Așa cum era de așteptat, UEFA a decis ca România să câștige la masa verde, cu scorul de 3-0, meciul împotriva reprezentativei Kosovo, disputat vineri 15 noiembrie și suspendat în minutul 90+3, când echipa oaspete a decis să se retragă de pe teren, acuzând un comportament rasist din partea publicului de pe Arena Națională. UEFA a sancționat astfel gestul extrem făcut de kosovari, care nu doar că nu avea un motiv întemeiat (nu au existat scandări rasiste sau care să conteste legitimitatea existenței statului kosovar), dar nici nu a fost însoțit de respectarea procedurilor clare de urmat într-o asemenea situație.
Din păcate, tot cum era de așteptat, și echipa României a suferit repercusiuni după finalul încins de meci. Astfel, tricolorii vor fi obligați să joace fără spectatori primul meci de pe teren propriu din preliminariile Campionatului Mondial, preliminarii care vor începe anul viitor. Culpa pentru care FRF și implicit Naționala au fost pedepsite, o reprezintă scandările xenofobe la adresa Ungariei, care s-au auzit din galeria echipei României. Cum FRF este recidivistă pe această speță, sancțiunea era una de așteptat.
De asemenea FRF a mai primit și o amendă totală de 128.000 de euro pentru scandarea considerată politică „Serbia! Serbia!“, pentru huiduirea imnului adversarilor, pentru torțe aprinse în peluză, pentru un scaun aruncat în teren și pentru blocarea căilor de acces (probabil în anumite zone ale stadionului s-a stat pe scări, lucru interzis).
Surprinzătoare este amenda foarte mică primită de federația kosovară, doar 6.000 de euro, în condițiile în care jucătorii naționalei lor s-au dedat la gesturi reprobabile și provocatoare la adresa publicului și au avut și o conduită extrem de agresivă și lipsită de fair play la adresa adversarilor și oficialilor partidei.
În urma deciziei UEFA România încheie grupa C2 a Ligii Națiunilor cu maximum de puncte. Urmează ca pe 13 decembrie să aflăm care vor fi adversarii din preliminariile Campionatului Mondial, programul grupei și implicit care va fi meciul în care tricolorii vor trebui să se descurce fără aportul propriilor suporteri.