luni, 15 iulie, 2024

Gală de Operă la Palatul Cultural cu ocazia a 70 de ani de la înființarea Corului Academic

Distribuie articolul

2024, anul aniversar al corului academic, a fost marcat de o sărbătoare pe scena palatului Cultural din Arad. A fost o sărbătoare a casei, o celebrare a muzicienilor din trecutul și din prezentul Filarmonicii din Arad, precum și a celor care pentru perioade scurte de timp, și-au legat începuturile și amintirile de istoria acestui loc.

Iar pentru că a fost o sărbătoare a vocii și a liricului, a fost marcată prin cele mai fascinante reprezentări ale ei, atât de sugestiv oglindite în ariile, duetele și corurile extrase din partiturile unora dintre cele mai celebre spectacole de operă ale lumii.

Dirijorul filarmonicii din Arad, Cristian Neagu și dirijorul Corului Academic, Robert Daniel Rădoiaș au avut ca invitați soliști de marcă. Soprana Silvia Sorina Munteanu, alături de baritonii Bogdan Baciu, Ludovik Kendi și Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara, moderatorul galei aniversare, sunt cu toții membri ai acestei mari familii lirice și au revenit pe scena palatului Cultural din Arad pentru a încânta melomanii în această seară specială.

Corul Academic al Filarmonicii din Arad a fost înființat în 1950 și instituționalizat în 1954, fiind unul dintre cele mai apreciate ansambluri de profil din România. De-a lungul anilor activitatea formației s-a concretizat într-un număr impresionant de concerte vocal simfonice și a cappella, înregistrări pentru radio și televiziune, turnee în țară și străinătate, în care au fost parcurse repertorii românești și internaționale de mare complexitate. Cu ocazia concertului aniversar au fost invitați și prezenți în sală mai mulți foști membri ai corului acum pensionari.

În program au fost arii, duete și coruri din opere de Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Charles Gounod, Otto Nicolai, Richard Wagner. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 70 de ani de existență instituționalizată a corului academic al Filarmonicii de Stat din Arad. La mulți ani, Corului Academic și celor care îl slujesc!

Prezentarea programului, cu multe punctări ale unor momente importante și interesante din istoria Corului Academic, a fost făcută cu profesionalism, dar și cu umor, de Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara, arădean la origine.

Cristian Rudic este născut la Arad și a absolvit în 1995 Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. A colaborat cu numeroase filarmonici din țară, cum ar fi Filarmonica de Stat din Arad, Filarmonica “Transilvania” din Cluj-Napoca, Filarmonica “Banatul” din Timișoara, sau Filarmonica “Geroge Enescu” din București, printre altele.

Cristian Rudic a primit în 2004 pentru întreaga activitate ordinul “Meritul Cultural” în gradul de Cavaler, iar în 2024 cu prilejul Zilei Culturii Naționale, i-a fost conferit Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Cristian Neagu s-a născut în 1 martie 1964 la Timişoara unde a absolvit Liceul de muzică în 1982. Între 1983 şi 1987 a urmat cursurile Academiei de muzică «Gheorghe Dima» din Cluj-Napoca şi a obţinut diploma în muzicologie, după studii prealabile de vioară, pian, compoziţie şi dirijat orchestră.

A studiat dirijatul cu maestrul Cristian Mandeal şi profesorul Constantin Bugeanu. Participarea la Festivalul tinerilor dirijori de orchestră de la Buşteni, în anul 1987, a marcat începutul unei activităţi prodigioase. În anii următori s-a bucurat de numeroase invitaţii la pupitrul diverselor orchestre simfonice din România.

Din 1990 Cristian Neagu este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Arad. Alături de orchestra simfonică a concertat în Italia şi Germania. A realizat numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune, iar în 1992 a apărut primul său disc.

În iunie 1992 Cristian Neagu a participat la cursurile organizate la Cluj de «Internationale Bachakademie» din Stuttgart, unde s-a perfecţionat cu maestrul Christfried Brödel. Ca urmare a prezenţei sale la aceste cursuri renumite, i-a fost acordată o bursă în scopul frecventării cursurilor de vară susţinute în anul următor de maestrul Helmuth Rilling la Stuttgart.

În 1995 a debutat ca tânăr dirijor de orchestră la pupitrul Filarmonicii” George Enescu” şi totodată cu spectacolul “Spărgătorul de nuci” pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. Între 1992 şi 1999 Cristian Neagu a predat contrapunct la Facultatea de muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi la acelaşi institut a condus între 1993 şi 1995 clasa de orchestră. Cristian Neagu este câştigătorul premiului oferit de Fundaţia SOROS pentru cel mai bun dirijor român, la Concursul internaţional de dirijat Constantin Silvestri Bucureşti 1996.

Robert Daniel Rădoiaş s-a născut la Ploiești unde a absolvit în anul 1995 Liceul de Artă, la specialitatea interpretare instrumentală – vioară. După anii de studiu la Universitatea „Transilvania”din Braşov (1995-2000), urmează cursurile de masterat în Stilistică dirijorală, avându-i ca profesori pe Nicolae D. Bica (dirijat coral), Ludovic Bács (dirijat orchestră) şi Dan Buciu (cursuri teoretice). În iunie 2011 şi-a susţinut teza de doctorat, intitulată „Sergiu Celibidache – un fenomen muzical al sec. al XX-lea. O privire monografică”, sub coordonarea profesorului Dan Dediu-Sandu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Robert Daniel Rădoiaș este dirijorul Corului Academic al Filarmonicii de Stat din Arad, din 2007. Alături de ansamblu coral susţine o activitate concertistică intensă, inclusiv în Olanda, Austria (Festivalul de Operă Sankt Margarethen) şi Franţa. La ediţia din 2011 a Festivalului Internaţional „George Enescu”, a realizat alături de ansamblul coral prima audiţie a Simfoniei Hölderlin de Peter Ruzicka şi a Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Ca urmare a obţinerii unor burse, a participat la cursurile de dirijat organizate de Bayerische Musikakademie Marktobersdorf (Germania) sub îndrumarea profesorului Volker Hämpfling de la „Robert-Schumann-Hochschule” din Düsseldorf (2003) şi la cel de al treilea Concurs Internaţional pentru Tineri Dirijori de Cor de la Viena (Austria), concurs organizat de Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien (2004). Robert Daniel Rădoiaș este doctor în muzică din 2014.

Soprana Sorina Silvia Munteanu a studiat canto la Liceul de Artă din Arad, la clasa profesorului Ioan Zahiu, apoi a terminat Facultatea de Arte din Timișoara. Din 2002 este prim solistă a Operei Române din Timișoara. Din 2003 este angajată ca prim solistă a Operei Naționale din București. Este prezentă pe scenele de concert în lucrări simfonice sau concrete, fiind invitată permanentă a Filarmonicilor din Arad, Timișoara, Cluj-Napoca, București și alte localități.

Baritonul Bogdan Baciu a studiat la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A câștigat numeroase premii naționale și intrernaționale la diferite concursuri prestigioase. A susținut numeroase concerte și recitaluri cu majoritatea filarmonicilor din România și a colaborat cu mai multe filarmonici din străinătate.

Ludovik Kendi este absolvent al clasei de canto din cadrul Academiei de Muzică din Cluj-Napoca. Ludovik Kendi a colaborat cu nume prestigioase ale artei dirijorale, precum Elisabeth Fuchs, Reinhard Seehafer, Jonas Alber, Pirtro Perini, Alberto Triola, Cristian Mandeal sau Petre Sbârcea.

D-nul Laurențiu Muntean, directorul Filarmonicii de Stat din Arad a declarat pentru Arad Obiectiv: “Corul Academic al Filarmonicii din Arad împlinește 70 de ani, a fost înființat oficial în 1954, deși corul există din 1950. Practic din 1954 membrii corului au început să fie plătiți, angajați ca profesioniști, deci considerăm anul 1954 ca anul nașterii. În cei patru ani de început, 1950 și 1954, a funcționat doar cu membri voluntari. Astăzi avem un public tot mai apropiat de filarmonică, eu sunt optimist, dar și bucuros de răspunsul oamenilor, de răspunsul arădenilor la tot ce facem noi. Oameni sunt atrași și de această sală foarte frumoasă cu o acustică extraordinară, dar și de ce se întâmplă în această sală de concerte, de nivelul profesionist al orchestrei și corului. În același timp, spectatorii sunt atrași și de faptul că avem în repertoriu programe foarte diversificate, diferite genuri muzicale, inclusiv am avut spectacole pentru copii. Au fost două concepte diferite, unul cu muzică clasică, altul cu muzică din desene animate. Pentru stagiunea următoare pregătim câteva lucruri inedite. Pentru că este un an Giacomo Puccini, vom avea mai multă muzică de Puccini. Am observat că dacă face medalioane bazate pe un singur compozitor selectăm prea mult publicul. Din această cauză strategia noastră este să evităm pe cât posibil medalioanele muzicale, dar anul acesta vom avea un medalion Puccini pentru că este Anul Puccini.“

Vă recomandăm să mergeți la concertele Filarmonicii din Arad. Veți descoperi o sală de concrete încântătoare, cu o acustică excelentă, una dintre cele mai bune săli de concerte din România. Mergeți la Palatul Cultural din Arad și … bucurați-vă de muzică!

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți