Duse par a fi vremurile în care Mircea Rednic și Călin Bibarț apărea braț la braț, zâmbind larg unul alături de celălalt în imagini mai mult sau mai puțin electorale. Duse sunt și vremurile în care Călin Bibarț îl premia la Zilele Aradului pe „prietenul“ Rednic pentru clasarea pe locul 7 la finalul campionatului. Relația dintre cei doi a început să se răcească de când antrenorul a început să ceară, mai mult sau mai puțin direct, primăriei să se implice financiar mai mult la UTA; apoi a înghețat cu totul în toamnă, când UTA, la fel ca și celelalte cluburi sportive din Arad, a fost „sărită“ de la tranșa de bani pe care trebuia să o primească de la Centrul Municipal de Cultură, ca o completare la „grosul“ recepționat în primăvară. Reprezentanții primăriei au dat vina pe o ordonanță de urgență care limita cheltuielile bugetare, dar Rednic n-a acceptat explicația și a continuat să lanseze săgeți către Palatul Administrativ. Acestea au devenit din ce în ce mai otrăvite pe măsură ce criza financiară a clubului se croniciza: fără nicio altă sursă de venit importantă în primăvara acestui an, cu restanțe de trei luni la jucători (recunoscute oficial de către antrenor), și fără nicio garanție că situația din toamnă nu se va repeta acum, perspectivele Bătrânei Doamne nu sunt deloc roze.
În condițiile economice actuale ale României, dar și în contextul politic internațional, n-ar fi exclus ca episodul din toamnă, venit pe fondul închiderii robinetului cheltuielilor publice care nu fac parte din categoria necesităților, să nu fie unul izolat și să devină politică permanentă, ceea ce pentru UTA ar însemna o lovitură cu potențial impact nimicitor. Și așa clubul a ajuns la cel puțin 5 milioane de euro datorii, și așa nu este capabil să se încadreze în bugetul de cheltuieli asumat prin semnarea contractelor cu jucătorii și angajații, dacă va trebui să se descurce și fără milionul de euro de la primărie, UTA s-ar vedea realmente cu spatele la zid.
Chiar și în scenariul optimist, acela că totuși, UTA va primi în această primăvară fonduri publice, situația e deja complicată pentru că suntem în luna martie iar Aradul încă nu are buget votat. Dacă ținem cont că Centrul Municipal de Cultură are nevoie, după primirea banilor de la bugetul municipiului, de câteva săptămâni bune pentru organizarea și finalizarea sesiunii de alocări de fonduri iar virarea efectivă a sumelor se face după niște proceduri care la rândul lor necesită ceva timp, ne dăm seama că acești bani nu vor ajunge în conturile clubului mai devreme de luna mai. Iar până atunci Rednic trebuie să se descurce cu un vestiar deja nemulțumit din cauza întârzierilor. În acest context, răbufnirea antrenorului, pe care o redăm mai jos, nu ne surprinde:
„Normal că toată lumea își dorește, dar fără bani e foarte greu. Uitați-vă la echipele din Play-Off, ce bugete au. Și Buzăul are buget mai mare decât noi, vă spun sigur, 100%. La noi, Primăria ne dă cu o mână și ne ia cu două. Și nici ce trebuie să ne dea, nu ne-au dat. Și din cauza aia am ajuns în situația asta. Nu aduce Rednic, că întotdeauna când m-am implicat financiar, am avut numai de pierdut. Și financiar am pierdut, dar și ca imagine. Primul pe care îl atacăm, e Rednic. Dacă fiică-mea vrea, să fie sănătoasă, îs banii ei, dar Rednic nu se mai implică financiar la nicio echipă”
Înainte de a vedea dacă Mircea Rednic are sau nu dreptate să arate cu degetul acuzator către Primărie, să recapitulăm pe scurt relația complicată pe care UTA a avut-o cu autoritățile locale. Caracterizată de neputință și naivitate în primii 15 ani de după Revoluție, aceasta a intrat într-o zodie tenebroasă odată cu venirea la conducerea orașului a lui Gheorghe Falcă. N-o să intrăm foarte mult în amănuntele cunoscute ale venirii și apoi plecării regretatului Nicolae Bara de la Arad, a jocurilor de putere orchestrate de Falcă prin împingerea sau retragerea unor sponsori pe lângă societatea administrată apoi de Giovanni Catanzaritti și nici a plasării strategice a pionului Alexandru Meszar în sfera UTA-ei, cert este că în 2014, fostul (gurile rele ar zice și „actualul“) baron local de pe Mureș a ajuns în situația mult dorită: șef prin intermediul lui Meszar, peste clubul fanion al Aradului, având cel mai important brand al orașului la degetul mic și, totodată reușind să țină sub control și ultima redută de opoziție civică autentică din oraș: Suporter Club UTA. Au urmat ani în care primăria a asigurat clubului condus de Alexandru Meszar un buget generos, care a dus, mai devreme sau mai târziu, la promovarea în prima ligă.
Din acel moment, contribuția primăriei s-a redus la un milion de euro anual (bani din care o parte importantă se întorc înapoi prin plata chiriilor și a utilităților la stadioane și la terenurile de antrenament), considerându-se că de acum încolo există premisele atragerii de fonduri suplimentare (drepturi tv, sponsori, bilete și abonamente). Dacă banii alocați s-au redus, influența lui Gheorghe Falcă la UTA a rămas intactă, lucru dovedit de discuțiile dintre acesta și Alexandru Meszar din timpul negocierilor cu grupul NextGen, discuții cât se poate de „dubioase“ în contextul în care Falcă nici măcar nu mai era primar la acel moment. În lipsa totală de transparență, din partea lui Meszar, în care s-au încheiat discuțiile cu grupul NextGen, speculațiile și acuzele că în spatele refuzului cedării clubului s-ar afla chiar Gheorghe Falcă, au apărut natural.
După acel episod, suporterii au rămas cu acuzațiile, Meszar cu clubul, iar noul primar, Călin Bibarț, cu un cartof fierbinte în mâini. În stilul său deja consacrat de a evita atacarea reală a problemelor, Bibarț a mers pe strategia „nu văd, nu aud, facem să fie bine ca să nu fie rău“: a continuat să vireze milionul de euro către primărie, s-a ferit să arate cel mai mic interes către zona de management a clubului, cerând doar ca sportiv UTA să rămână în prima ligă și, electoral a punctat prin lucrările de înlocuire a gazonului, lucrări prezentate ca o mare investiție, deși în realitate ele trebuiau să facă parte din proiectul inițial al construirii stadionului. Asta până în această toamnă, când germenii unei crize ce se preconizează a fi mult mai complexă decât cea din 2008, a venit peste administrația arădeană, obligată să taie o serie de cheltuieli publice, printre care și cele destinate UTA-ei. Prins între necesitatea de a mări impozitele arădenilor și strigătul de disperare al lui Rednic, e interesant de văzut ce va face Călin Bibarț.
Dacă din punctul de vedere al primăriei am văzut cum stau lucrurile, trebuie spus că și în rândul suporterilor sau al contribuabililor părerile au devenit mai nuanțate și mai diverse în ultima perioadă. De-a lungul timpului, cei mai mulți dintre utiști au văzut în legătura dintre UTA și autoritățile locale, una nu doar necesară ci și obligatorie, primăria fiind privită ca plasă de siguranță și garanție în continuitatea UTA-ei. Cu timpul, sforile politice trase de politicienii administrației, i-au făcut pe unii să înceapă să se întrebe dacă totuși, la finalul adunărilor și scăderilor, dependența UTA-ei de factorul politic, care gestionează banul public, nu e mai degrabă o vulnerabilitate. Numărul acestora s-a îngroșat după respingerea asocierii cu grupul NextGen. Lăsând la o parte perspectivele de performanță, din ce în ce mai mulți suporteri au acuzat că e imoral să refuzi asocierea cu investitori privați în detrimentul banilor veniți de la bugetul public, mai ales în condițiile în care conducerea clubului nu dă și nu i se cere nicio socoteală pentru felul cum cheltuie acești bani. Faptul că primăria continuă să vireze necontrolat bani publici într-un club manageriat de un personaj care a reușit să ducă cifra datoriilor UTA-ei de la 0 la 5 milioane de euro, fix în perioada când a beneficiat de cele mai multe surse de venit, adică după promovare, a fost iarăși un capăt de acuzare ridicat de o parte a suporterilor. Și, în afara lor, bineînțeles că mai există și acele voci din comunitate care consideră că acești bani nu ar trebui să meargă către un club profesionist, care poate trăi din banii pe care-i produce și atrage, ci către sportul de masă și către acele cluburi sportive care nu au avantajul fotbalului de a avea surse de venit atât de substanțiale.
Ajungem astfel la întrebarea: ce ar trebui să facă primăria? Să susțină sau nu financiar UTA? Și cum? Sunt întrebări care în mod normal ar trebui să facă obiectul unei consultări publice. Organizarea acestei consultări nu ține de competența noastră și rămâne de văzut dacă administrația va considera util un asemenea demers într-un an în care le-a cerut arădenilor mai mulți bani prin taxele și impozitele locale. Ce putem face noi însă e să vă oferim dumneavoastră, cititorilor noștri, posibilitatea de a vota într-un sondaj pe această temă, chiar dacă el nu are valoare sociologică. Așadar, cei care ați avut răbdarea de a lectura acest material, sunteți invitați să votați răspunsul preferat sau să adăugați un alt răspuns:
