Pompierii militari arădeni au avut marți, 3 iunie, o zi plină, fiind solicitați să intervină în nu mai puțin de 28 de situații de urgență. Cele mai multe apeluri au vizat asistența medicală de urgență, echipajele SMURD răspunzând prompt la 21 de solicitări venite din tot județul.
Pe lângă intervențiile medicale, pompierii au acționat și pentru stingerea a cinci incendii. Unul dintre acestea a izbucnit la un autoturism din municipiul Arad, însă intervenția rapidă a echipajului a limitat pagubele doar la compartimentul motor. Celelalte patru incendii s-au produs la vegetație uscată și deșeuri menajere, în Pilu, Sebiș și municipiul Arad, afectând în total circa 300 de metri pătrați de teren.
În alte două situații, salvatorii au intervenit în sprijinul comunității pentru prevenirea incendiilor și deblocarea unor persoane.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește că arderea vegetației uscate este interzisă conform normelor privind bunele condiții agricole și de mediu. Incendiile de acest tip se pot extinde rapid, mai ales pe timp de vânt sau temperaturi ridicate, punând în pericol locuințe, păduri sau infrastructuri.
Potrivit OUG 195/2005, nerespectarea interdicției privind arderea vegetației atrage amenzi usturătoare:
- între 7.500 și 15.000 lei pentru persoanele fizice
- între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice
Pentru a fi pregătiți în fața unor situații de urgență, cetățenii sunt încurajați să acceseze platforma fiipregatit.ro și să descarce gratuit aplicația DSU din App Store sau Google Play.
Pompierii rămân vigilenți. Noi ce facem? Respectăm regulile sau punem în pericol totul din neglijență?