marți, 10 septembrie, 2024

Un public de zile mari a împins echipa către play-off (foto)

Distribuie articolul

Fanii UTA-ei au simțit foarte bine momentul important al campionatului și au lăsat deoparte dezamăgirea avută la meciul precedent de pe teren propriu, cei aflați în protest față de conducerea clubului au pus și ei între paranteze acest conflict, astfel că ieri la ora 14:00 echipa a avut parte de 9.000 de suporteri care au susținut-o frenetic și au purtat-o spre victorie.

Stadionul a fost colorat în roșu și alb, „De la Dunăre la Sena“ a fost intonat cu patos pentru a nu lăsa nicio îndoială asupra spiritului locului în care se joacă meciul, iar apoi pe tot parcursul partidei fanii au făcut ceea ce trebuie să facă niște suporteri adevărați: galeria a cântat non stop, tribunele au venit cu infuzia de energie în momentele cheie prin strigătul de luptă „UTA Arad!”, a existat și acea doză de presiune pusă de adversar, necesară pentru ca oaspeții să simtă că joacă în deplasare. Minutele de prelungire au fost trăite în picioare, cu sufletul la gură, de întreg stadionul iar după fluierul final stadionul a erupt în urale de ușurare și bucurie. Cei mai mulți dintre spectatori au rămas minute bune în tribune pentru a-și aplauda favoriții.

În peluza arădeană, grupul „Out of Control“ a sărbătorit 7 ani de la înființare. La final, în timp ce întreaga echipă sărbătorea în fața peluzei, căpitanul Florin Iacob a dat mâna cu cei din grupul „Neuman’s“ de unde îi veniseră contestările la finalul meciului cu FC Botoșani. În felul acesta s-a stins și ultimul jar al unui conflict amplificat mult artificial.

În sectorul oaspeților s-au aflat și un grup de 50 de suporteri ploieșteni care au contribuit și ei la spectacol. Au cântat și și-au încurajat permanent echipa, au aprins fumigene albe și au afișat și un mesaj ofensiv la adresa rivalilor din peluza opusă, cu trimitere la prietenia dintre ultrașii arădeni și cei ai celor de la CSA Steaua.

A fost cu adevărat o atmosferă demnă de unul dintre meciurile de mare tradiție ale fotbalului românesc, iar ceea ce s-a văzut în tribună a arătat de ce atât UTA cât și Petrolul, în ciuda momentelor cumplite prin care au trecut în ultimii 10-20 de ani, au renăscut mereu ca pasărea Phoenix din propria cenușă.

În final aveți și o galerie foto care surpinde atmosfera deosebită înregistrată ieri pe Arena „Francisc Neuman“:

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți