joi, 10 octombrie, 2024

Zi de „foc” pentru pompierii arădeni. Trei incendii au izbucnit, aproape în același timp, în Arad, Pâncota și la compania Maschio Gaspardo din Chișineu-Criș

Distribuie articolul

Ziua de sâmbâtă a fost una de foc, la propriu și la figurat, pentru pompierii militari arădeni. Și spunem asta fiindcă, în mai puțin de o oră, au avut trei intervenții dificile, fiind nevoiți să stingă trei incendii în Chișineu-Criș, Pâncota și municipiul Arad.

Primul incendiu a isbucnit la Chișineu-Criș, în jurul orei 09:30, acolo unde un filtru de aspirație al unui cuptor de vopsit a luat foc în incinta fabricii Maschio Gaspardo.

Au intervenit prompt pompierii de la Garda nr. 2 Chișineu-Criș, cu două autospeciale de stingere, o autospecială SMURD și o autoscară de intervenție și salvare la înălțimi.

După mai bine de o oră de intervenție, cei 15 pompieri prezenți la fața locului au reușit să stingă flăcările și să împiedice propagarea lor.

Aproape în același timp cu incendiul de la Chișineu-Criș, a luat foc și acoperișul anexei unei case particulare de pe strada Ghioceilor din municipiul Arad.

Și de această dată, zece pompieri din cadrul Detașamentului Arad au intervenit prompt și, după aproximativ o oră, au reușit să îndepărteze pericolul propagării și să stingă focul.

Iar de parcă două intervenții în același timp nu erau suficiente pentru pompierii arădeni, un al treilea incendiu a izbucnit la Pâncota.

Vorbim despre o casă particulară, situată pe strada Satu Nou din Pâncota, care a fost cuprinsă de flăcări la scurt timp după celelalte două incendii.

Cum era de așteptat, și la acest incendiu s-a intervenit de urgență. Au făcut-o șase pompieri și un echipaj de stingere din cadrul Gărzii nr. 1 Ineu.

Din nefericire, la momentul la care noi redactăm aceste rânduri, incendiul încă nu a fost stins.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, maiorul George Pleșca, incendiul se manifestă generalizat. Este vorba despre o casă de aproximativ 50 mp, compusă din două încăperi și construită din pământ.

 

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți