Un nou caz Vorobjovas? Cine ar mai putea pleca de la UTA și de ce

Sport

Scris de Giuliano Junc

În vara anului trecut o parte a suporterilor s-au arătat surprinși de faptul că s-a renunțat la mijlocașul lituanian Modestas Vorbjovas. Lăsând la o parte felul deloc elegant în care s-a produs despărțirea (jucătorul aflând de pe facebook că s-a renunțat la el), nedumerirea a fost legată și de faptul că „Mode“, fără a fi un fotbalist strălucitor, câștigase respectul fanilor pentru constanța sa și determinarea cu care juca fiecare meci. Noul antrenor de la acea vreme, Ilie Poenaru, justifica însă plecarea lui Vorobjovas prin faptul că acesta avea un caracter dificil și nu accepta statutul de rezervă în unele partide.

La un an distanță de la acel moment, episodul s-ar putea repeta cu un alt mijlocaș defensiv din lotul Bătrânei Doamne, este vorba despre Idriz Batha. Ce-i drept, albanezul a avut o primă parte a sezonului destul de slabă, cu evoluții inconstante și în care s-a făcut remarcat mai mult prin numărul mare de avertismente acumulate. Odată cu venirea lui Mircea Rednic însă evoluțiile sale s-au îmbunătățit vizibil, Batha arătând pe lângă acea agresitivate care-l caracterizează, mai multă ordine, maturitate și orientare tactică în teren. S-ar putea să nu fie suficient însă pentru a-i asigura un loc în lotul UTA-ei în sezonul viitor asta deoarece aseară într-o emisiune tv, Mircea Rednic îl plasa pe lista jucătorilor cu statut incert asta deoarece ar fi „un jucător cu care este dificil de lucrat“. Ce-i drept, de-a lungul timpului au mai existat zvonuri despre temperamentul său vulcanic care se manifestă în vestiar dar, pe de altă parte, Batha este un jucător de un anumit profil care poate fi destul de greu de înlocuit, asta în măsura în care suntem de părere că o echipă are nevoie și de un jucător de tip „pitbull“ în teren sau măcar pe bancă. N-ar fi exclus ca Rednic să aibă deja în vedere un alt jucător pe acel post iar astfel prezența lui Batha să nu-i mai fie imperios necesară, context în care eliminarea unui tip „dificil“ din vestiar ar căpăta sens.

Batha nu este singurul jucător important din actualul lot care ar putea să plece. Conform antrenorului, Desley Ubbink va rămâne doar în măsura în care „se hotărăște ce vrea“ iar Benga va trebui să accepte „o concurență mare pe post“. În cazul batavului lucrurile nu sunt deloc surprinzătoare. Deși un jucător de certă calitate, acesta a fost luat în colimator și de fani datorită indolenței sale și a senzației pe care o lasă că joacă doar atunci când vrea. Nominalizarea lui Benga însă e de natură aproape să șocheze. Căpitanul UTA-ei a fost, alături de Rareș Pop și Postolachi, singurul jucător despre care putem spune că a ieșit „pe plus“ la finalul acestui sezon. Dacă Rednic are dubii legate de capacitatea acestuia de a se impune în viitoarea sa echipă, înseamnă că viitorii fundași centrali pe care urmează să-i aducă antrenorul, ar trebui să fie la un nivel foarte ridicat. Altfel, antrenorul atât de adulat azi de fani ar putea să și-i urce pe aceștia în cap, cunoscut fiind faptul că Benga e unul dintre favoriții tribunelor.

„Pe făraș“ pare și Roger. Brazilianul readus cu mare scandal de la CFR Cluj în iarnă a fost o dezamăgire. Determinat dar haotic și total ieșit din formă, șeptarul a avut câteva evoluții decente, paradoxal doar când a fost folosit fundaș stânga de Laszlo Balint. În schimb, se pare că este unul dintre jucătorii cei mai vocali atunci când vine vorba de întârzierile salariale. Sigur, nu-i nimic de condamnat atunci când un jucător cere clubului să se achite de obligațiile contractuale dar contează mult și contextul și felul în care o faci iar Roger e posibil să fi trecut dincolo de o anumită linie acceptabilă pentru antrenor. Rednic însă ar mai putea avea și o altă problemă în ceea ce privește nemulțumirile legate de bani. Din informațiile pe care le avem, nici Andrei Chindriș n-ar fi deloc încântat de noile condiții salariale propuse în noul contract astfel că n-ar fi exclus ca fundașul central să-și vadă viitorul la altă echipă.

În afara celor menționați există și câteva certitudini în ceea ce privește jucătorii despre care Rednic a spus mai mult sau mai puțin direct că nu-i mai vrea. Pe lângă Cascini și Benzar care deja și-au reziliat contractele cu UTA, pe o asemenea listă ar mai fi Balauru, Erico, Marrone, Milosevic, Barbosa și Keșeru, ultimii trei aflați însă sub contract cu UTA și vorbim despre niște contracte mari, pentru ale căror reziliere, Alexandru Meszar va trebui să facă rost de niște sume de bani considerabile.

Mai există și un grup de jucători aflați încă sub evaluare, dar care fie nu au fost văzuți suficient în meciuri de către antrenor (Kucher, Dobrescu) fie n-au convins (Vukcevic). Otele este deja jucătorul CFR-ului din această vară, Stahl se va întoarce la Rapid, de unde a fost împrumutat și e greu de presupus după evoluțiile sale palide ca UTA să facă un efort financiar pentru a-l păstra, iar Isac și Șteau nu vor mai fi eligibili pentru regula „under 21“ în sezonul viitor. Problemele medicale în cazul lui Isac sau cele legate de valoare și potențial în cazul lui Șteau, ar putea să le facă și lor probleme.

Trăgând linie, putem observa că sunt puțini jucători din actualul lot care par să aibă viitorul asigurat la UTA. Singura certitudine în acest sens e Rareș Pop, care la vârsta, calitatea și viitorul pe care-l are, este de neclinitit, mai ales în condițiile în care puștiul e hotărât să își termine liceul acasă. De asemenea Iacob, Anton și Aly Abeid sunt jucători ce par foarte apreciați de Rednic și probabil că acesta va insista pentru păstrarea lor. Și despre Hoxhallari antrenorul a avut de regulă doar cuvinte de laudă iar faptul că acesta poate acoperi două posturi în face un bun jucător de lot. Și, evident, Postolachi, care la cele 12 goluri ale sale este în acest moment jucătorul cu care începe echipa; doar că în cazul acestuia intervine factorul incert al acelei clauze de transfer, care din informațiile noastre este de 300.000 de euro, clauză care odată plătită de un club, UTA nu mai poate face nimic. E Postolachi un jucător care să merite suma asta? Cu siguranță. Există echipe în România care pot plăti o asemenea sumă? Iarăși da. Acum rămâne de văzut dacă și oferta pentru jucător va fi una de natură să-l determine să lase Aradul pentru vreuna dintre aceste echipe.

Nu am omis din neglijență capitolul tinerilor jucători, care ar trebui să-i facă concurență lui Rareș Pop pentru locul de jucător „under“ în echipă dar acesta este un subiect pe care îl vom trata separat.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.