Înfrângere rușinoasă pe terenul ultimei clasate

Distribuie articolul

Dacă în precedenta deplasare, cea de la Iași, UTA s-a făcut de râs în special prin proporțiile înfrângerii suferite (4-0), de data aceasta echipa lui Rednic a lăsat o impresie jalnică sub aspectul jocului, unul total dezlânat și fără orizont, asta în fața echipei care la startul meciului se afla pe ultimul loc al clasamentului.

Prima repriză a fost una care a reflectat fidel numărul de spectatori plătitori de la acest meci: 291! Ba am putea spune că, la ceea ce au arătat cele două echipe, chiar și acest număr a fost prea generos. Printre ei, aproximativ 10 utiști care au dominat fondul sonor însă era greul ca încurajările lor să fie înțelese de cei 9 străini (de România iar unii și de fotbal) trimiși de Rednic în primul 11. Ce-i drept, față de adversara sa, UTA a încercat mai mult să pună mingea jos, să construiască, dar toate aceste încercări au rămas fără finalitate în condițiile paselor la întâmplare, a centrărilor fără adresă și a preluărilor aproximative, care sfârșeau toate fazele de atac în marginea careului advers. În aceste condiții, unii dintre utiști au revenit la soluția șutului de la distanță, pe cât de uzitată în acest sezon, pe atât de lipsită de eficiență. Ce-i drept, execuțiile lui MPoku, Danciu și Dussaut au trecut destul de aproape de poartă, însă astfel de încercări nu se punctează pe tabela de marcaj.

Prezumția că jucătorii nu reușesc să aibă un control corect al mingii din cauza terenului ne-a fost demontată imediat după pauză, când slovacul Vojtus l-a ridiculizat din preluare pe rudimentarul Rassoul și apoi a pus mingea parcă cu mâna la colțul lung, făcând inutil plonjonul lui Iliev. Golul a venit pe fondul unui început de repriză foarte agresiv al ialomițenilor, cărora probabil Adi Mihalcea le-a arătat la pauză clasamentul și numărul de meciuri rămase până la final. Nu știm ce le-a arătat Rednic elevilor săi, dar cert este că aceștia au ieșit de la cabine la fel de împrăștiați în decizii și inexacți în execuții. Ce-i drept, golul primit i-a agitat puțin, însă calitatea jocului a rămas în continuare una de nivelul play-out-ului… ligii secunde. Am văzut măcar în sfârșit o schemă lucrată la cornere, care l-a eliberat pe Effiong, însă lovitura de cap a acestuia a mângâiat exteriorul stâlpului din stânga lui Krell. Gluma s-a îngroșat apoi la jumătatea reprizei secunde, când Unirea și-a majorat avantajul prin Arambuli, la o fază în care jucătorul introdus la pauză de Mihalcea a trimis în bară o minge lovită prima dată cu capul de Afalna, după care tot el a reluat de jos în plasă, nederanjat de niciun adversar. Că Benga nu era în careu deoarece Rednic l-a ținut lângă el pe bancă înțelegem, dar ce nu înțelegem e ce făceau în acest timp „perlele“ Strâmbului, Conte, Poulolo sau Rassoul. Dacă până la 2-0 UTA a fost jalnică, în ultima jumătate de oră echipa lui Rednic a fost patetică. Orice idee de joc colectiv a fost abandonată, fiecare jucător lua acțiunile pe cont propriu și târa mingea unde și cum îl tăia capul, Omondi a reușit performanța să centreze prin spatele porții nemarcat de nimeni iar Conte s-a remarcat trăgând de timp de parcă echipa sa conducea. Până la urmă golul de 2-1, venit în prelungiri, în urma unui penalty comis infantil de Șerbănică, n-a fost altceva decât o reparație pentru onoarea numelui, UTA însă nicidecum a celor care au ajuns să-l reprezinte astăzi.

Dincolo de implicațiile în clasament (UTA e un punct de locurile de baraj), înfrângerea de la Clinceni și modul cum a fost ea suferită, este o demonstrație evidentă a falimentului ideii despre fotbal a lui Mircea Rednic. Cu doar doi români în primul 11, cu un căpitan (Benga) exilat pe banca de rezerve, cu jucători autohtoni pedepsiți la prima greșeală (meciul trecut Danciu, azi Costache) în timp ce monumente de indolență precum Omondi joacă meci de meci titulari, fără nicio idee de joc, fără nicio umbră de omogenitate între jucători, UTA a ajuns o echipă greu de privit și de iubit. Ce este mai trist e că această prestație prefațează sărbătoarea aniversării de 80 de ani a clubului. Cu un astfel de joc însă, cu o astfel de atitudine, tare ne e teamă că în Vinerea Mare suporterii Bătrânei Doamne vor începe meciul cu „De la Dunăre la Sena“, dar îl vor încheia cu… Prohodul!

Unirea Slobozia – UTA 2-1 (1-0)
Superliga 2024-2025, Play-Out, Etapa 4
Duminică 13 aprilie 2025, ora 18:15
Stadion Clinceni

Au marcat: Vojtus (48), Arabuli (66) / MPoku (pen. 90+5)
Cartonașe galbene: Șerbănică (2), Akhmatov / Effiong, Rednic (pe bancă), Trif
Cartonaș roșu: Șerbănică

Unirea Slobozia: Krell – Medina, Antoche, Blazek, Șerbănică – Akhmatov, Perianu – Afalna (79. Lupu), Purece (46. Bărbuț), Aganovic (46. Arabuli) – Vojtus (86. Yusov). Rezerve: D. Rusu – Dorobanțu, Coadă, Lemnaru, Vlăsceanu, F. Ilie. Antrenor: Adrian Mihalcea

UTA: Iliev (cpt) – Dussaut, Poulolo, Conte, Trif – Rassoul – Danciu (68. Cristea), Omondi, MPoku, Tzionis (46. Costache) – Effiong (68. Harrison). Rezerve: Gorcea – Râpă, Benga, Hodoșan, Hrezdac. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitru central: Ionuț Coza (Cernica)
Asistent 1: Cosmin Bojan (Târgu Mureș)
Asistent 2: Daniel Vlase (Galați)
Arbitru de rezervă: Andrei Antonie (București)
Arbitru VAR: Andrei Chivulete (București)
Asistent VAR: Vlad Barbu (Iași)
Observator arbitraj (FRF): Cristina Babadac (Reșița)
Observator organizare joc (LPF): Constantin Stătescu (București)

Posesie: 52%-48%
Șuturi: 15-12
Șuturi pe poartă: 4-2
Poziții de ofsaid: 0-0
Cornere: 7-3
Lovituri libere: 12-20

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți