Ziua de ieri a fost din nou una cenușie pentru clubul fanion al Aradului. În primul rând, pe site-ul FIFA, la pagina dedicată cluburilor sancționate cu restricție la înregistrarea de jucători, UTA nu mai apare cu 3 litigii pentru care este „beneficiara“ unei asemenea sancțiuni, ci cu 4! Greu de spus când și dacă un club, fie și din România, unde plata salariilor jucătorilor e un moft (și nu o normalitate cum clamează ipocrit conducătorul clubului UTA) s-a mai aflat în situația de a avea 4 penalizări cu interdicția la înregistrarea de jucători concomitent. Apoi, spre seară, realitatea gri a fost confirmată și în teren, acolo unde Adrian Mihalcea nu reușește nicicum să-și re-motiveze un vestiar suspect de blazat și fără chef de fotbal. Echipa sa a remizat pe teren propriu în fața Petrolului, 1-1, într-un meci contând pentru Cupa României, care s-a desfășurat în fața unui stadion gol, spre șocul conducerii clubului, care așa cum punctam în cronica meciului, se află de departe la un minim istoric în ceea ce privește încrederea din partea suporterilor.
În acest context, vestea că planul de reeșalonare a datoriilor a fost aprobat de creditori și astfel clubul UTA are cale liberă către intrarea în procedura de concordat (sentința în acest sens urmând să fie dată de Tribunal în 19 noiembrie) pare să fie singura veste bună a zilei de ieri. În realitate, din punctul nostru de vedere lucrurile stau altfel și vom oferi în cele ce urmează câteva argumente pentru care intrarea clubului UTA în concordat reprezintă un moment rușinos pentru club și pentru comunitate, în special pentru cei care o administrează.
1️⃣ În primul rând însăși solicitarea clubului de a intra în procedura de concordat, dovedește faptul că acest club se află în pragul colapsului. La fel ca „sora“ sa mai mare insolvența, concordatul este o procedură destinată societăților care nu-și mai pot plăti datoriile. Faptul că Alexandru Meszar a apelat la această procedură e dovada cea mai clară și mai fără echivoc că a eșuat lamentabil în administrarea clubului. Fără să aibă parte de evenimente neprevăzute care să afecteze dramatic activitatea clubului, cum ar fi de exemplu o retrogradare, sau o diminuare drastică a bugetului prin dispariția unor surse de venituri foarte importante, conducătorul clubului a „reușit“ să aducă acest club în situația de a nu-și mai putea plăti datoriile, datorii cauzate de un lucru extrem de simplu: de ani de zile la UTA cheltuielile sunt mai mari decât veniturile. Faptul că intrarea în concordat adeverește TOATE semnalele de alarmă pe care le-am tras de-a lungul ultimilor ani (semnale pe care le-am plătit unii dintre jurnaliști cu presiuni din partea politicului și / sau cu restricționarea dreptului la a ne face meseria pe Arena „Francisc Neuman“) nu e în niciun fel o consolare. Am fi preferat să nu avem dreptate.
2️⃣ Departe de a ne putea liniști, intrarea în concordat ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește funcționarea acestui club în viitorul apropiat. Conform datelor apărute despre obligațiile asumate de club în acest plan de eșalonarea a datoriilor, datorii care se ridică la circa 3,2 milioane de euro (cea mai mare parte a lor către ANAF), clubul UTA se angajează ca timp de 3 ani să plătească trimestrial o rată de circa 1,4 milioane de lei, adică aproximativ 250.000 de euro. Pentru o sumă ce trebuie plătită o dată la trei luni, aceasta nu pare exorbitantă, dar pe lângă ea să nu uităm că UTA mai are de plătit salarii către jucători, staff și angajați precum și datoriile către foștii jucători, cei care fac obiectul actualelor litigii pierdute la FIFA precum (și numărul acestora continuă să crească după cum putem vedea); pentru că datoriile către foștii jucători nu au fost prinse în acest plan de eșalonare. Ținând cont de caracteristica fluctuantă a veniturilor clubului, dar și de subțirimea acestora, cauzată de rezultatele sportive tot mai nesatisfăcătoare, dar și de presiunea pusă pe administrațiile locale de a reduce cheltuielile neesențiale (iar banii dați către cluburile private intră în această categorie), nu există nicio garanție că UTA va putea onora până la capăt, trimestru de trimestru, achitarea acestor rate. Iar orice întârziere ar atrage după sine suspendarea concordatului cu imediata consecință a obligativității plății integrale a datoriei.
3️⃣ Realitatea dezvăluită de sumele datorate și mai ales destinația acestora, demonstrează fără putință de tăgadă că banul public a fost căpușat în municipiul Arad în cel mai clasic stil clientelar, de către ong-ul condus de Alexandru Meszar. Pentru că iată cum află că UTA nu avea datorii doar la ANAF ci și către Municipiul Arad, suma fiind de aproape 700.000 de euro! În timp ce în perioade grele, precum pandemia sau criza economică actuală, Alexandru Meszar primea bani de la Primărie prin Centrul Municipal de Cultură, el nu reușea să-și achite obligațiile nici măcar către administrația locală, care-i finanța clubul cu sume fără de care acesta nu ar fi putut rezista. O dovadă mai clară că politicienii care conduc orașul au direcționat banii arădenilor într-o gaură neagră și că astfel Alexandru Meszar nu este decât o păpușă în mâna factorului politic local, nu poate exista. Iar când acest lucru se adeverește cu cifre și acte, chiar dacă era un fapt cunoscut și afirmat de noi în repetate rânduri (cu consecințele enumerate la punctul 2), tot lasă un gust extraordinar de amar.
Sigur, la cele trei motive enumerate mai sus s-ar putea adăuga acela că în condițiile intrării în procedura de concordat preventiv, UTA nu va mai putea evolua în cupele europene în următorii 4 ani. Dar să fim serioși, la modul în care este administrat clubul, ar fi chiar ridicol să ne gândim la cupele europene. Fără să vrea, atunci când argumentând motivele pentru care nu a depus dosarul pentru obținerea licenței UEFA, Alexandru Meszar afirma că nu este locul UTA-ei acolo, spunea un adevăr; doar că acel adevăr nu reflecta posibilitățile sportive ale echipei, ci cele manageriale ale conducerii sale. La 5 ani de la promovare, UTA nu doar că nu a fost capabilă să evolueze, ba dimpotrivă dă semne că o ia înapoi și nu spre Liga 2 ci spre locul de unde a fost preluată cu surle și trâmbițe de Alexandru Meszar și cercul său de susținători în 2014. Așadar politica „pașilor mărunți“ înainte are toate șansele să se transforme în marele salt… înapoi!
P.S. Dacă vă întrebați cumva cum de statul român, în plin deficit bugetar, arată atâta clemență și grijă pentru un ong care îi datorează 3 milioane de euro, în timp ce persoane fizice sau firme se trezesc cu conturile blocate și cu scrisori de amenințare pentru sume infinit mai mici… probabil că ori „nu sunteți utist adevărat“ ori „nu iubiți Aradul“.
