Grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște își redeschide porțile vineri, 4 iulie, cu o seară specială dedicată celor mici și familiilor lor. Prima proiecție din acest sezon aduce pe marele ecran filmul „Paddington în Peru“, o aventură emoționantă și amuzantă pentru toate vârstele.
Evenimentul va începe la ora 21:00, cu o rundă de jocuri muzicale interactive susținute de Raul Lucaci, actor al Teatrului de Animație „Piticot” din Arad.
De la ora 21:15, atmosfera va fi animată de un spectacol al clovnului Sam, alături de fratele său, Isaac, venit tocmai din Mexic pentru a aduce zâmbete pe fețele copiilor arădeni.
Proiecția filmului „Paddington în Peru“ va începe la ora 21:45. Filmul este dublat în limba română și promite o poveste captivantă despre familie, prietenie și regăsire, plină de aventuri prin jungla amazoniană și munții peruani.
🎥 Despre film
Paddington în Peru
📅 Vineri, 4 iulie 2025
⏰ Ora 21:45
📍 Cinematograful din Grădiște – Grădina de vară
🎞️ Aventură | Comedie | Familie | Mister
🕒 Durată: 106 minute
🎙️ Dublat în limba română
Sinopsis: Paddington pleacă în Peru pentru a o vizita pe iubita sa mătușă Lucy, însoțit de familia Brown. Călătoria lor capătă o turnură neașteptată, ducându-i într-o aventură plină de mistere, descoperiri și provocări în inima junglei.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, fiind primul dintr-o serie de proiecții în aer liber care vor avea loc pe parcursul verii.
📌 Intrarea este liberă, iar atmosfera – garantată!
Vino vineri seară în Grădiște și bucură-te de o seară de film și distracție în aer liber, alături de cei mici!
