4200 de utiști și o mână de „U“iști au fost înfruntat ieri frigul pătrunzător de noiembrie pentru a asista la partida dintre UTA și Universitatea Cluj. Oaspeții, după ce s-au încălzit pe parcursul meciului de la torțele aprinse, s-au încins de-a binelea la final, cele trei puncte cucerite pe Mureș urmând să le țină de cald până etapa viitoare.
În tabăra noastră s-a aprins focul doar preț de câteva zeci de secunde pe la jumătatea primei reprize, când Marius Coman a scuturat plasa porții lui Gertmonas. Însă precum în „Stăpânul Inelelor“, Andrei Chivulete, acest Saruman ascuns în camera VAR a stârnit stihiile liniilor trasate după o logică doar de el văzută și ne-a trimis înapoi pe calea rătăcirii în căutarea golului izbăvitor; pe care nu doar că nu l-am găsit, dar l-am și oferit adversarilor cu prea multă lejeritate, chiar de două ori.
Altfel, a fost frig ieri pe „Neuman“. Prea multe locuri goale, prea mult vânt rece care pătrunde la oase din colțurile neînchise ale arenei, simbol al „neterminării“ (ca să-l cităm pe Ionuț Badea) unei administrații fără cap și fără coadă. A fost frig și metaforic, mediocritatea și neputința echipei împletindu-se cu perspectiva gri a unui prezent măcinat de cuvinte ca datorii, concordat sau interdicții FIFA.
Unica sursă de căldură au fost cântecele și simbolurile. Imnul, steagurile, fularele… încă ne țin de cald.
