Echipa lui Mircea Rednic a susținut în această după-amiază primul meci amical din cantonamentul de la Rogla (Slovenia), adversar fiind campioana Bosniei, Borac Banja Luka. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru echipa bosniacă, prin golurile marcate de Vranjes (36), Djajic (47) respectiv Ezekiel (56, din penalty).
A fost un meci destul de anost din cauza ritmului scăzut și a numeroaselor erori tehnice. Numărul fazelor de poartă a fost destul de mare dar ocaziile cu adevărat mari de gol le-am putut număra pe degetele de la o mână. UTA a avut probleme în prima parte a meciului, când s-a lovit de un adversar foarte puternic fizc. În partea a doua ambii antrenori au făcut numeroase schimbări iar rezervele noastre de astăzi au părut a fi la un nivel calitativ superior deoarece UTA a dominat destul de clar ultimele 30 de minute, însă nu a reușit decât să reducă din diferență.
Oaspeții au marcat la prima ocazie clară a primei reprize, care a venit abia în minutul 36. Atunci o centrare de pe partea dreaptă l-a găsit complet liber pe veteranul Vranjes (fost jucător la CFR Cluj și Pandurii) la marginea careului mic iar acesta a reluat simplu în plasă profitând și de faptul că Mitrovici a rămas țintuit pe linia porții. Imediat după pauză, Djajic îl prinde pe picior greșit pe Mitrovic, astfel că șutul său expediat de la marginea careului se oprește sub transversală. UTA a redus din diferență în minutul 55 când israelianul Loai Halaf a pivotat în careu cu un adversar în spate iar acesta l-a placat ca la rugby. Penalty-ul a fost transformat nu fără emoții de Imoh Ezekiel, care a tras slab însă mingea a trecut milimetric de portarul care ghicise colțul.
UTA putea egala sau chiar câștiga în ultima parte a meciului dar Imoh Ezekiel a fost neinspirat în fața porții ratând de trei ori din poziții bune: o dată a șutat slab, în portar iar în alte două dăți, de la doar câțiva metri de poartă a plasat balonul cu capul pe lângă poartă. Echipa bosniacă a mai creat pericol doar în ultimul minut când doar intervenția providențială a tânărului Anișorac în fața unui adversar care se pregătea să introducă mingea în poartă, a împiedicat refacerea diferenței de două goluri din startul reprizei secunde.
Mircea Rednic a folosit toți cei 23 de jucători pe care i-a avut în lot, folosind în cele două reprize două formule diferite după cum urmează:
UTA Repriza 1: Popa (30. Mitrovic) – Rodrigues, Iurasciuc, Benga, Trif – Mihai, Pedro – Cristea, Fabry, Omondi – Dumiter
UTA Repriza 2: Mitrovic (60. Iliev) – Râpă, Conte, Benga, Trif (56. Anișorac) – Calotă (71. Samson), Van Durmen, Pedro (56. Ahmet), David – Halaf, Ezekiel
Dintre noii veniți, s-au remarcat parțial Halaf prin penalty-ul obținut, Van Durmen care de la mijlocul terenului a inițiat multe faze de atac în repriza secundă și Râpă, foarte ofensiv în banda dreaptă.
Mulți jucători tineri astăzi pe teren pentru UTA, unii proveniți din Academie, alții în probe. Cu toții au fost foarte activi, foarte implicați, au căutat mingea dar din păcate niciunul nu se poate lăuda cu realizări concrete; excepție Anișorac la acea intervenție din final. Însă mai au două partide pentru a-i demonstra lui Mircea Rednic că se poate baza pe ei și în meciurile oficiale.
Dintre seniorii care fac tranziția de la lotul de anul trecut spre cel de anul acesta l-am remarcat pe Trif, foarte laborios în banda stângă și parțial pe Benga pentru câteva intervenții foarte bune însă pe de altă parte este responsabil ca lider al apărării pentru găurile din defensivă care au dus la cele două goluri. Joao Pedro a făcut de asemenea un meci bun la mijlocul terenului. Omondi și Ezekiel au apărut mult la finalizare dar au păcătuit prin lipsa de calitate a execuțiilor.
Următorul amical al UTA-ei va avea loc vineri 28 iunie, când adversar va fi tot o echipă din Bosnia și Herțegovina, FC Sarajevo.