Meciurile împotriva Rapidului tind să devină un blestem pentru Bătrâna Doamnă, care ajunge la cel de-al zecelea meci consecutiv fără victorie în fața giuleștenilor. În multe dintre aceste partide UTA a pierdut punctele, fie prostește, fie din cauza unor decizii discutabile de arbitraj. Istoria acestui meci seamănă foarte mult cu cea a precedentului disputat la Arad între cele două echipe. Pe 18 decembrie 2022, UTA conducea Rapidul în minutul 90 și centralul de atunci, Marcel Bîrsan, îl trimitea pe marginea terenului pe căpitanul Alexandru Benga, deși acesta refuzase îngrijirile medicale. La faza următoare giuleștenii au obținut penalty și au plecat de la Arad cu un punct. Astăzi, în minutul 89 al meciului, Halaf a plecat în cursă pe flancul stâng, a fost ajuns din urmă de Blazek, ambii jucători atacă mingea și din respectivul duel aceasta ricoșează la Omondi care marchează. Centralul Sebastian Colțescu dă drumul la joc dar după câteva secunde îl oprește pentru că i s-a semnalizat din camera VAR că trebuie să revadă faza. Pe reluări se vede un contact minor între cei doi, considerat însă suficient pentru anularea golului. Recunoscându-ne subiectivitatea, spunem doar că avem dubii asupra corectitudinii deciziei din cauza intensității scăzute a contactului. De asemenea de remarcat faptul că verificarea fazei după ce jocul a fost reluat, trebuie din nou supusă analizei CCA, de la care așteptăm un răspuns dacă s-a respectat sau nu procedura din regulament.
Altfel, lăsând la o parte deznodământul controversat al meciului, cauzat de această fază, putem spune că am asistat la o partidă neașteptat de bună, ținând cont de temperatura caniculară în care s-a disputat. După 15 minute deschise în care ambele echipe și-au creat ocazii de poartă, Rapidul a pus stăpânire pe mijlocul terenului, unde Papeau a făcut ce-a vrut, profitând de faptul că giuleștenii aveau mereu superioritate 3 contra 2 în acea zonă de teren, asta și pentru că Fabry a fost apatic și a participat puțin la faza defensivă. Pe cale de consecință, golul marcat de oaspeți a fost cumva normal, însă pentru înscrierea lui fiind nevoie de singura eroare a portarului Popa, într-un meci altfel excelent făcut de goalkeeperul aflat la prima apariție oficială în tricoul UTA-ei. Problema a fost remediată la pauză prin introducerea lui Pedro în locul lui Fabry. Mijlocul nostru a devenit mai compact, Papeau a dispărut din joc iar portughezul chiar a contribuit și la faza ofensivă prin pasele date. UTA chiar a făcut o repriză secundă foarte bună și probabil ar fi meritat victoria dacă n-ar fi fost decizia VAR sau dacă n-ar fi avut în teren prea mulți jucători care, deși au dat totul, s-a văzut că sunt departe de nivelul fizic cerut de un meci oficial.
Dumiter, Costache, Cîmpanu, Cristea, cu toții jucători nou veniți, au rezistat în teren între 30 și 40 de minute, lucru care spune totul despre nivelul la care se află. În acest context jocul și rezultatul pot fi avocați ai lui Mircea Rednic, dar nu trebuie oms faptul că și el, dar în special clubul, poartă vina pentru faptul că UTA s-a prezentat la prima etapă cu jucători al căror nivel de capacitate fizică este mai degrabă potrivit pentru primul meci amical al pre-sezonului. Însă așa se întâmplă când dai afară mai mult de jumătate din lot și aduci jucători cu o săptămână înainte de debutul campionatului. Rezistența scăzută la efort a acestor băieți nu e o circumstanță atenuantă pentru antrenor ci dimpotrivă, o consecință negativă a felului în care gestionează formarea lotului, iar această consecință trebuie asumată; din fericire însă astăzi am obținut un rezultat decent, dar aceste probleme vor continua să persiste pentru o perioadă de timp.
Pe lângă portarul Robert Popa, care a avut 5-6 intervenții foarte bune, trebuie remarcat și Eric Omondi, care a fost principalul pericol pentru poarta Rapidului. A șutat curajos de la distanță de fiecare dată când a avut ocazia, de câteva ori foarte periculos, și a creat golul egalării printr-o acțiune individuală în care l-a ridiculizat de două ori pe rutinatul Manea. Încununarea prestației ar fi fost golul victoriei, dar Sebastian Colțescu i-a răpit această bucurie. Chiar și așa, kenyanul demonstrează ce beneficii ai atunci când te bazezi pe jucători pregătiți și care deja cunosc bine echipa, ideile de joc ale antrenorului, ambientul și care, poate încep să formeze și legături afective cu locul în care își face meseria.
În concluzie, un început decent de campionat pentru UTA. Putea fi mai bine? Imposibil de negat asta atunci când ți se anulează un gol în minutul 90. Dar, ținând cont de subțirimea lotului și de nivelul foarte scăzut de pregătire al unora dintre jucătorii care au intrat azi pe teren (altfel fotbaliști cu calități, pe care le-au și arătat cât i-au ținut bateriile), credem că putea fi și mai rău. Ambianța extraordinară i-a făcut însă pe băieții noștri să se autodepășească. La fel, nu putem să nu observăm că și Rapidul lui Lennon are probleme asemănătoare, diferența de prospețime și de exprimare a giuleștenilor, între cele două reprize, fiind foarte mare.
UTA – Rapid 1-1 (0-1)
Superliga 2024-2025, Sezon regulat, Etapa 1
Sâmbătă 13 iulie, ora 19:15
Arad, Arena „Francisc Neuman“
Au marcat: Papeau (23) / Cîmpanu (60)
Cartonașe galbene: Omondi, Halaf, Pedro / Iacob, Aioani
UTA: Popa – Rodrigues, Conte, Benga (cpt), Trif – Mihai, Van Durmen – Costache (46. Cîmpanu (85. Râpă), Fabry (46. Pedro), Omondi – Dumiter (46. Cristea, 88. Halaf). Rezerve: Iliev – Iurasciuc, David, Ahmet, Halaf. Antrenor: Mircea Rednic
Rapid: Aioani – Manea, Blazek, P. Iacob – Braun (cpt), Kait, Oaidă (62. Emmers, 75. Micovschi), Borza (75. El Sawy) – Papeau, Hasani (62. Jambor) – Rrahmani (79. Burmaz). Rezerve: Ungureanu – Săpunaru, Bădescu, Petrila, Stan, Gheorghe. Antrenor: Neil Lennon
Arbitru central: Sebastian Colțescu (București)
Asistent 1: Daniel Mitruți (Craiova)
Asistent 2: Adrian Popescu (Craiova)
Arbitru de rezervă: Horia Mladinovici (București)
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache (București)
Asistent VAR: Alexandru Cerei (Cluj)
Observator arbitraj (FRF): George Găman (Craiova)
Observator organizare joc (LPF): Romulus Gabor (Hunedoara)