joi, 31 iulie, 2025
spot_img

🏆 Viitorul Arad și Progresul Pecica merg mai departe în Cupa României

Distribuie articolul

Concert Nightloosers - vezi detalii

Ieri au avut loc meciurile din primul tur al Cupei României, fază în care au intrat trei echipe din județul Arad: Gloria Lunca-Teuz Cermei, Viitorul Arad și Progresul Pecica, adică cele care în sezonul trecut au evoluat în Liga 3.

Primele două s-au duelat între ele, câștig de cauză având în cele din urmă echipa care la finalul campionatului trecut a și reușit să își atingă obiectivul, anume salvarea de la retrogradare. Viitorul însă nu a avut deloc meci ușor împotriva „sămădăilor“, care au deschis scorul în minutul 47 prin Mercioiu. Sas a egalat pentru oaspeți 8 minute mai târziu, dar golul victoriei a venit abia în minutul 90+5 și a fost adus de același Sas.

Și mai greu s-a calificat Progresul Pecica, echipă care la prima vedere avea o misiune destul de facilă pe terenul celor de la Avântul Periam. Nu doar că nu a fost așa, ci Progresul chiar a avut nevoie de prelungiri pentru a obține calificarea, la capătul unui meci dramatic. Gazdele au deschis scorul în minutul 31 iar apoi Pecica s-a chinuit timp de 50 de minute să egaleze, reușita purtând semnătura lui Lasc. Crainic avea să înscrie în minutul 90+5 ceea ce părea să fie golul calificării, doar că un minut mai târziu gazdele au egalat și au trimis meciul în prelungiri. Lasc (min. 104) și Mura (min. 114) au marcat apoi golurile care au evitat o mică rușine pentru echipa pecicană.

Turul 2 al Cupei României este programat pe 6 august și ar putea programa un duel „fratricid“ între cele două echipe arădene. În caz contrar, sorții le vor rezerva doi adversari din județul Timiș, este vorba de Timișul Șag și Sânandrei Cărani.

(sursă info: sportarad.ro)

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți