sâmbătă, 13 septembrie, 2025
spot_img

⚽️ UTA hotărâtă să spargă ghinionul din ultimele confruntări cu FC Argeș

Distribuie articolul

Arena „Francisc Neuman“ din Arad găzduiește astăzi de la ora 16:00 partida dintre UTA și FC Argeș, două dintre surprizele plăcute ale acestui început de sezon. Startul etapei a 9-a o găsește pe UTA pe locul 7, cu același număr de puncte (13) ca și alte două echipe (Farul și FC Botoșani iar de aseară s-a alăturat grupului și U. Cluj), în timp ce piteștenii se află pe poziția a 4-a, cu 15 puncte, la egalitate cu Dinamo.

Înainte de întreruperea campionatului oaspeții s-au aflat într-o formă de zile mari, legând trei victorii consecutive, dintre care una cu greutate, 2-0 pe Arena Națională cu FCSB. În schimb trupa lui Adrian Mihalcea era pe o pantă descendentă cu două remize consecutive (una totuși pe terenul lui Dinamo) și o înfrângere în Giulești, între care s-a intercalat și un succes în Cupa României, 2-0 în deplasare cu Steaua.

UTA are în schimb de partea ei avantajul terenului propriu, dar și cel al unui lot considerat mai valoros. Platforma transfermarkt evaluează lotul UTA-ei la 9,45 milioane de euro în timp ce pe cel al oaspeților la 7 milioane de euro. Cel mai valoros jucător al Bătrânei Doamne, internaționalul cipriot Marinos Tzionis, este cotat la 900.000 de euro, în timp ce numărul 1 al Argeșului, fundașul dreapta Dorinel Oancea, nu ar prinde nici podiumul la UTA, cotat fiind la doar 650.000 de euro.

Problema UTA-ei este însă aceea că mulți dintre acești jucători nu vor putea fi folosiți în meciul de astăzi: Hakim Abdallah, Andrea Padula, Mino Sota și Denis Țăroi sunt accidentați, în timp ce Daniel Zsori nu este luat în calcul din motive disciplinare. De partea cealaltă Bogdan Andone, conform propriilor sale declarații, nu are nicio absență certă, ceva semne de întrebare fiind în dreptul jucătorilor care s-au întors mai mult sau mai puțin obosiți de la loturile naționale.

Meciul de astăzi va fi cel cu numărul 62 dintre cele două echipe în competițiile oficiale. Până acum FC Argeș are 27 victorii, UTA 21 iar 13 meciuri s-au încheiat la egalitate. În schimb în ceea ce privește meciurile jucate la Arad în prima ligă, așa cum era de așteptat, UTA stă mai bine, având un raport al victoriilor de 10-7, completat de 7 meciuri încheiate la egalitate.

În schimb trecutul apropiat indică un adevărat complex al Bătrânei Doamne în fața echipei din Trivale, UTA reușind să câștige un singur meci în ultimele 10 confruntări. Cel mai recent duel dintre cele două echipe a avut loc pe 8 mai 2023 la Pitești, într-un meci încheiat cu scorul de 2-2 dar mai ales cu un imens scandal după ce piteștenii au primit nu mai puțin de 3 lovituri de la 11 metri, două dintre ele, în finalul partidei. La Arad cele două formații s-au duelat ultima oară pe 20 octombrie 2022, piteștenii reușind să se impună cu 1-0 prin golul marcat de Garita.

Dacă UTA – FC Argeș e un meci cu o veche tradiție, confruntările dintre cei doi antrenori, Adrian Mihalcea și Bogdan Andone, sunt la polul opus, numărând doar 2 episoade, micul raport fiind în favoarea tehnicianului de pe banca UTA-ei, care a înregistrat în fața omologului său o victorie și o remiză. Tot două meciuri are antrenate Mihalcea și împotriva Argeșului, aici statistica prezentând simetrie: o victorie și o înfrângere. Pe de altă parte Bogdan Andone a fost mai des adversarul UTA-ei, însă din cele 7 confruntări a câștigat doar una, restul fiind împărțite între 2 remize și 4 eșecuri.

Fluierul de start al acestui meci va fi dat de clujeanul Horațiu Feșnic, cel care îi va avea ca asistenți pe Valentin Avram din București și pe un alt clujean, Alexandru Cerei. În camera VAR se vor afla Rareș Vidican (Satu Mare) și asistentul Raul Ghiciulescu (Lugoj) iar ordinea între cele două bănci de rezerve va fi păstrată de George Cătălin Roman din Timișoara.

UTA – FC Argeș va putea fi vizionată în direct pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți