Superliga s-a reluat în acest weekend după pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale. În meciul cu numărul 5 al acestei etape a 13-a, la Arad pe Arena „Francisc Neuman“ se întâlnesc două echipe care sunt vecine de clasament: UTA și Oțelul Galați, aflate pe locurile 8 respectiv 7, cu același număr de puncte (16), despărțite de golaverajul superior al „oțelarilor“, +4 față de 0 cât este cel al UTA-ei.
Ce cărți au în mână combatantele
Dacă în ceea ce privește locul în clasament, perspectiva duce către un meci echilibrat, oaspeții par a fi echipa aflată în formă mai bună, asta dacă putem vorbi despre așa ceva după o întrerupere de două săptămâni a întrecerii. Gălățenii au câștigat două dintre ultimele trei meciuri, 1-0 cu Universitatea Craiova și 4-0 cu Metaloglobus (ambele pe teren propriu), între care s-a intercalat o înfrângere la limită, 0-1 pe Arena Națională în fața campioanei FCSB. UTA în schimb, după remizele cu CFR Cluj (1-1 în deplasare) și Csikszereda (0-0 acasă), a pierdut la Botoșani cu 1-2.
În același timp însă este de punctat că Oțelul a adus în acest sezon doar două puncte din deplasare, nereușind încă să câștige niciun meci pe terenuri străine. UTA în schimb e neînvinsă acasă și a bifat două victorii plus 4 remize.
De asemenea, pe lângă avantajul terenului propriu, echipa lui Adrian Mihalcea mai are de partea sa și atu-ul teoretic al unui lot pe hârtie mai valoros. Acesta este cotat de platforma transfermarkt la 10,10 milioane de euro iar cel al Oțelului la 7,85 milioane de euro. Topul celor mai valoroși jucători este condus pentru ambele echipe de jucători cotați la 900.000 de euro: Marinos Tzionis (UTA) respectiv Paul Iacob (Oțelul). Podiumul este completat la echipa gazdă de Valentin Costache (800.000 euro) și Ovidiu Popescu (750.000 de euro) iar la oaspeți de Joao Lameira (750.000 euro) și Iustin Popescu respectiv Andrezinho (550.000 euro)
Palmares favorabil gazdelor
Palmaresul celor două echipe cuprinde 16 partide, toate jucate în prima ligă. Cuvântul de ordine al acestor înfruntări a fost echilibrul, pentru că în doar 4 dintre ele s-a înregistrat o diferență de scor mai mare de un gol. De asemenea, ce putem remarca este că în aceste dueluri oaspeții au câștigat doar de două ori, de fiecare dată aceștia fiind gălățenii. UTA are 4 succese în palmares, Oțelul 7, iar 5 meciuri s-au încheiat la egalitate. În meciurile jucate la Arad, UTA s-a impus de 4 ori, a pierdut în două rânduri și a terminat de 3 ori la egalitate cu adversara sa.
Ultimul duel dintre cele două echipe a avut loc pe 16 martie anul acesta, tot pe Arena „Francisc Neuman“. Era prima etapă a play-out-ului iar Bătrâna Doamnă câștiga cu 2-0 prin autogolul lui Zivulic și reușita lui Tzionis. La capătul acelui meci, antrenorul învinșilor, Ovidiu Burcă, avea să fie demis iar în locul lui urma să fie instalat actualul tehnician al Oțelului, Laszlo Balint. De asemenea și UTA avea la acel moment alt antrenor, este vorba despre Mircea Rednic, înlocuit apoi la finalul campionatului de Adrian Mihalcea.
Prima victorie în fața fostului antrenor?
Duelul celor doi antrenori stă sub semnul reîntoarcerii lui Laszlo Balint pentru prima dată ca adversar al fostei sale echipe pe Arena „Francisc Neuman“. Balint are însă trei meciuri la activ împotriva Bătrânei Doamne și niciodată nu a părăsit terenul învins. Înainte de a prelua echipa și a o duce în prima ligă, a învins-o de două ori, pe când antrena pe Sportul Snagov respectiv Metaloglobus. Apoi, după prima sa plecare de la Arad, și-a înfruntat fosta formație din postura de antrenor al Petrolului, meci jucat la Ploiești și încheiat cu scorul de 1-1.
