UTA nu-și poate permite să piardă o asemenea generație

Umbrită în parte de tensiunea și interesul pentru barajul de evitare a retrogradării, jucat de echipa mare, performanța juniorilor echipei „under 18“ este totuși una remarcabilă. Un titlu de vicecampioană națională e un semn al valorii într-o competiție cu academii mai puternice din punct de vedere financiar sau organizatoric, cum sunt cele ale unor cluburi ca Farul sau FCSB, nemaivorbind de Universitatea Craiova, echipa victorioasă în finală. Însă dincolo de îmbogățirea palmaresului Academiei, cel mai important aspect al acestei performanțe îl reprezintă nivelul de calitate al acestor jucători, nivel îi recomandă pe cei mai mulți dintre ei să facă pasul spre următoarea treaptă a carierei, fotbalul profesionist de seniori.

Ușor de zis, greu de făcut. Diferența de nivel între fotbalul de juniori, fie el și zona de vârf a Ligii Elitelor și fotbalul de seniori din Superliga, este foarte mare. Talentul, calitatea, nu sunt suficiente, este nevoie de o anumită știință a jocului și mai ales de o capacitate fizică, foarte greu de găsit la jucători de 17-18 ani. Am văzut cum un jucător ca Rareș Pop, care din punct de vedere tehnic este clar la nivelul primei ligi, s-a lovit de problemele de natură fizică, generate de incapacitatea corpului său de a gestiona până la finalul campionatului ritmul și intensitatea din fotbalul profesionist. În general toți specialiștii din fotbal, de la cei mai reticenți cu tinerii până la cei care sunt adepții promovării imediate a acestora, sunt de părere că totuși această urcare de la juniori la cel mai înalt nivel al fotbalului de seniori, trebuie făcută gradual, treptat și mai ales nu în grup deoarece pentru a crește, un junior trebuie integrat într-un colectiv în care să fie înconjurat de jucători cu experiență care să-l ajute să crească.

Doar că UTA are în acest moment mulți jucători care bat serios la porțile senioratului: Rareș Pop e deja acolo, Negoescu și Cibi chiar dacă nu s-au impus sunt parte a echipei de seniori, Iurasciuc a debutat și el duminică seara. Bota, Popa sau Ekmekci sunt deja la rândul lor în anturajul echipei mari iar despre Anișorac sau Ristin se vorbește foarte frumos. În plus, să nu uităm că UTA are o pleiadă de jucători tineri care în această vară se întorc de la echipele unde au fost împrumutați: Roșca, Pătlăgică, Hrezdac, Sarkozy, Cristi Mihai sunt fotbaliști care deja au un an de experiență ca seniorat, chiar dacă la nivel de Liga 2 sau 3 și cu siguranță vor avea argumente importante pentru obținerea unui lot în lotul UTA-ei.

Am enumerat așadar 14 jucători (dar ar putea fi chiar mai mulți) care ar trebui să se bată pe locul de jucător „under 21“. Sigur, UTA poate merge pe o strategie în care să dea șansa mai multor tineri să joace, nu să se limiteze la 2-3 care să se bată pe acel loc. Dar chiar și așa, în condițiile în care obiectivul fixat de club este din nou calificarea în play-off, este foarte greu de crezut că mai mult de 6-7 dintre acești jucători vor avea șanse reale să lupte pentru prezența în echipă. Ce faci cu ceilalți? Chiar dacă o parte pot fi reținuți în echipa care activează în Liga de Tineret, asta ar însemna să le pui între paranteze progresul pentru că atunci când la 17-18 ani ai devenit vicecampion național la juniori, este evident că a venit momentul să treci la următorul nivel. Și dacă la UTA în prima ligă nu este loc, variantele alternative, din punct de vedere al clubului, nu pot fi decât două:

