UTA și Șoimii Lipova și-au aflat adversarele din Cupa României. Din acest sezon, competiția va avea un nou format

Sursă imagine: UTA-Arad.ro & SportArad.ro

Sport

Scris de A.G.

Formațiile arădene și-au aflat astăzi adversarele cu care vor da piept în următoarea fază a Cupei României. Vorbim aici, desigur, despre UTA, care intră în competiție abia în această fază, respectiv despre Șoimii Lipvoa, singura formație arădeană aflată în ligile inferioare și care a reușit să se califice mai departe.

Ce trebuie spus este faptul că, începând din acest sezon, Cupa României va avea un nou format. Mai exact, există o fază numită play-off, adică aceasta, în care vor juca acum UTA și Șoimii Lipova, alături de alte 30 de echipe. Din aceste 32 de echipe, 24 provin din fazele anterioare ale competiției, în vreme ce opt echipe din Liga 1 s-au calificat direct în această fază. Cele opt echipe calificate direct în această fază sunt formațiile clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului sezonului trecut, plus cele două câștigătoare de la barajul de promovare-menținere în Superliga, respectiv cele două formații promovate din liga secundă. Aceste echipe sunt: UTA, CS Mioveni, U Craiova 1948, Chindia Târgoviște, U Cluj, Rapid, Hermannstadt și Petrolul.

Așadar, UTA va merge la Suceava, unde se va duela cu ACS Foresta, echipă aflată pe primul loc în Seria 1 a Ligii a 3-a, cu trei victorii din trei meciuri și cu un golaveraj de 9 la 1. Foresta a disputat cinci partide în acest sezon, reușind să se impună în toate. Trei dintre aceste partide au fost în Liga a 3-a, iar alte două în fazele inițiale ale Cupei României. Ca să ajungă în această fază a Cupei, cei de la Foresta au trecut, pe rând, de Șomuz Fălticeni (scor 2-1) și Dante Botoșani (scor 2-1).

Sezonul trecut, ACS Foresta Suceava termina pe locul 2, atât în sezonul regulat, cât și în urma jocurilor de play-off. Formația suceveană a jucat barajul de promovare în Liga 2 în compania celor de la Oțelul Galați, antrenați de Dorinel Munteanu, iar formația gălățeană s-a impus în ambele manșe, 1-0 la Suceava și 2-0 la Galați.

De partea cealaltă, Șoimii Lipova, singura formație arădeană care a reușit să obțină calificarea în Play-off-ul Cupei României, va juca pe teren propriu, însă în compania unui adversar mult mai bine cotat. Vorbim despre Gloria Buzău, formație antrenată de Cristi Pustai și care are în componență mai mulți jucători care au trecut pe la formații din prima ligă (exemple: Relu Stoian, Sergiu Pîrvulescu, Pablo Gaitán, George Honciu, Alin Cârstocea, Răzvan Matiș, Andrei Blejdea, Alexandru Munteanu, Valentin Munteanu, Valentin Alexandru, Alexandru Boiciuc sau Mihai Neicuțescu), la care se adaugă și câțiva jucători străini trecuți pe la cluburi importante din diferite țări.

Gloria Buzău se află în acest moment pe locul 9 în liga secundă, cu trei victorii, un egal și două înfrângeri după primele șase etape. În Cupa României, buzoienii au jucat o singură partidă, împotriva celor de la CS Blejoi (Liga a 3-a Seria 5), impunându-se categoric cu 4-0.

Șoimii Lipova, formație ce joacă în Seria a 8-a a Ligii a 3-a, se află în acest moment pe locul 3, cu două victorii și o înfrângere. Pentru a ajunge în această fază a Cupei României, formația din Lipova a trecut, pe rând, de Lunca Teuz Cermei (scor 2-1), Crișul Chișineu-Criș (scor 6-1) și de Lotus Băile Felix (scor 3-1).

Mai trebuie spus și faptul că, exact astăzi, cei de la Șoimii își vor inaugura noul stadion din orașul Lipova, într-o partidă împotriva celor de la Avântul Periam, meci ce va avea loc de la ora 17:00 și contând pentru cea de-a 4-a etapă a Ligii a 3-a.

În urma tragerii la sorți în această fază a Cupei României, duelurile vor fi după cum urmează:

Meciurile din cadrul play-off-ului Cupei României vor avea loc pe 28 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu exceptia meciurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.