Un tânăr din Arad a fost reținut de polițiști, fiind prins cu aproape 11.000 de pachete de țigări de contrabandă

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au reținut ieri, 7 iulie, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Arad, bănuit de contrabandă.

În urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Arad, a fost depistat în flagrant delict un arădean de 31 de ani, care conducea un autoturism din comuna Orșohei spre Arad.

În urma verificării autoturismului, în interiorul acestuia pe bancheta din spate și în portbagaj au fost descoperite și indisponibilizate 10.959 de pachete de țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, suma de 1.520 de lei și 80 de euro și un telefon mobil.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu popuneri legale, asupra bărbatului fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Biroului pentru Operațiuni speciale Oradea, Cluj, Mureș și Suceava din cadrul Direcției pentru Operațiuni Speciale a I.G.P.R., precum și de cel al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.