Ziua și accidentul în Pârneava

Sursă imagine: Facebook/AradTraffic/Florin Montia & Valer Stan

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Cartierul arădean Pârneava începe să devină tot mai periculos pentru șoferi și pietoni, după ce în ultimele două zile au avut loc două accidente violente.

Așa se face că, după ce ieri două mașini s-au ciocnit violent pe strada Dr. Ion Rațiu, colțu cu strada Oituz, astăzi a avut loc un nou accident cel puțin la fel de violent pe strada Liviu Rebreanu (strada alăturată), tot la intersecția cu strada Oituz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, agentul șef Claudia Iuga, din primele cercetări, a reieșit că un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe strada Oituz, iar la intersecția cu strada Liviu Rebreanu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism.


Citește și: Impact violent între două autoturisme, în cartierul Pârneava


„În urma impactului a rezultat rănirea (ușoară la prima vedere) a unui pasager, acesta fiind transportat la spital în vederea evaluării stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența alcoolului”, mai spune reprezentantul IPJ Arad.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.