Cei care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap, luați la ochi de Poliția Locală

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

De la începutul anului 2023, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au aplicat 37 sancțiuni, în cuantum total de 53.500 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În acest sens, cele mai multe contravenții au fost constatate pe străzile Ion Andreescu, Splaiul G-ral Gheorghe Magheru, Xenopol, Ștefan Cicio Pop, Mioriței, Piața Avram Iancu, Banu Mărăcine, B-dul Revoluției, Calea Aurel Vlaicu, Aviator Georgescu, Vârful cu Dor, Tudor Vladimirescu, Labirint, Calea Radnei, Octavian Goga, Obedenaru, respectiv Mihai Eminescu.

Conform actului normativ menționat, se sancționează parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei. Menționăm că legea prevede inclusiv măsura complementară a ridicării mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv, sens în care șoferii care aleg să staționeze pe un astfel de loc trebuie să aibă în vedere faptul că pot încasa o amendă costisitoare, la care se adaugă și taxa de ridicare.

DGPL Arad recomandă cetățenilor semnalarea ocupării abuzive a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități la Dispeceratul Poliției Locale (025-939 – apel gratuit), în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.