Probabil că de 10 ori dacă s-ar mai juca acest meci, de fiecare dată UTA ar reuși să se impună. Din păcate în fotbal nu ai posibilitatea recursului, astfel că jucătorii Bătrânei Doamne vor trebui să se împace cu gândul că au plecat cu mâna goală dintr-un meci pe care l-au dominat total, însă pe care l-au scăpat din mână doar din cauza propriilor greșeli.
În primul rând vorbim despre erorile defensive, care l-au transformat în erou local pe Anderson Ceara, autor al unei duble grație unor execuții de foarte bună calitate, însă facilitate de o defensivă care a părut că încă își face somnul de după-amiază. La primul gol brazilianul a profitat de o minge pierdută ușor de Roman, de o un adversar nepregătit pentru tranziția negativă, dar mai ales de un Pospelov mult prea pasiv în condițiile în care adversarul își făcuse culoar de șut la marginea careului de 16 metri. A urmat apoi eroarea de proporții a lui Odada, care i-a făcut cadou secuiului de Copacabana nu doar mingea ci și o poziție extrem de ofertantă pentru șut.
Nu putem însă da vina doar pe apărare. Egalul ar fi fost oricum un rezultat negativ, iar pentru victorie UTA ar di trebuit să câștige. Și nu poți câștiga dar nu marchezi. E greu să o faci însă atunci când în primul rând din 22 de șuturi expediezi doar 6 pe poartă. Campion din acest punct de vedere a fost Roman, care astăzi n-a fost capabil să cadreze aproape nimic. Abdallah a reușit la rândul său să tragă peste poartă în prima repriză dintr-o poziție excelentă. Chiar și așa, UTA a direcționat suficient de șuturi pe poartă pentru a avea pretenția să marcheze, dar finalizările, unele din doar câțiva metri, au fost atât de neconcludente încât portarul Pap îi face concurență lui Ceara pentru statutul de om al meciului, goalkeeperul ciucan reușind 2 intervenții fantastice în condițiile în care era complet dezechilibrat. Dacă execuțiile însă ar fi avut calitatea pe care trebuiau să o aibă, probabil vorbeam acum de alt rezultat.
Condusă deja de la pauză cu 2-0, UTA a avut o repriză plus prelungiri să întoarcă meciul. Mihalcea a făcut 4 schimbări la pauză, dar singurul care a avut impact în joc a fost Barbu, „underul” pe care UTA îl trimite înapoi la Craiova pentru că nu îi poate garanta suficiente minute. A ratat și el o mare ocazie, la fel ca Abdallah, dar impulsionat vizibil jocul de atac. Nu același lucru îl putem spune despre Gojkovic, care a reușit să fie și mai neinspirat decât Costache și nici despre Tzionis, care s-a stins la 5 minute după ce a intrat pe teren. Și pentru ca ghinionul să fie total, Mihalcea l-a pierdut și pe Coman. Menajat pentru acest meci și lăsat pe bancă, ar fi trebuit să fie prima schimbare la pauză dar nouarul UTA-ei s-a accidentat la ultimul sprint înainte de încălzire.
UTA pierde așadar 5 puncte (tur-retur) în fața unei nou-promovate care se bate la evitarea retrogradării, puncte pe care cel puțin suporterii le vor regreta amarnic dacă ele ar fi fost suficiente pentru ca la finalul sezonului regulat echipa să se califice în play-off. Din păcate însă, pe lângă dezamăgirea înfrânegerii, suporterii sunt nevoiți să digere la finalul acestui meci și declarația curioasă a lui Adrian Mihalcea, care a vorbit nici mai mult nici mai puțin, decât despre… salvarea de la retrogradare. Vom analiza această declarație într-un material separat, până atunci iată care au fost cuvintele antrenorului:
„Sunt dezamăgit pentru că nu am reușit să adunăm puncte pentru obiectivul nostru, acela de a ne salva de la retrogradare. Concluzia principală e aceea că am pierdut un joc contra unei echipe care acasă joacă mult mai bine decât în deplasare. Și în contextul jocului mai puțin reușit al nostru din prima repriză, pierdem aceste puncte, dar de multă vreme nu mi-a fost dat să văd o asemenea dominare, cu 24 de șuturi spre poartă și 6 pe poartă. În fine, posesia e mai puțin importantă. Și, contrar cursului jocului, au venit cele doar două șuturi ale gazdelor, care au și punctat. Știu sentimentul, îi felicit pentru acest lucru, luptă pentru un obiectiv și ei destul de îndrăzneț. Mă preocupă, bineînțeles, și forma unor jucători ai mei pentru meciurile următoare.
Csikszereda – UTA 2-0 (2-0)
Superliga, Sezon regulat, Etapa 16
Sâmbătă 7 februarie 2026, ora 15:00
Miercurea Ciuc, Stadion Municipal
A marcat: Ceara (13, 35)
Cartonașe galbene: Jebari, Talpes, Paszka, Csuros, R. Ilyes (pe bancă) / Gojkovic, Abdallah, Mino
Csikszereda: Pap – Paszka, Kabashi, Csuros, Trif – Vereș, Vegh (43. Palmes) – Ceara (Loeper), Gustavinho (46. Jebari), D. Bota (77. Novelli) – Eppel (65. Nagy). Rezerve: Simon – Bettini, Bloj, Hegedus, Kleinheisler, Dusinszki, Szalay. Antrenor: Robert Ilyes
UTA: Tordai – Iacob, Poulolo (68. Tzionis), Pospelov, Alomerovic – Van Durmen (46. Mino), Odada (46. Hrezdac) – Costache (cpt) (46. Gojkovic), Roman, Țăroi (46. Barbu) – Abdallah. Rezerve: Roșu – Benga, Stolnik, L. Mihai, Coman, Ciubăncan. Antrenor: Adrian Mihalcea
Arbitru central: Andrei Moroiță (Ploiești)
Asistent 1: Ionuț Bobe (București)
Asistent 2: Marius Marchidanu (Brăila)
Arbitru de rezervă: Mihai Molnar (Târgoviște)
Arbitru VAR: Viorel Flueran (Craiova)
Asistent VAR: Cosmin Bojan (Târgu Mureș)
Observator arbitraj (FRF): Andrei Ioniță (București)
Observator organizare joc (LPF): Claudiu Boaru (Mediaș)
Posesie: 36%-64%
Șuturi: 6-22
Șuturi pe poartă: 2-6
Cornere: 0-10
Lovituri libere: 11-13
Ofsaiduri: 4-1

