UTA și-a mai adus un jucător de națională. Este vorba despre atacantul lituanian Karolis Laukzemis

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Ultimele zvonuri arătau că UTA se pregătește să se despartă de Ioan Hora și Liviu Antal, cei doi jucători de atac nereușind în acest sezon să satisfacă pretențiile lui Gyuszi Balint și nici ale suporterilor. Ei bine, primul pas pentru înlocuirea celor doi oameni de atac a fost făcut, iar începând de astăzi, UTA a semnat cu un nou atacant. Este vorba despre lituanianul Karolis Laukzemis.

Laukzemis are 29 de ani și este un fotbalist masiv, cu o înlățime de 1,88 m. Noul fotbalist al „Bătrânei Doamne” este, de altfel, coleg la Naționala Lituaniei cu alți doi jucători din lotul lui Balint: Rolandas Baravykas și Modestas Vorobjovas. Acesta are 27 de prezențe și două goluri pentru naționala țării sale, trecând pe rând pe la toate selecționatele de juniori înainte de a debuta în prima reprezentantivă.

Dacă ne luăm după spusele impresarului Bogdan Apostu, cel prin intermediul căruia Karolis Laukzemis a ajuns la UTA, fotbalistul lituanian este doar „primul” atacant adus de formația arădeană în această iarnă.

„Sunt fericit să fiu aici, la UTA, un club mare. Abia aștept momentul primului meci de pe teren propriu, cu un stadion plin cu fani minunați. Sper să mă simt bine aici și să îmi ajut echipa cât de mult posibil”, au fost primele cuvinte ale lui Laukzemis după ce a fost prezentat de către Apostu.

Noul atacant vine la Arad din postura de jucător liber de contract, iar ultima partidă oficială pe care a bifat-o a fost pe 15 noiembrie, însă acesta spune că nu a pierdut timpul degeaba și că, în cel mai scurt timp, va fi apt 100% din punct de vedere fizic.

„Toată luna decembrie m-am pregătit cu un antrenor personal, după un program individual. Cred că sunt în formă fizică bună pentru a începe antrenamentele cu echipa. Desigur, voi avea nevoie de vreo două săptămâni pentru a căpăta ritm de joc, dar e parte din proces și cred că până la prima partidă voi fi apt 100%”, a mai explicat Karolis Laukzemis.

Întrebat dacă a vorbit cu ceilalți doi lituanieni de la UTA, Vorobjovas și Baravykas, înainte de a semna cu formația arădeană, Laukzemis a spus că: „Da, am vorbit cu ambii și mi-au povestit despre facilitățile clubului, despre club și, evident, este foarte important ca, atunci când ajungi la un club străin, să ai colegi din aceeași țară ca și tine. Sper că acest lucru mă va ajuta să mă adaptez cât mai repede posibil și astfel să îmi pot ajuta echipa. Chiar și înainte de a primi oferta de la UTA am urmărit mai multe meciuri ale echipei, iar asta și datorită celor doi prieteni de-ai mei care joacă aici, dar am văzut și mai multe rezumate ale unor meciuri din Liga 1. Prima impresie a fost una bună, mai ales la meciurile de acasă, cu stadionul plin fiind impresionante. Așa că, da, știu câte ceva despre acest club”.

Karolis Laukzemis este crescut de cei de la FK Atlantas Klaipeda, echipă la care a și debutat în fotbalul profesionist, iar în cariera sa a trecut pe la mai multe echipe din Lituania, dar și pe la formații din Letonia, Croația, Slovenia, Malta sau Kazakhstan. În sezoanele 2016-2017 și 2017-2018 acesta a bifat nouă partide în preliminariile Europa League cu FK Suduva Marijampole (Lituania). De altfel, a fost o piesă importantă în echipa celor de la FK Suduva în 2017, atunci când formația lituaniană reușea să câștige primul titlu din istoria sa. În acel sezon, Laukzemis marca 14 goluri pentru formația sa și era numit drept fotbalistul anului în prima ligă lituaniană. După acel sezon foarte bun, acesta avea să și intre circuitul primei reprezentantive a Lituaniei.

„Karolis este un atacant puternic, un atacant pe care l-am căutat încă din vară. Din fericire acum s-a ivit această oportunitate și am putut să aducem un astfel de atacant. Karolis este primul atacant, iar asta pentru că mai vrem să aducem încă un atacant, dar și un mijlocaș ofensiv, care să poată să joace în benzi, atât stânga, cât și dreapta. Am identificat jucătorii respectivi, rămâne să vedem cum se vor derula negocierile, pentru că este o perioadă destul de complicată din acest punct de vedere. În momentul în care găsim jucători cu profil ofensiv, care să fi jucat, care să aibă și ceva cifre, pretențiile în general sunt destul de mari, mai ales dacă sunt liberi de contract. Dar această situație a fost inclusiv iarna trecută, când am reușit să aducem niște jucători importanți. Sunt convins că așa se va întâmpla și în această iarnă și la fel de convins sunt și că o să devenim mai puternici cu jucătorii noi care au sosit sau care vor sosi, respectiv că o să facem o figură frumoasă în acest sezon de primăfară”, a declarat, la rândul său, antrenorul Gyuszi Balint.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.