Conducerea clubului s-a jucat din nou cu focul amânând discuțiile cu Denis Hrezdac pentru prelungirea contractului până după momentul în care mijlocașul Bătrânei Doamne a intrat în ultimele 6 luni ale acestuia. Începând cu 1 ianuarie Hrezdac avea dreptul să negocieze cu orice club pentru o înțelegere din vară, riscul ca astfel UTA să îl piardă gratis fiind considerabil, mai ales că jucătorul nu ducea lipsă de oferte, un interes pentru el existând inclusiv de peste hotare, de la Sheriff Tiraspol.
În aceste condiții UTA și-a pierdut mult din forță la masa negocierilor, dar din fericire a reușit să-l convingă pe Hrezdac să semneze o prelungire a contractului până în vara lui 2028. Anunțul oficial a fost făcut în această dimineață pe paginile oficiale ale clubului de pe diferitele rețele de socializare, anunțul cuprinzând și o declarație a jucătorului:
„UTA înseamnă acasă pentru mine! Aici simt că aparțin și că pot evolua în fiecare zi. Sunt fericit să continui și pregătit pentru noi momente împreună cu voi. Voi da totul pentru culorile acestui club și pentru suporteri.”
Denis Hrezdac (24 de ani) este unul dintre jucătorii importanți pentru suporteri, deoarece este format de club. Născut la Știuca în județul Timiș a venit în 2017 la Academia UTA de la CSM Lugoj. A debutat un an mai târziu, la 17 ani neîmpliniți în prima echipă a UTA-ei. De atunci a adunat în tricoul roș-alb 79 de jocuri, dintre care 48 în Superliga. A bifat și o experiență foarte interesantă la Corvinul, unde împrumutat fiind, a câștigat cu echipa hunedoreană Cupa României și a jucat în cupele europene.
În acest sezon Hrezdac are bifat 22 de apariții în meciuri oficiale (20 în campionat și 2 în Cupa României) și este autor al unei pase decisive, în meciul cu FC Argeș. În prezent cota sa pe transfermarkt este de 450.000 de euro.

