Clubul arădean a anunțat în această seară prin următorul comunicat, readucerea la echipă a fundașului central Marko Stolnik, care a mai făcut parte din lotul Bătrânei Doamne în sezonul 2023-2024:
„Marko Stolnik revine la Arad!
Fundașul central croat a semnat, de puțin timp, un contract valabil până în 2027.
Cu 32 de prezențe în tricoul roș-alb, Stolnik a fost cel mai constant fundaș central al echipei noastre în parcursul bun din play-out-ul sezonului 2023-2024. În stagiunea trecută, el a evoluat în Cipru, la AEL Limassol, formație pentru care a și marcat un gol.
Înainte de a ajunge la Arad, fundașul de 29 de ani a mai fost legitimat la Dinamo Zagreb, Sesvete, Lokomotiva Zagreb, Varaždin și Auda Kekava.“
Stolnik este unul dintre cei 4 jucători care în vara anului 2024 au fost pierduți de UTA deoarece clubul nu le-a activat la timp clauza de prelungire cu un an a contractului. Odată termenul depășit, în momentul în care oficialii UTA-ei s-au decis că totuși îl doresc mai departe pe croat, au fost nevoiți să negocieze cu el un nou contract însă cele două părți nu s-au înțeles în ceea ce privește clauzele financiare ale acestuia. Stolnik a acceptat în schimb oferta celor de la Apollon Limasson, pentru care în sezonul trecut a evoluat în 18 partide, dintre care în 12 a fost titular, reușind să și marcheze o dată.
Problema croatului e însă aceea că a bifat ultimul său joc în tricoul fostei sale echipe pe data de 27 februarie. După aceea, în play-out-ul campionatului cipriot a văzut toate meciurile din postura de rezervă neutilizată. Ținând cont de acest aspect este clar că fostul și actualul fundaș central al UTA-ei va avea nevoie de săptămâni bune pentru a fi readus la o formă sportivă optimă, cel mai plauzibil scenariu fiind acela că îl vom vedea pe Stolnik la capacitatea sa normală probabil după pauza competițională din iarnă.
Lucrul acesta nu ar fi neapărat o mare problemă, deoarece UTA are în acest moment 3 fundași centrali pe care se poate baza, plus la o adică Hrezdac sau Ovidiu Popescu, jucători care au mai evoluat în respectiva poziție. Totuși, este de anticipat ca Adrian Mihalcea să vrea să-i dea minute croatului și pe parcursul acestei toamne, probabil în special în meciurile din Cupa României. Acest lucru însă este cu semnul întrebării, deoarece conform unei informații apărute pe site-ul FIFA (pe care o puteți verifica accesând link-ul de mai jos) UTA a primit interdicție la înregistrarea noilor jucători, pentru trei perioade de transferuri. Cum interdicția se aplică și la înregistrarea jucătorilor veniți liber de contract, deocamdată Marko Stolnik nu poate decât să se antreneze cu Bătrâna Doamnă:
https://knowledge.fifa.com/registration-bans

Reamintim că încă de acum câteva săptămâni, președintele AFAN, Emilian Hulubei, afirma public că nu mai puțin de 9 foști jucători au reclamat UTA la FIFA pentru neplata salariilor restante.
Anunțul FIFA vine la doar câteva ore după ce într-o intervenție telefonică la postul Digi Sport, conducătorul clubului UTA, Alexandru Meszar declarat următoarele:
„Nu avem niciun fel de probleme, vă spun sincer. Suntem departe de executare sau depunctare. Există litigii unde sumele sunt discutabile. Nu avem niciun stres în momentul de față. UTA nu poate păți nimic, nu este o situație nouă. Este o situație permanentă pentru toate cluburile de la nivel mondial. Trebuie să-ți plătești datoriile. Sumele din cazul acelor jucători nu sunt unele fixe. Fotbaliștii cer anumiți bani, noi oferim altceva. Domnul Răzvan Zăvăleanu se ocupă de situație. Vă rog să mă credeți, așa liniște financiară ca acum la UTA nu am avut niciodată de foarte mult timp.”
Declarațiile făcute de conducătorul clubului UTA le vom comenta într-un material separat, însă ce este cert în acest moment e faptul că Adrian Mihalcea poate să-și pună între paranteze solicitarea sa de a mai primi întăriri. Cel puțin până nu rezolvă litigiul care i-a atras această interdicție, UTA nu mai poate înregistra niciun jucător. Și, ținând cont de experiențele anilor trecuți, n-ar fi exclus să mai urmeze și altele.
cine se mai uita în gura lui Meszar ? poate doar stomatologii.Asta minte cât se poate.Culmea e că nici nu recunoaște cuantumul datoriilor UT-ei in total,și pe căprării,cât la jucători,cât la bugetul de stat,cât la furnizori,cât la angajații clubului,la utilități,la mentenanță,etc.Un gunoi ordinar și politic !Când se va face un audit corect vis a vis de gestionarea UT-ei.?