miercuri, 4 decembrie, 2024

Viitorul Arad a promovat în Liga 3!

Distribuie articolul

Echipa antrenată de Flavius Pavel a reușit în această după-amiază o frumoasă surpriză, învingând clar cu 3-0 în deplasare pe Minerul Lupeni și reușind promovarea în al treilea eșalon al fotbalului românesc. După 0-0 în tur la Arad, Viitorul pornea cu șansa a doua în retur, mai ales în condițiile presiunii venite din tribune, unde în jur de 3.000 de spectatori au încurajat echipa din Valea Jiului.

Arădenii au predat însă o lecție de fotbal și au lovit necruțător exact când e mai greu pentru adversari: în finalul primei reprize și în startul celei de-a doua. Vezan a deschis scorul în minutul 45, după care în minutul 52 tot el a fost la originea golului 2, marcat de Topai. Peste 3 minute Bădăuță, la capătul unei frumoase acțiuni personale, a pecetluit soarta promovării.

Triumful de astăzi îi aparține în bună măsură și președintelui Viitorului, Giovanni Catanzariti. După ce acum 10 ani a ajuns aproape la statutul de paria al fotbalului arădean, în urma falimentului vechii UTA, la care a contribuit și el prin managementul defectuos, Gio a investit într-o școală de fotbal, care a început să producă și care iată, a dat fotbalului arădean și o echipă de seniori promițătoare. O revanșă frumoasă a fostului „presidente“ al Bătrânei Doamne, de ce să nu recunoaștem.

Dar iată și eroii din partida de astăzi: Gârlea – Pantea, Bier, Munteanu, Stoianovici – S. Popa (87. P. Pavel), Kocsis (45. Gîlcă) – Blickling (72. Cl. Popa), Vezan, Topai (81. Rotar) – Bădăuță (87. Al. Catanzariti). Pe bancă: Vasii – Pașcu, Narsesovici, Bulzan. Antrenor: Flavius Pavel

Distribuie articolul

1 COMENTARIU

  1. Felicitări! Chiar am crezut în calificarea aceasta am m-ai spus-o prea infatuati au plecat la drum minerii și mingea e sferica!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți