duminică, 21 iulie, 2024

„Văduva Veselă” a lui Franz Lehár vine la Arad

Distribuie articolul

Parcul Reconcilierii, Duminică, 3 septembrie 2023, ora 19.00, ca niciodată, o seară de operetă, cu „Văduva veselă” de Franz Lehár!

„V-am surprins? Așa ne-am imaginat și noi! Pentru că nu am putut să stăm departe de succesul acestei partituri geniale, de verva ei comică, de familiaritatea ei, care se revarsă în fiecare centimetru de partitură, prin vals, mazurcă sau cancan…”, transmit reprezentanții Filarmonicii Arad.

Inspirată din tradiția vodevilului parizian, plină de picanterii și melodii cu alură de șlagăre, cu personaje și roluri simpatice, povești de dragoste și predictibilul Happy End, „Văduva veselă” ne va fi alături în acest an, la cel mai așteptat eveniment al începutului de toamnă, tradiționalul spectacol Open Air din Parcul Reconcilierii.

Orchestra simfonică, corul academic, dirijorii Hermann Szabolcs și Robert Daniel  Rădoiaș împreună cu soliștii Operei Naționale Române din Timișoara  – Narcisa Brumar  (Hanna Glavari), Bogdan Zahariea (Danilo), Cristina Vlaicu (Valencienne), Cristian Bălășescu  (Camille de Rosillon), Octavian Vlaicu (Mirko Zeta), Mircea Dan Petcu (Vicontele Cascada), Dan Patacă (Raoul de St. Brioche), Mugurel Chirilă (Bogdanovici), Diana Chirilă (Silviana), Ciprian Roman (Kromov), Alina Pindici (Olga), Marius Zaharia (Pritschitsch), Diana Matei (Prascovia), Leonard Ivan (Niegus) vă așteaptă, așadar, la tradiționala întâlnire din prima duminică a lunii septembrie!

Intrarea este liberă!

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți