marți, 25 iunie, 2024

UPDATE | Accident grav, la Săvârșin, cu două victime. O persoană a decedat

Distribuie articolul

Un accident care la prima vedere pare destul de grav a avut loc, în această după-amiază, în jurul orei 18:20, pe Drumul Național 7 (DN7), în localitatea arădeană Săvârșin.

Din primele informații, se pare că în accident ar fi implicate un autoturism și un camion, iar la fața locului au pornit de urgență pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Birchiș, cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Între timp a fost solicitată și intervenția unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, respectiv Poliția.

În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una în stare de inconștiență. În aceste momente au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajul SMURD.

Cea de-a doua victimă este stabilă, conștientă și cooperantă.


UPDATE

Din nefericire, victima care se afla în stare foarte gravă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost declarat de către medicii aflați la fața locului. Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

„La data de 22 mai, în jurul orei 18.00, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 65 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un autocamion pe D.N.7, în Săvârșin, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Toc. Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul unui bărbat de 50 de ani, din Toc și rănirea unui tânăr de 18 ani, din Toc, ambii pasageri în autoturism. Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a indicat că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului”, transmit reprezentanții IPJ Arad.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți