luni, 28 iulie, 2025
spot_img

🎤 Unde cred Mihalcea și Măldărășanu că s-a făcut diferența? Declarații după UTA – Hermannstadt 1-0

Distribuie articolul

Concert Nightloosers - vezi detalii

Înainte de acest meci Adrian Mihalcea considera că felul în care echipa sa va tranșa duelurile individuale, precum și modul cum va reuși să speculeze zonele libere în flancurile defensive ale adversarului, vor fi decisive în stabilirea rezultatului final. Și până la urmă unicul gol al meciului a venit din flanc, iar în ceea ce privește duelurile individuale, chiar antrenorul echipei învinse a subliniat superioritatea UTA-ei la acest aspect.

Iată cele mai importante declarații ale protagoniștilor la finalul acestui meci:

Adrian Mihalcea:

„E o victorie care vine într-un moment bun pentru noi, o victorie care ne menține pe această linie de invincibilitate iar gândul nostru e de a aduna în continuare puncte pe acest început de campionat. Se pare că începem să știm să suferim și să ne luptăm pentru fiecare punct. Am întâlnit o echipă bună, cu trasee bine stabilite. A fost un meci echilibrat, chiar dacă noi am avut ocaziile puțin mai mari. Pe final am cedat terenul, sunt probleme pe care trebuie să le reglăm, cu forma fizică. Sunt mulțumit de atitudine și de efortul depus. Stilul meu este mai organizat și mai agresiv, astăzi ne-a ieșit în multe momente. E o victorie seacă, italienească dar plăcută. Cred că toți jucătorii începând de la Iliev până la ultimul intrat și-au adus aportul. Pe mine mă interesează să facem lucrurile colectiv, așa cum a fost și golul Mă bucur pentru fiecare reușită, când nu sunt reușite încerc să-i îndrum pe un drum bun pe toți, pentru că până la urmă nu putem să facem individual nimic, doar colectiv. Ăsta e rolul nostru până la urmă, până în momentul de față l-am făcut bine, dar veți vedea și în etapele următoare jucători care se vor ridica la un nivel bun. Mă bucură evoluția constantă a unora și creșterea de formă a altora. Îmi pare bine că suporterii sunt lângă noi, îmi pare bine că momentan regăsesc în echipa noastră ceea ce își doreau să vadă și Doamne ajută să vină cât mai mulți la stadion de acum încolo. Astăzi cred că ar fi fost stadionul plin dacă nu ar fi fost această căldură teribilă. Mă bucur că îi apropiem prin rezultatele noastre și simțim acest lucru.“

Marius Măldărășanu:

„N-am făcut un joc bun, dar am avut și momentele noastre bune. M-am bucurat că am avut reacție, am avut ocaziile noastre bune dar n-am marcat; și ei sub presiunea pusă de noi s-au retras, dar golul a făcut diferența. A venit alunecarea lui Selimovic pe fondul unei reprize echilibrate. Trebuie să muncim mai mult, trebuie să fim mai eficienți, trebuie să ne câștigăm duelurile pentru că ăsta este fotbalul. Fotbalul înseamnă dueluri astăzi, cine își câștigă duelurile are șanse să câștige meciul. De cele mai multe ori mingea a doua au câștigat-o adversarii. Asta s-a întâmplat și la gol.“

Alin Roman:

„Este o victorie foarte bună, într-un moment potrivit pentru că suntem în reconstrucție și avem nevoie de puncte să ne lege cât mai repede și cât mai bine. A fost un gol frumos, mă bucur că mi-a ieșit și am putut să îmi ajut colegii să luăm aceste puncte. Pentru asta muncim, pentru asta ne pregătim, cred că fiecare jucător își dorește să înscrie sau să fie util pentru echipă. Mă bucur că am reușit să contribui și eu destul de mult de punctele astea și sper s-o țin tot așa. Este meritul staff-ului tehnic, care ne motivează și ne pregătesc foarte bine. Cel mai important este să îi facem pe fani fericiți. Au venit și azi în număr mare, la începutul meciului au fost 40 de grade, chiar mă bucur că i-am făcut fericiți.“

Hakim Abdallah:

„Am întâlnit o echipă bună, joacă de 3-4 ani împreună, chiar dacă l-au pierdut pe Stoica dar am jucat acasă și suporterii ne-au ajutat foarte mult, ei merită toate aprecierile pentru că au contat foarte mult în acest 1-0 contra unei echipe atât de bune. Sunt trei puncte foarte importante în acest început de sezon. Am muncit mult pentru ele și vom lua în continuare fiecare meci în parte. Sunt fericit că am jucat 90 de minute la debut, nici nu mai țin minte de când am jucat tot meciul, sper să continui tot așa. Am știut că dacă voi juca bine voi avea șansa de a evolua 90 de minute. E un debut bun dar cred că pot și mai mult. Avem jucători buni în echipă, am avut din start o bună conexiune cu toți dar în special cu Costache și cu Roman care sunt mai ofensivi.“

Antoni Ivanov:

„Este al treilea meci fără să câștigăm. Nu putem să facem cadouri ca azi sau ca meciul trecut. Trebuie să ne trezim. Sunt supărat și sincer nu știu ce să mai zic.“

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți