Adevărul dureros din spatele bannerelor. Partea I: „Bișnițarii“

La meciul cu FCSB, ultrașii UTA-ei au afișat pe parcursul partidei două bannere care taxau strategia clubului în ceea ce privește transferurile, dar și felul în care este tratată Academia clubului. Departe de a reprezenta exagerări, mesajele afișate de cei din gruparea Red Boys Crew („Academia pe mâna voluntarilor, UTA pe mâna bișnițarilor“ respectiv „Pentru ce avem Academie, dacă aducem juniori pentru „o mie”?”) poartă semnele unei revolte față de niște situații pe cât de reale, pe atât de dureroase, întâlnite în managementul clubului UTA. De-a lungul ultimilor ani am scris în nenumărate rânduri despre aceste nereguli însă acum, pornind de la mesajele suporterilor din peluză, ne-am propus să îmbinăm toate aceste piese de puzzle pentru a avea o imagine mai clară a posibilelor mecanisme ce par să ascundă în spate o adevărată spoliere organizată a clubului UTA în detrimentul unor persoane private, care ar trebui, dacă nu afectiv, măcar contractual să pună pe primul loc interesul clubului și nu cel particular. Și vom începe în prima parte a acestui material cu un subiect dezbătut frecvent inclusiv în presa centrală și, pe bună dreptate, deoarece veți vedea, el ridică multe semne de întrebare: transferurile în mandatul lui Mircea Rednic.

Vom începe aceasta analiză cu o paralelă: cea între achizițiile de jucători în perioada Laszlo Balint (vorbim de perioada 2020 vara – 2022 iarna) și perioada Mircea Rednic (2023 vara – 2025 iarna). De ce facem această paralelă? În primul rând pentru că și în perioada Laszlo Balint suporterii și opinia publică arădeană au pus în discuție, spre finalul mandatului său chiar vehement, rulajul foarte mare de jucători, rulaj care i-a făcut pe mulți să suspecteze că toate aceste transferuri aveau în spate și rațiuni „oculte“. Așadar vorbim despre două mandate asupra cărora planează aceleași semne de întrebare. În al doilea rând, comparația este favorizată de faptul că în acest moment fiecare dintre cei doi antrenori și-a pus amprenta pe 4 perioade de transferuri (două vara, două iarna), cu amendamentul că cea de-a patra perioadă a lui Rednic este încă în desfășurare. Am luat în considerare jucători aduși la UTA de către cei doi antrenori, oprindu-ne doar la achizițiile definitive, nu și la împrumuturi. Evident nu am luat în calcul nici jucătorii reveniți din împrumuturi sau promovați de la Academie, aceștia făcând obiectul unei alte analize. Așadar, iată cifrele seci:

Jucători veniți la UTA aduși de Laszlo Balint: 33
Jucători veniți la UTA aduși de Mircea Rednic: 52 (cu 19 mai mult!). Interesant este faptul că lui Rednic i-au mai lipsit doar 3 achiziții pentru a egala cifrele lui Balint încă din primul sezon

Jucători aduși la UTA care au stat mai puțin de un sezon în perioada Laszlo Balint: 15
Jucători aduși la UTA care au stat mai puțin de un sezon în perioada Mircea Rednic: 23
(atenție vorbim despre jucători aduși de același antrenor; în schimb 4 dintre jucătorii în cauză aduși de Balint, au părăsit echipa după ce antrenorul brașovean nu mai era la UTA)

Jucători aduși la UTA care au stat mai puțin de jumătate de sezon în perioada Laszlo Balint: 1 („celebrul“ Tomas Wagner)
Jucători aduși la UTA care au stat mai puțin de jumătate de sezon în perioada Mircea Rednic: 8 (!!!)
(din nou vorbim despre jucători aduși de antrenorul respectiv, nu „moșteniți“ de la predecesor)

Cifrele vorbesc de la sine din punctul nostru de vedere, în condițiile în care „palmaresul“ lui Rednic este mult mai mare chiar și față de cel al unui antrenor care la rândul său a fost acuzat că rulează și schimbă prea mulți jucători. Iată cum încercările repetate ale lui Mircea Rednic de a pretinde că rulajul de jucători de la UTA se află în limite normale, este contrazis flagrant de cifre.

Acum haideți să vedem cât de nocivă este această situație pentru UTA. În primul rând este clar că din punct de vedere tehnico-tactic, o astfel de strategie ce se perpetuează deja de 4 perioade de transferuri, nu are cum să nu aibă un impact negativ asupra relațiilor de joc dintre fotbaliști și implicit asupra exprimării echipei și a rezultatelor ei. Apoi, nu este o coincidență faptul că tocmai în această perioadă, relația dintre suporteri (fie ei din galerie sau nu, contestatari sau susținători ai conducerii) și echipă a ajuns la cote minime de la promovarea în prima ligă încoace. Ce legături afective pot să se închege între suporteri, fotbaliști, club și comunitate, în condițiile în care UTA a devenit o gară prin care trec necontenit trenuri din care coboară și în care urcă jucători?! Dar nu în ultimul rând, acest permanent „du-te-vino“ de proporții incredibile, are un impact negativ și asupra bugetului clubului; iar aici argumentăm chiar cu „materialul clientului“.

În emisiunea „iAMsport LIVE“ de ieri, într-o intervenție telefonică, Alexandru Meszar, capul acestui club, explica nonșalant că: „Clubul are o politică: nu plătește mai mult decât un salariu al jucătorului la impresari. Acești bani îi plătim la impresarul jucătorului.“ Așadar iată cum avem în sfârșit un răspuns fără echivoc la discuția dacă se plătesc sau nu comisioane atunci când un jucător semnează cu UTA: se plătesc iar acest comision este de un salariu! Acum haideți să ne uităm pe cifrele de mai sus și să constatăm că UTA a plătit 23 de salarii pe post de comision, pentru niște jucători de care s-a folosit mai puțin de un an (și atenție, nu vorbim despre jucători care ar fi plecat mai departe pe sume de transfer, deci în profit pentru club). Iar asta nu este totul: pentru ca acești jucători să plece ulterior de la UTA, a trebuit să se negocieze cu ei rezilierea contractelor; ori e greu de crezut că cei mai mulți dintre acești jucători au fost atât de „îndrăgostiți“ de club încât să accepte această reziliere fără măcar 1-2 salarii din restul contractului ca despăgubire; asta dacă nu cumva au fost și dintre cei care au avut pretenții chiar la plata integrală a contractului. Acestea sunt informații care nu sunt publice dar logica elementară ne îndeamnă să adăugăm aceste despăgubiri la sumele efectiv risipite de UTA pe jucători aduși doar ca să aibă de unde pleca în decurs de câteva luni.

Și, dacă am văzut faptele și efectele, să căutăm puțin și… beneficiarii. În primul rând, în aceste zile a mai căzut un „văl“ de pe un „mister“ care plana asupra activității de la clubul UTA: cine face transferurile, cine negociază contractele cu noii jucători. În acest sens, haideți să vedem ce declară însuși Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB: „Dacă pierd, vreau să pierd pe mâna mea. Asta nu înseamnă că nu am discuții cu domnul Meszar sau cu comitetul executiv (…). Dar decizia finală, și la transferuri, este a mea (…).“ O altă declarație, în aceeași conferință de presă, prin care Rednic își asumă încheierea înțelegerilor cu jucătorii este următoarea: „eu întotdeauna când discut cu jucătorii pun un an cu opțiune“. Acesta este și motivul pentru care antrenorul are întotdeauna grijă să nominalizeze excepțiile, adică jucătorii aduși prin negocieri făcute de altcineva din club, probabil Alexandru Meszar. Dacă am văzut că Mircea Rednic este foarte implicat în alegerea și discuțiile cu jucătorii care urmează să vină la UTA, interesant este faptul că e mult mai puțin interesat de cum pleacă jucătorii. De regulă antrenorul anunță că un anumit jucător nu mai face parte din planurile lui, urmând ca apoi conducerea să găsească soluțiile pentru a-i rezilia contractul. Nu de puține ori s-a întâmplat ca UTA să aibă pe statul de plată timp de săptămâni bune jucători pe care Rednic nu i-a mai acceptat nici măcar la antrenamente și în locul cărora deja adusese alții.

Așadar Mircea Rednic este cel care decide venirile și plecările de jucători, dar este implicat direct doar în negocierea cu jucătorii care urmează să vină la UTA. În aceste condiții, cum se explică cifrele de mai sus? Chiar consideră antrenorul UTA-ei că schimbările permanente de jucători reprezintă calea potrivită pentru a îmbunătăți performanțele echipei sale? Rezultatele nu-i susțin această perspectivă, de vreme ce tot el renunță foarte ușor la jucătorii aduși, ceea ce înseamnă că aceștia nu au valoarea necesară, lucrul și mai grav fiind acela că antrenorul nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru multitudinea de achiziții nereușite. De asemenea jocul și rezultatele echipei nu par să justifice în niciun fel aceste permutări. Și atunci care să fie explicația pentru această abordare?!

Un posibil răspuns, care este vehiculat în lumea fotbalului românesc nu de azi de ieri ci de foarte mulți ani, stă tocmai în acel comision despre care Alexandru Meszar vorbea atât de fără echivoc la emisiunea moderată de Costin Ștucan. Este de notorietate faptul că fiica lui Mircea Rednic, Luana, este intermediar de jucători, situație care îi plasează pe tată și pe fiică într-un flagrant conflict de interese în caz de colaborare, deoarece e foarte ușor de speculat faptul că dacă un jucător este transferat la echipa lui Mircea Rednic, motivația transferului nu este cea a necesității și valorii, ci comisionul care urmează să-l încaseze agentul, anume Luana Rednic. În niciun caz nu putem fi suspectați că dintr-o aversiune față de antrenorul UTA-ei am fi aruncat această teorie pe piață, deoarece ea este discutată și dezbătută în fotbalul românesc de ani buni, cu mult înainte ca Mircea Rednic să ajungă pe banca Bătrânei Doamne.

Sigur, având în vedere conflictul de interese evident, această colaborare dintre tată și fiică nu se face la vedere. Ea există însă și tot în urma intervenției lui Alexandru Meszar la emisiunea menționată anterior, a fost practic făcută publică deoarece iată ce declară conducătorul clubului arădean, în stilul său inconfundabil: „Luana într-adevăr ajută pe domnul Mircea. Îl ajută, în schimb de la UTA nu încasează nimic. O ajută pe taică-so și probabil o ajutat-o în mare parte a carierei, mai ales în ultima perioadă. Dar cu ocazia asta ne ajută și pe noi. Dar fiecare jucător care vine la UTA are impresar și nu este Luana impresarul jucătorilor.“

Așadar, dacă ar fi să-l credem pe Alexandru Meszar, Luana Rednic face muncă voluntară de intermediar între club și agenții de jucători, pentru a-și ajuta tatăl, în timp ce comisionul îl încasează impresarul, care este „altul“. Și totuși, dacă ne uităm puțin pe istoricul jucătorilor veniți la UTA, descoperim că unii dintre ei au avut-o în trecut ca agent tocmai pe Luana Rednic. Un exemplu în acest sens îl avem chiar în imaginea de mai jos, în care fiica lui Mircea Rednic zâmbește alături de Benjamin Van Durmen, la momentul transferului său din 2021 la FCU 1948; Benjamin Van Durmen care nu doar că astăzi este jucătorul UTA-ei dar a venit în România de la Mouscron unde l-a avut antrenor pe… Mircea Rednic. Câtă coincidență ca traseele celor doi, tată și fiică, să se intersecteze cu același jucător; evident fără ca aceste intersecții să fie și la nivelul beneficiilor pe care le au cei doi, Doamne ferește! Chiar nu avem de ce să nu credem că între timp Luana Rednic nu mai este agentul lui Van Durmen dar l-a adus fără nicio miză financiară la echipa unde antrenează tatăl său. De altfel noi arădenii suntem destul de obișnuiți să credem și alte povești similare, spre exemplu cum că membrii apropiați ai unei familii (să zicem soț și soție) pot avea un parteneriat public-privat exclusiv în interesul cetățenilor orașului, fără absolut niciun interes privat.

Lăsând ironia la o parte, Rednic are un istoric bogat în ceea ce privește situațiile în care a negat cu vehemență implicarea fiicei sale în transferurile la echipele pe care le pregătește. Și tot un istoric bogat îl are și mass media centrală sau locală (din locurile unde Rednic a antrenat) în a se încăpățâna să caute totuși să vadă ce este dincolo de această perdea de fum deosebit de subțire. Iată de pildă ce scria gsp.ro în 2018 când Rednic era antrenor la Dinamo:

„Luana Rednic nu este înregistrată ca intermediar la Federația Română de Fotbal și astfel nu poate fi acuzată de conflict de interese din cauza relației cu tatăl său antrenor, Mircea Rednic, așa cum stipulează Regulamentul FRF privind intermediarii. (…). Luana Rednic nu figurează ca agent pe listele FRF, dar este înregistrată din ianuarie 2016 pe lista de intermediari a Federației belgiene de fotbal. Cu toate acestea, Mircea și Luana Rednic nu pot fi acuzați de conflict de interese din cauza faptului că regulamentul FRF nu poate sancționa agenții înregistrați la alte federații. Conform unor surse din Belgia, familia Rednic utilizează metoda subcontractării, folosită frecvent în fotbalul mondial. Tatăl transferă un jucător care are un alt impresar decât Luana, iar acest impresar încasează oficial comisionul. Fiica antrenorului are, însă, o convenție cu respectivul impresar prin care primește un procent din comisionul plătit de club sau de jucător. Astfel, din cauza faptului că federațiile nu verifică și subcontractările, este ocolit conflictul de interese.“

Ca o paranteză, ni se pare de o ipocrizie de-a dreptul sfidătoare afirmația lui Mircea Rednic de la aceeași conferință de presă, în care declara că dacă știa de relația naș-fin dintre Benga și Dumiter, nu l-ar fi acceptat pe fostul atacant al FCSB-ului deoarece nu-i plac relațiile de familie în vestiar… asta în timp ce iată, domnia sa nu are nicio problemă să colaboreze la achizițiile de jucători, chiar cu propria sa fiică, fie și „pro bono“ această colaborare.

Noi nefiind organe de anchetă nu putem instrumenta probe sau face acuzații. Ceea ce am făcut a fost să alăturăm niște declarații, niște evidențe, să stabilim posibile fire de cauzalitate între ele și să ridicăm niște întrebări. Sigur, e dreptul oricui să creadă că toate aceste legături sunt simple coincidențe, că modul cum se fac achizițiile de jucători la UTA precum și colaborarea dintre Mircea și Luana Rednic nu are nicio fațetă ascunsă în detrimentul clubului. Noi însă avem o reticență vizavi de astfel de coincidențe și avem suspiciuni (credem noi rezonabile) că modul în care se fac achizițiile și disponibilizările de jucători la UTA, nu este unul care să aibă în centrul său interesul clubului; motiv pentru care, fie și virtual, ne așezăm în spatele bannerelor afișate de galeria arădeană.

Mâine vom prezenta partea a doua a analizei noastre, una în care ne vom apleca mai cu atenție asupra a ceea ce se întâmplă la Academia UTA și care sunt perspectivele acestui laborator de talente, pe care ne-am obișnuit să-l considerăm peren… dar oare este el chiar așa?!