Echipa lui Adrian Mihalcea a obținut aseară prima victorie din acest sezon de Superliga, învingând cu 3-1 în deplasare pe FCSB. Bătrâna Doamnă a prestat nu doar un joc foarte bun, lucru care sporadic s-a mai întâmplat și în meciurile trecute, dar a dat dovadă în primul rând de eficiență în fața porții, capitol la care rămăsese corigentă în primele 6 etape. Revenirile de formă ale unor jucători esențiali în sezonul trecut, precum Alin Roman (două pase decisive) sau Marius Coman (autor al unei duble aseară) nu pot fi coincidențe în contextul obținerii celor trei puncte.
De asemenea trebuie punctat faptul că UTA a profitat și de conjunctura favorabilă ei de a fi întâlnit o echipă măcinată de conflicte interne, care în săptămâna care a precedat meciul au dus la excluderea din lot a doi jucători importanți, Florin Tănase și Vali Crețu. FCSB a oferit o replică extrem de palidă în meciul jucat la Târgoviște, echipa lui Marius Baciu arătând în multe momente ca o candidată nu la podium ci mai degrabă la retrogradare.
Fără Richard Odada, Adrian Pitu, Răzvan Oaidă (accidentați pe termen lung), Dmytro Pospelov (nerefăcut) și Andrei Ivanov (nepregătit), Adrian Mihalcea, care a bifat aseară meciul cu numărul 100 ca antrenor în prima ligă, a început cu o formulă în care singura surpriză a fost titularizarea lui Denis Țăroi în dauna lui Marinos Tzionis. Și trebuie spus că, deși nu a avut realizări deosebite, tânărul jucător al UTA-ei nu a dezamăgit, fiind foarte implicat și prezent în joc, încercând să hărțuiască permanent defensiva bucureșteană.
Meciul a început cu FCSB la conducerea acestuia și echipa lui Marius Baciu putea deschide scorul în minutul 7 când Boutoutaou a centrat în careul mic, mingea a trecut la doi metri prin fața liniei porții pentru a fi reluată în plasa laterală din unghi închis de către Cisotti. Patru minute mai târziu, Miculescu este găsit într-un marcaj prea lejer în mijlocul careului utist, însă fostul jucător al Bătrânei Doamne a reluat cu capul direct pe mijlocul porții și Rosa a reținut fără probleme. În timp ce gazdele ratau, UTA a reușit să marcheze la prima ocazie importantă, nu înainte de a fi echilibrat partida și din punct de vedere teritorial. În minutul 26 Papeau vede foarte bine o gaură în blocul defensiv advers, îi trimite mingea pe culoar lui Coman iar acesta din interiorul careului are timp să preia și să-l învingă cu o execuție sigură pe Târnovanu. 0-1! Repriza a continuat cu situații periculoase la ambele porți. Țăroi respectiv Boutoutaou amenință cele două porți însă primul trage peste spațiul de țintă iar celălalt îl găsește din nou pe Rosa la post. Și tot Boutoutaou încheie prima parte cu un șut peste poartă din unghi.
La pauză în echipa gazdă sunt operate două schimbări, lucru ce se va dovedi a fi inspirat, căci unul dintre cei introduși va restabili imediat egalitate. Era minutul 49 când Alomerovic a alunecat în fața lui Miculescu, acesta l-a angajat pe flancul stâng pe Stoian, iar tânărul fotbalist al bucureștenilor, scăpat la rândul său din marcaj, finalizează cu un lob elegant peste Rosa. 1-1! FCSB ratează prin Miculescu șansa de 2-1 și este pedepsită imediat. În minutul 54 Roman îi trimite mingea lui Abdallah în stânga, acesta intră în interior și de la marginea careului plasează superb cu dreptul mingea în interiorul plasei laterale! Un gol foarte frumos, care declanșează o euforie generală la marginea terenului în dreptul băncii arădene. 1-2! Jocul a continuat apoi cu UTA în control. Chiar dacă a avut doar 5 jucători de câmp pe bancă, Mihalcea reușește totuși să introducă forțe proaspete pe teren: Tzionis și Sinani, care-i substituie pe Țăroi și Papeau. În minutul 75 Roman trimite o centrare „parșivă“ (marcă înregistrată) de pe partea dreaptă, dar Benga ratează cu o fracțiune de secundă întâlnirea cu o minge pe care scria 3-1. Acest scor însă va ajunge să fie înscris pe tabelă până la urmă. În minutul 78 Roman a schimbat flancul, a pătruns pe stânga și l-a servit ideal pe Coman în marginea careului mic, vârful Bătrânei Doamne reușind dubla: 1-3! Căderea gazdelor este totală după acest gol. Politic, intrat în repriza secundă, se accidentează și cum toate schimbările erau efectuate, FCSB rămâne în 10 oameni. Scorul putea lua chiar proporții umilitoare, dar Sinani ratează singur cu Târnovanu, circumstanța atenuantă pentru vârful kosovar fiind aceea că dacă ar fi marcat este posibil ca golul să fi fost anulat pentru ofsaid.
Finalul meciului a declanșat fiesta în tabăra arădeană, jucătorii, staff-ul și cei aproximativ 30 de suporteri veniți de la Arad sărbătorind îndelung prima victorie din campionat. Evident toată lumea speră ca acest succes să fie cel care descătușează echipa iar aceasta să revină la prestațiile și rezultatele din sezonul trecut. Prima ocazie de a demonstra că această victorie nu a fost una întâmplătoare vine sâmbătă când de la 17:30 UTA va întâlni pe teren propriu pe Csikszereda, o echipă solidă fizic și foarte greu de desfăcut, pentru că băieții lui Mihalcea nu vor mai avea la dispoziție spațiile de care au beneficiat la Târgoviște. Însă până atunci UTA mai are un examen, prima etapă din faza grupelor Cupei României. UTA se deplasează la Lupeni unde miercuri de la 16:30 va da piept cu Minerul, un meci în care antrenorul Bătrânei Doamne și-ar dori cu siguranță să menajeze niște jucători doar că lotul său este numeric extrem de limitat iar alternativele la titularii de ieri sunt destul de puține.
Declarații Adrian Mihalcea:
„Victoria are un gust bun, ca o șampanie franțuzească. Era foarte important să reușim un astfel de rezultat, ca să putem să ieșim din această stare de nesiguranță. Când și câștigi contra unei echipe foarte bune a campionatului, lucrurile se văd ok. Mai ales în a doua repriză, dar și în prima, am încercat să blocăm foarte bine centrul terenului, să-i direcționăm către margine. Le-am dat centrările, căci știam că avem doi fundași cât de cât înalți și buni. Apoi, ne-am pregătit cât am putut de bine la fazele fixe, ei fiind redutabili. Iar în a doua repriză, am pregătit multă tranziție pozitivă. Am avut aceste contraatacuri și ne-au ieșit. Asta am pregătit, noi avem un joc la fel de când sunt la echipa asta. Avem problemele noastre de lot, dar când ai inimă, se poate suplini. Toată săptămâna am mers pe un lucru și acela că în perioadele acestea nefericite, individual și colectiv, ai nevoie de prieteni lângă tine. Ai nevoie de oameni care să te susțină și să te înțeleagă și atunci se pare că i-am găsit.“
FCSB – UTA 1-3 (0-1)
Superliga 2026-2027, Sezon regulat, Etapa 7
Duminică 30 august 2026, ora 21:30
Târgoviște, Stadion „Eugen Popescu“, spectatori: 7.305
Au marcat: Stoian (49) / Coman (26, 78) Abdallah (54)
Cartonașe galbene: Dorobanțu, Ouaneh
FCSB: Târnovanu – Dawa (64. L. Stancu), Batubinsika, Duarte – Cisotti, Arad (64. Politic), J. Paulo, Pădurariu – Miculescu (cpt) (81. D. Popa), Garita (46. Stoian), Boutoutaou (46. Gnahore). Rezerve neutilizate: M. Popa, Udrea – Labonne. Antrenor: Marius Baciu
UTA: Rosa – Dorobanțu, Ouaneh, Benga (cpt), Alomerovic – S. Mino, Roman – Abdallah, Papeau (70. Sinani), Țăroi (63. Tzionis) – Coman (79. Padula). Rezerve neutilizate: Gorcea – Bădescu, Ile. Antrenor: Adrian Mihalcea
Arbitru central: Kovacs Szabolcs (Carei)
Asistent 1: Alexandru Corb (Satu Mare)
Asistent 2: Daniel Ilinca (Craiova)
Arbitru de rezervă: Claudiu Marcu (Constanța)
Arbitru VAR: Marcel Bîrsan (București)
Asistent VAR: Sebastian Gheorghe (Suceava)
Observator arbitraj (FRF): Augustus Constantin (București)
Observator organizare joc (LPF): Eduard Alexandru (Ploiești)
Posesie: 62%-38%
Goluri așteptate: 1,49 – 1,71
Șuturi: 18-8
Șuturi pe poartă: 6-5
Cornere: 5-4
Ofsaiduri: 2-0
Lovituri libere: 16-8
Dueluri câștigate: 50-44