Ce doi antrenori s-au aflat de 5 ori față în față. De două ori a câștigat Adrian Mihalcea, de trei ori Balint. Ironia face ca una dintre victoriile acestuia din urmă să fie înregistrate într-o perioadă când se afla pe banca UTA-ei, în al doilea său mandat, când a câștigat cu 3-1 în deplasare la Buzău împotriva Gloriei antrenate de Adrian Mihalcea, meci disputat în grupele Cupei României.
În ceea ce privește meciurile împotriva Oțelului, Adrian Mihalcea are la activ 3 victorii, o remiză și 3 înfrângeri.
Piese lipsă de ambele părți
UTA abordează meciul de astăzi fără Alin Roman (suspendat), Hakim Abdallah, Mino Sota și Daniel Zsori (accidentați). Revine însă Marius Coman, care și-a ispășit etapa de suspendare primită în urma eliminării din meciul cu Csikszereda. Adrian Mihalcea va putea conta de asemenea și pe unul dintre cei doi jucători nou-veniți, este vorba despre Marko Stolnik, care a putut fi înregistrat după ce FIFA a ridicat suspendarea dictată împotriva clubului condus de Alexandru Meszar. În schimb cealaltă proaspătă achiziție, Richard Odada, mai trebuie să aștepte, deoarece formalitățile de înregistrare încă nu au fost finalizate, jucătorul fiind extra-comunitar iar procedurile în astfel de cazuri mai greoaie.
De cealaltă parte Laszlo Balint nu va putea conta pe Kazu, Ne Lopes și probabil Ștefan Bană, toți trei cu probleme medicale.
Feșnic 2.0 la Arad
Partida va fia arbitrată de o brigadă condusă la centru de clujeanul Horațiu Feșnic. Acesta este la cel de-al 11-lea meci din acest sezon, precedentele 10 fiind împărțite între 6 meciuri de Superliga, 3 de cupele europene și un meci amical. În aceste partide purtătorul ecusonului FIFA a arătat 56 de cartonașe galbene, 3 roșii (dintre care unul direct) și a acordat 8 lovituri de la 11 metri.
Printre cele 6 partide de Superliga arbitrate în acest sezon se numără câte unul al fiecăreia dintre combatantele de astăzi. În runda a 9-a a arbitrat thriller-ul UTA – FC Argeș 3-3, meci în care a acordat un penalty pentru UTA și a arătat singura eliminare directă din acest sezon, piteșteanului Matos. O etapă mai târziu clujeanul a condus partida Oțelul – Universitatea Craiova 1-0.
UTA are bilanț echilibrat cu Feșnic la centru (7 victorii, 4 remize, 7 înfrângeri) în timp ce al gălățenilor este ușor negativ: 3 victorii, 2 remize, 4 înfrângeri.
Arbitru VAR la acest meci a fost delegat bucureșteanul Bogdan Dumitrache. Componența completă a brigăzii este următoarea:
Arbitru central: Horațiu Feșnic (Cluj)
Asistent 1: Valentin Avram (București)
Asistent 2: Alexandru Cerei (Cluj)
Arbitru de rezervă: George Roman (Timișoara)
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache (București)
Asistent VAR: Raul Ghiciulescu (Lugoj)
Observator arbitraj (FRF): Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator organizare joc (LPF): Ioan Mărginean (Alba Iulia)
Spiritul lui Domide va domina înfruntarea
Partida cu Oțelul se joacă în finalul unei săptămâni care a debutat cu funeraliile fostului mare fotbalist Flavius Domide. Pe parcursul meciului sunt programate mai multe momente care vor evoca moștenirea marelui decar al generației Feyenoord, de la momentul de reculegere de dinaintea partidei (care se va ține pe toate stadioanele) și până la întreruperea meciului pentru un minut de aplauze în minutul 10. De asemenea, peluza arădeană a pregătit o scenografie specială cu această ocazie, dar și un nou cântec în care „Roșcovanul“ va fi evocat.
UTA – Oțelul Galați se dispută duminică 19 octombrie, de la ora 17:30, pe Arena „Francisc Neuman“. Meciul va fi televizat de posturile Digi Sport 1 respectiv Prima Sport 1.
