joi, 12 septembrie, 2024

UTA, într-o formulă foarte tânără, a învins la Pecica. Eurogoluri marcate de Ahmet și Nica

Distribuie articolul

Primul meci amical al verii a fost abordat de Bătrâna Doamnă într-o formulă foarte tânără, compusă din jucători proveniți din Academie, câțiva fotbaliști de perspectivă aflați în probe precum și mai mulți utiști reveniți din împrumuturile la echipe de Liga 2. Pecica în schimb și-a chemat cei mai mulți dintre jucătorii de bază aflați în vacanță de circa o săptămână iar acest lucru s-a văzut în prima repriză în special, când echipa de Liga 3 a dominat jocul. E adevărat și faptul că roș-albii au avut o formulă chiar experimentală, în care s-au regăsit 4 jucători aflați în probe, iar pe cale de consecință omogenitatea și relațiile de joc au lipsit aproape cu desăvărșire. În afara unei mingi trimise în transversală de Cristea, unul dintre aspiranții la un loc la UTA, Pecica a avut marile ocazii și avantajul de la pauză de pe tabelă (1-0) a fost unul logic. În partea a doua însă Mircea Rednic a trimis în teren jucătorii care în mare măsură se cunoșteau de la echipele de tineret iar unii dintre ei, precum Cibi, Popa sau Ahmet, veneau după sezoane bune în eșalonul secund. Și pe fondul permutărilor din formula gazdelor, UTA a dominat clar repriza secundă și a reușit să întoarcă scorul prin două reuște de generic, semnate de Ahmet Ekmekci și Adelin Nica.

UTA a ratat o primă ocazie în minutul 4, când Burtic a blocat o acțiune frumoasă reușită de Samson, plecat din flancul drept și ajuns cu mingea până la marginea careului mic. Meciul se echilibrează apoi și în minutul 12 Borcea, care se pare că rămâne să joace în continuare la Pecica, este faultat în careu de Tătaru iar Arsene transformă sigur lovitura de la 11 metri. UTA putea egala repede, două minute mai târziu, la o ieșire nereușită din poartă a lui Burtic, dar mingea trece peste transversală. La poarta celalată Bozian șutează frumos din întoarcere și îi prilejuiește o intervenție bună lui Blaga, care deviază peste transversală. Tot peste transversală finalizează și Răchită un contraatac periculos al gazdelor. Dominarea Progresului e tot mai accentuată și Franklin trimite tot peste poartă la capătul unei acțiuni bine legate a galben-albaștrilor. Arsene e și el aproape de dublă în minutul 33 când trimite puțin pe lângă poartă o lovitură liberă de la 20 de metri ușor lateral dreapta. Imediat însă Cristea încheie un contraatac al UTA-ei cu un violent șut din alergare, dar mingea lovește transversala și ricoșează în teren. O fază aproape la indigo are loc la poarta cealaltă dar Borcea finalizează mult mai slab și Blaga reține fără probleme. Același Blaga se culcă sigur pe o centrare șutată expediată de Franklin. De altfel portarul UTA-ei are un final de repriză care îl ține foarte ocupat, goalkeeperul, care recent a câștigat Cupa României cu Corvinul, reușind să scoată excelent de sub bară șutul lui Răchită.

La pauză Mircea Rednic a schimbat aproape toată echipa, dintre titulari rămânând în teren doar portarul Blaga și fundașii Băloi, Iurasciuc și Anișorac. La gazde Dan Stupar a făcut o singură schimbare, tânărul Stanciu luându-i locul lui Wild. Partida devine una de uzură, mai echilibrată și cu mai puține faze de poartă. Asta până în minutul 58 când Ahmet Ekmekci execută senzațional, sub bară, o lovitură liberă de la 20 de metri. După egalare, Kyrychenko inițiază o acțiune frumoasă în partea dreaptă dar șutul cu care o încheie e slab și Burtic reține. UTA simte momentul, forțează și Ahmet e aproape de dublă dar lovește bara. Încep schimbările și la Progresul Pecica, unul dintre cei intrați fiind și Joseph Godwin, care își încearcă o nouă șansă în România la echipa cu care UTA are o bună relație de colaborare. Se face 2-1 pentru UTA în minutul 66 și tot în urma unui eurogol, semnat de data aceasta de Adelin Nica, acesta șutând din întoarcere de la marginea careului, execuție în urma căreia mingea s-a oprit în vinclul porții lui Burtic. Raul Popa e aproape de 3-1 dar șutul său trece puțin pe lângă poartă. Anișorac are și el o acțiune frumoasă în banda stângă, trimite o centrare excelentă la firul ierbii pentru Kyrychenko dar ucrainianul nu apucă să împingă mingea în plasă deoarece un fundaș al gazdelor intervine providențial. Din nou Ahmet se remarcă printr-o lovitură liberă bine executată dintr-un unghi închis, lateral stânga, dar mingea trece puțin peste poartă. Vine și replica gazdelor dar Szep scăpat singur cu portarul UTA-ei, nu reușește să lobeze mingea peste Cutean, intrat în locul lui Blaga. Anișorac are și el o intervenție excelentă în postură de ultim apărător la o pasă cu exteriorul trimisă de Borcea pentru Szep. Meciul se închie cu o lovitură liberă executată foarte bine de Godwin de la 25 de metri, dar șutul acestuia expediat la firul ierbii, este respins în lateral de Cutean.

Progresul Pecica – UTA 1-2 (1-0)
Au marcat: Arsene (13 – pen) / Ahmet (58), Nica (66)

Pecica: Burtic – M. Salka, Wild (46 Stanciu), Nasiru, Franklin (70 Pașc) – Shiaondo, Iuga (65 Godwin)- Răchită (65 Matyus), Arsene (65 Gomboș), Bozian (65 Szep) – Borcea. Antrenori: Dan Stupar, Bogdan Bozian

UTA: Blaga (70. Cutean) – Băloi, Iurasciuc, Tătaru (46. Joldea), Anișorac – Ristin (46. Bărbat), Vîlcu (46. Cibi) – Samson (46. Popa), Innocenti (46. Ahmet), Bădău (46. Nica) – Cristea (46. Kyrychenko). Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Dorinel Herțeg – Paul Iovescu, Adrian Bunaciu

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți