După un prim sezon în care nou promovata de atunci, Universitatea Cluj, n-a reușit să obțină decât un punct din nouă posibile în fața Bătrânei Doamne, „Șepcile Roșii” au cunoscut gustul succesului împotriva echipei noastre în toamnă, chiar pe Arena „Francisc Neuman“. A fost 1-0 pentru oaspeți atunci prin golul marcat de Daniel Popa și deznodământul acelei partide a fost simptomatic pentru parcursul celor două echipe în acest sezon: U mereu în zona play-off-ului, UTA în cea a locurilor de baraj pentru evitarea retrogradării. Diferența însă nu este una mare, doar 5 puncte între cele două echipe, iar echilibrul care caracterizează acest campionat face ca acest meci să nu aibă în niciun caz o favorită certă.
O abordare pozitivă din partea UTA-ei poate fi determinată și de amănuntul că Universitatea este o echipă care are mari probleme pe teren prorpiu, reușind în acest sezon doar trei victorii acasă. Din acest punct de vedere chiar putem spera ca echipa noastră să se întoarcă neînvinsă de la Cluj. La fel de adevărat este și faptul că dacă vrea să spere la ceva mai mult decât menținerea la limită deasupra liniei de baraj, UTA n-ar trebui să se mulțumească doar cu un egal. Iar evoluția alb-negrilor din acest start de 2024 întărește această abordare pentru că trupa lui Sabău n-a arătat grozav nici în victoria de pe teren propriu cu Hermannstadt și cu atât mai puțin în înfrângerea de la Iași.
Argumentele fotbalistice ale UTA-ei trebuie să pornească de la determinarea și combativitatea arătate în meciul câștigat weekend-ul trecut împotriva lui Sepsi. Aceastea trebuie dublate de organizare și concentrare pe faza defensivă și completate cu direcție, incisivitate și eficiență pe tranziția pozitivă și apoi la finalizare. De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată celor câțiva jucători din echipa gazdă care prin calitatea individuală pot face diferența, aici remarcându-i în primul rând pe veteranii Nistor și Chipciu.
Clujenii au făcut câteva transferuri interesante în această iarnă: fostul utist Roger, atacantul argentinian Anselmo sau croatul Roguljic adus împrumut de la Universitatea Craiova. Ovidiu Ioan Sabău declara însă la conferința de presă premergătoare meciului că niciunul dintre ei nu se află la capacitate fizică maximă, ceea ce nu înseamnă totuși că aceștia n-ar putea intra pe parcurs. Antrenorul Universității poate să fie de asemenea mulțumit și de faptul că în afara lui Oancea nu are nicio problemă de efectiv.
Nici UTA nu stă rău la capitolul absențe, unul bifat doar în dreptul lui Godberg Cooper (bolnav) și al lui Aly Abeid care abia și-a terminat aventura la Cupa Africii și ar urma să revină în echipă la meciul cu FC Botoșani, asta dacă CFR Cluj nu decide să achite o sumă de transfer și să-l ducă în Gruia încă din această iarnă. Va fi în schimb în lot noua achiziție a Bătrânei Doamne, mijlocașul central Joao Pedro. De asemenea antrenorul a anunțat că în urma meciului excelent făcut împotriva lui Sepsi, Danylo Kucher va rămâne titular între buturi chiar dacă și căpitanul Florin Iacob este refăcut.
Partida va fi arbitrată de centralul Iulian Călin din Ștefănești-Argeș, care a mai condus două meciuri ale UTA-ei în acest sezon, ambele încheiate cu scorul de 0-0: UTA – FC Voluntari și UTA – Farul. Arbitru VAR a fost desemnat Cătălin Popa (Pitești).
Universitatea Cluj – UTA începe la ora 13:00 și va fi transmisă în direct de posturile Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport 1. De asemenea publicația noastră va acoperi desfășurarea jocului în format live text.