Prima dintre variante ar fi cea pe care s-a mers până acum: împrumutul în Liga 2 sau Liga 3, acolo unde acești băieți au teoretic șanse mai mari pentru a juca și a crește în experiență. Spunem „teoretic“ pentru că practica arată că e destul de greu să primești șanse la echipe unde ca să joci trebuie să dovedești că ești mult mai bun decât jucătorii care aparțin clubului respectiv. Cât de dificil e acest pas au simțit-o pe pielea lor Negoescu și Pătlăgică, ambii la Metaloglobus. În al doilea rând nu ai niciun control asupra a ceea ce este învățat și pus să joace respectivul jucător, asupra mediului în care crește și, ținând cont de realitatea fotbalului românesc, de cele mai multe ori la echipele din eșaloanele inferioare condițiile de infrastructură și antrenament sunt precare și pot însemna o frână serioasă în dezvoltarea jucătorilor. Sigur, există acel parteneriat cu Progresul Pecica în Liga 3, care este un pas corect în direcția bună dar vorbim totuși doar de un parteneriat, căci pe lângă promovarea juniorilor UTA-ei, clubul respectiv are totuși obiectivele sale proprii iar pepiniera de la Pecica este una care la rândul ei produce jucători interesanți pe care, cu siguranță că cei de acolo vor să-i susțină.

Din punctul nostru de vedere, varianta ideală pentru a le asigura acestor băieți trecerea cu cât mai multe șanse de reușită spre fotbalul profesionist este înființarea unei echipe secunde a clubului, care să obțină un loc de Liga 3. Avantajele sunt nenumărate: în primul rând jucătorii pot juca exact cât au nevoie pentru a se maximiza creșterea lor în timpul cel mai optim. Apoi, ei sunt antrenați și pregătiți de antrenori ai clubului, în funcție de ceea ce se dorește de la ei în viitor din punct de vedere tactic la echipa mare. Deloc de neglijat, acești tineri fotbaliști sunt, din toate punctele de vedere, sub lupa clubului, care poate interveni atunci când au probleme din punct de vedere medical sau mental. Un avantaj extraordinar, inclusiv față de parteneriatul cu o echipă din județ, este că fiind la echipa a doua, nu trebuie să aștepți pauza competițională pentru a promova un astfel de jucător la echipa mare. Dacă aceasta are probleme de efectiv sau dacă el manifestă o creștere în randament corespunzătoare, el poate deveni o soluție imediată, mai ales că e ușor de urmărit săptămână de săptămână de antrenorul echipei de seniori. Mai putem adăuga aici și alte avantaje precum cel că în cazul existenței unei echipe secunde, seniorii care nu prind lotul sau care revin după accidentări, pot fi ținuți „în priză“ sau reintegrați în efort la echipa secundă, unde experiența lor îi poate ajuta și pe cei tineri. Să nu uităm nici de faptul că UTA a adus în această primăvară un contingent de șapte jucători africani și pentru aceștia în mod cert adaptarea la fotbalul românesc ar fi mult mai ușoară în cadrul clubului decât dacă ar fi împrumutați pe la cine știe ce echipe unde să dea peste antrenori sau colegi cu te miri ce mentalități și prejudecăți față de ei.

Așadar, echipa secundă presupune doar avantaje. Sigur, ea aduce cu sine și o cheltuială în plus. Însă raportat la avantaje dar mai ales la riscul de a pierde jucători de viitor dintr-o generație vicecampioană națională, este o cheltuială care nu doar că merită ci trebuie făcută. Echipa a doua nu e un moft ci o necesitate; altfel UTA riscă să piardă o nouă generație care, crescută așa cum trebuie, poate să-i coloreze mai viu perspectivele atât sportive cât și economice. În caz contrar, toată ambiția depusă de acești tineri, toată munca acerbă în condiții nu strălucite a antrenorilor și tot efortul financiar al părinților, făcut în perioada de copilărie și adolescență a acestor tineri, riscă să fie în zadar.

(foto: academia-uta.ro)