Clubul UTA a oficializat în această seară informația care circula în lumea fotbalului încă de alaltăieri, aceea că englezul de origine jamaicană Shayon Harrison (27 de ani) se va despărți de Politehnica Iași și va semna un contract cu Bătrâna Doamnă.
Spuneam că despre acest transfer s-a vorbit destul de mult în ultimele zile, dar mai mult în cheia de „senzațional“ care prinde atât de bine la noi, punându-se accent pe faptul că noul atacant al UTA-ei este un fost junior al lui Tottenham. Informația este, ce-i drept, reală, ba mai mult Harrison chiar a prins 7 minute și la echipa mare (într-un meci de Cupa Ligii cu Liverpool), însă acest lucru se petrecea în urmă cu 8 ani și jumătate. De atunci cariera lui Harrison a luat-o constant la vale, nereușind să prindă nici măcar un contract în Championship. Bornele sale în fotbalul englez sau numit Yeovil Town, Southend United, AFC Wimbledon și Morecambe FC, echipe din eșaloanele 3 și 4 al fotbalului englez, experiențe întrerupte de un periplu în Australia la Melbourne City și în liga secundă batavă la Almere City. La niciunul dintre aceste cluburi nu a bifat mai mult de 4 goluri pe sezon, ba mai mult, chiar dacă e atacant, trecerile sale pe la Southend, Morecambe sau Wimbledon n-au fost încununate de nicio reușită.
În aceste condiții probabil că astăzi Harrison s-ar fi pierdut printr-un campionat de amatori dacă n-ar fi primit în 2022 o șansă neașteptată din România, de la Politehnica Iași. A reușit astfel ca la 25 de ani să prindă un tren care să-l mențină pe ruta fotbalului cât de cât relevant. A fost om de bază al ieșenilor în sezonul promovării (20 de apariții, 9 goluri), după care în primul sezon de prima ligă a mai bifat 29 de meciuri și 7 goluri. Actualul sezon a consemnat însă un nou recul pentru englez, care deși are contabilizate 17 prezențe în tricoul Politehnicii, nu se poate lăuda cu cifre grozave: un gol, o pasă decisivă, doar 4 meciuri începute ca titular (dintre care a terminat pe teren doar unul) și o medie de 39,47 minute jucate pe meci.
Așadar, până la urmă ce este relevant când evaluăm așteptările pe care le putem avea de la noua achiziție a lui Rednic? Faptul că acum aproape un deceniu a fost unul dintre zecile de juniori care au absolvit academia unui club important din fotbalul britanic, sau faptul că desfășurarea ulterioară a carierei sale a fost în mare măsură o dezamăgire și că în prezent UTA a luat de bun un atacant care nu mai prindea primul 11 la o contracandidată la menținerea în primul eșalon? Probabil că răspunsul la această întrebare ține de opțiunea fiecăruia de a vedea partea mai plină sau mai goală a paharului.
Până la urmă singurul lucru care contează este ce va reuși Harrison să ofere UTA-ei, deoarece cv-ul, bogat sau sărac, nu ține loc de reușite în teren. Deprinderile căpătate în anii junioratului probabil că au lăsat urme, experiența sa dobândită în fotbalul românesc ar trebui să facă adaptarea mai ușoară și, să recunoaștem, ștacheta nu e ridicată foarte sus din moment ce Harrison vine să îl înlocuiască pe Kadiri, atacant care în prima parte a campionatului a marcat doar 2 goluri, motiv pentru care, înainte de Crăciun, Mircea Rednic i-a transmis că nu mai e cazul să se întoarcă la Arad decât pentru formalitățile de reziliere a contractului. Așadar, Harrison se va bate pentru un post de titular cu Vuletich dar, cum antrenorul UTA-ei a declarat în mai multe rânduri că și-ar dori să poată juca și un sistem 4-4-2, n-ar fi exclus să-i vedem pe ambii concomitent pe teren.
