⚽️ Cum îți așterni primul meci, așa dormi în play-out

Distribuie articolul

Titlul acestui material evident că nu vrea să sugereze că UTA ar urma ori ar trebui să doarmă în play-out, ci este bineînțeles parafrazarea unui cunoscut proverb românesc: „cum îți așterni, așa dormi“. Pornită cu o zestre importantă de puncte în faza play-out-ului (22) și de pe poziția a 2-a a clasamentului, la 6 puncte și 5 locuri de primul loc de baraj, echipa lui Adrian Mihalcea are șansa de a începe această fază a campionatului pe teren propriu și împotriva unei echipe aflate pe loc direct retrogradabil. Astfel, victoria ar fi nu doar firească ci și dătătoare în mar măsură de liniște în perspectiva meciurilor următoare. Reversul însă, adică un eșec sau semi-eșec, ar fi problematic cu atât mai mult cu cât în runda următoare pe UTA o așteaptă cel mai greu meci din play-out (cel puțin pe hârtie), anume cel din deplasare cu FCSB. Există așadar scenariul ca un start poticnit în această ultimă parte a sezonului să micșoreze distanța dintre Bătrâna Doamnă și zona periculoasă a clasamentului, lucru care ar aduce după sine o presiune inutilă și chiar periculoasă.

Această optică este împărtășită și de antrenor, care a prefațat astfel meciul cu Hermannstadt:

„Încep meciurile de 3 puncte, pentru că până acum în campionatul regulat punctele înjumătățindu-se, nu erau la valoarea lor. Acum chiar că orice meci contează, dacă legi 2-3 victorii practic poziția pe care ești este consolidată. Avem totuși un punctaj care ne dă speranțe la acest început de play-out. Plecăm de pe o poziție bună, va conta doar ceea ce facem noi și nu depindem de alte echipe. Este o presiune pe toate echipele și noi trebuie să știm să o gestionăm, iar dacă am începe cu o victorie ar fi foarte bine. Întâlnim o echipă în revenire, cu jucători cu experiență și un antrenor cu și mai mare experiență, care poate să pună probleme oricărei echipe din play-out. Noi am reușit să câștigăm de două ori împotriva lor în sezonul regulat, dar era alt antrenor și alt context. Arată ca o echipă agresivă, aleargă foarte mult, sunt foarte bine organizați și din ce în ce mai periculoși la fazele fixe.“

Din păcate se pare că UTA va aborda acest meci fără mai mulți titulari, din cauza unor probleme medicale. Mihalcea, care nu a dorit să dezvăluie cine vor fi absenții, chiar s-a arătat deranjat de reprogramarea meciului cu două zile mai devreme, element care a făcut ca recuperarea unora dintre ei să devină imposibilă până la ora meciului:

„Avusesem un alt ciclu de antrenamente, faptul că jucăm cu două zile mai devreme mi-a cam dat peste cap acest lucru. În plus câțiva jucători care au probleme medicale n-or să poată reveni. Dar și pentru noi și pentru Sibiu e aceeași problemă, trebuie să fim pregătiți și mâine cum am fi fost duminică.“

Așa cum spuneam, UTA întâlnește o echipă aflată pe loc retrogradabil, dar meciul se anunță mai periculos decât ar părea la prima vedere. Hermannstadt este într-o revenire evidentă de formă, reușind să câștige ultimele două partide, 3-1 cu FC Botoșani pe teren propriu și 2-0 în deplasare la Galați. Aceste rezultate i-au oferit lui Dorinel Munteanu ceva mai multă liniște, fundament pe care a putu să pregătească bătăliile de „care pe care“ din play-out.

„Plecăm cu încredere, credem în șansa noastră din start, nu plecăm cu gândul de a ne agăța de locul 12, ci plec cu gândul, împreună cu echipa, de a ne situa cât mai sus în acest play-out. Am o foarte mare încredere în echipă, în jucători, în concentrarea lor. Au demonstrat că pot juca un fotbal de bună calitate. Într-adevăr, avem la Arad o echipă care, pe tot parcursul campionatului regular s-a bătut la play-off, o echipă foarte bună, cu jucători valoroși și cu un antrenor valoros. Dar în fiecare joc și adversarii au o șansă, adică și noi avem șansa noastră.“

Meciul va fi arbitrat de o brigadă condusă la centru de Iulian Călin din Ștefănești-Argeș, arbitru care va conducere pentru prima oară în acest sezon un meci al UTA-ei. În schimb argeșeanul are un istoric destul de bogat legat de roș-albi, pe care i-a arbitrat de 12 ori în carieră, bilanțul fiind unul perfect echilibrat: 4 victorii, 4 remize, 4 înfrângeri. Bătrâna Doamnă este neînvinsă de 4 meciuri cu Iulian Călin la centru, ultimele două fiind chiar victorii: 3-1 în deplasare la Cluj în sezonul 2023-2024 și 1-0 tot în deplasare, cu Unirea Slobozia, în campionatul trecut. Arbitru VAR la meciul de mâine va fi mai vechea noastră cunoștință (din păcate nu putem spune „buna“ noastră cunoștință), Horia Mladinovici din București.

UTA – Hermannstadt, meciul care deschide play-out-ul, se va disputa vineri 13 martie de la ora 17:30 pe Arena „Francisc Neuman“. Partida poate fi urmărită și pe canalele Digi Sport 1 respectiv Prima Sport 1, iar publicația noastră va oferi de asemenea o relatare în format live text a principalelor evenimente din desfășurarea partidei.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți