectaculos și echilibrat la categoria U17, unde UTA a cedat la limită, 2-3, tot în fața Universității Cluj. Zvenca și Ile au adus golurile arădenilor, care au condus în prima repriză, dar au fost întorși după pauză.
Trio-ul Sandu Gaica – Radu Mărginean – Adi Ungur i-a trimis pe teren pe: Rametea – Sabău R., Sabău L., Sulea, Antochi, Picioruș, Dogan, Hangu, Cijevschi, Ile, Zvenca. Au mai evoluat Bacalu, Șerban, Manolache și Roateș.
Liga Elitelor U16 / Play-off: UTA – FC Rapid 3-3
Cea mai spectaculoasă partidă a rundei a fost, fără îndoială, cea dintre UTA și Rapid la categoria U16. După un început excelent, în care au condus cu 2-0 și 3-1, tinerii arădeni au fost egalați în prelungiri, scor final 3-3. Pentru UTA au marcat Manolache, Sulea și Șerban.
Echipa de start a lui Marius Ciubăncan: Mustaro – Balabaș, Rădoi M., Bacalu, Rădoi D., Bud, Cotuna, Șerban, Ciornea, Burta, Sulea, cu intrări pe parcurs ale lui Manolache, Oraș, Popov, Mihalca și Vidac.
Liga Elitelor U15 / Play-off: UTA – FC Rapid 2-2
Și grupa U15 a avut parte de un duel echilibrat cu Rapid București, încheiat la egalitate, 2-2. Burchardt și Gallizioli au semnat reușitele arădenilor, care au avut momente foarte bune de joc.
Formația de start a lui Dinu Donca și Costel Bogoșel: Molnar – Barta, Rozniciuc, Meze, Mustață, Popa, Antal, Radu, Gallizioli, Herlo, Burchardt, iar pe parcurs au mai intrat Baltag, Urs, Talpaș și Iovanovici.
Liga Elitelor U14: UTA – CSS Gloria 2-0
Victorie clară pentru UTA U14, care s-a impus cu 2-0 în fața celor de la CSS Gloria. Lăzărescu și Pop au fost cei care au adus bucuria în tabăra arădeană.
Antrenorul Mihai Roșca a început cu: Tone – Burcă, Lăzărescu, Secianschi, Oniga, Iamandii, Fricățel S., Muraru, Nagy, Pop, Stan, iar pe parcurs au mai evoluat Oprean, Vinter, Breban, Gorea, Dan, Fricățel D. și Oprea.
Liga Elitelor U13: UTA – CSS Gloria 10-0
Puștii UTA-ei U13 au făcut spectacol total, spulberându-i pe cei de la CSS Gloria cu un categoric 10-0. Pantiș a reușit un hat-trick, iar lista marcatorilor a fost completată de Blaj, Crișan, Semen, Bota, Tabuia, Iga și Vaida.
Tehnicianul Abdoulaye Diarra a rulat întreg lotul disponibil: Petrică, Cornea, Sibnische, Bouhar, Predoiu, Miclea, Dumitrean, Iga, Semen, David, Vaida, Bota, Pantiș, Bondor, Iasovici, Blaj, Ozoreanu, Tabuia, Beserman, Truța, Crișan.

