Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura și arta. Ziua Culturii Naţionale este marcată în fiecare an, începând din 2011, data de 15 ianuarie fiind aleasă pentru că este ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu.
“Eminescu a fost şi rămâne cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator românesc, atunci când se alimentează din adâncimile fertile şi insondabile ale unui fond autentic” a spus despre Eminescu Emil Cioran.
”Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea că dacă mai trăia încă douăzeci de ani, el ar fi fost considerat, fără putinţă de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din întreaga literatură a lumii. Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc şi cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă a sufletului daco-roman cu cultura occidentală.” A spus despre Mihai Eminescu Mircea Eliade.
Ziua Culturii Naționale reprezintă însăși identitatea noastră literar-muzicală. Devenit tradiție, concertul Corului Academic al Filarmonicii din Arad îl readuce în prim plan pe Mihai Eminescu, fără de care „am fi mai altfel și mai săraci” (Tudor Vianu).
Atmosfera caldă, pură, intimă și sensibilă a partiturilor corale s-a regăsit și în intervențiile solistice ale artiștilor lirici, împreună conectând publicul meloman la realele valori naționale, poeți și compozitori, cei care ne asigură unicitatea și profunzimea culturală și spirituală.
Sub bagheta dirijorului Robert Daniel Rădoiaș, Corul Academic a interpretat mai multe partituri alături de soliștii: Denisa Bădăi – soprană; Lucia Aioanei – soprană; Ioan Moțiu – tenor; David Buzgău- bariton; și Victor Aciocârlănoaei – bariton. La pian a fost Silviana Cârdu.
Au fost interpretate:
Rugăciune de M Eminescu, pusă pe muzică de Ioan D. Chirescu
Sara pe deal, Vasile Popovici
La mijloc de codru des, Aurel Eliade, solo: Lucia Aionaei
Somnoroase păsărele, Tudor Flondor, solo Ioan Moțiu
Ninge, ninge, Gheorghe Dima
Te duci, Emanoil Drossino, solo: Ioan Moțiu
Păstorița, Marțian Negrea
O rămâi, George Stephănescu, solo: Mirela Cusursuz
Dorința, Vasile Popovici, solo: Victor Aciocârlănoaiei
Ce te legeni codrule? Nicolae Bretan solo: Denisa Bădăi
Revedere, Aurel Eliade, solo: David Buzgău
Doina, Sabin Drăgoi