UPDATE – Doi dintre cei trei minori care și-au „snopit” în bătaie un coleg, la Lipova, dar și cel care a filmat scenele, au fost reținuți. Al treilea bătăuș este la „Neuropsihiatrie”

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Scene incredibile au fost filmate luni, într-o școală din orașul arădean Lipova, unde un copil de 14 ani a fost bătut cu bestialitate de către alți trei colegi de-ai săi.

În imagini se vede cum unul dintre bătăuși se duce la victimă și o provoacă. Elevul de 14 ani se ridică în picioare, probabil pentru că se simțea mai în siguranță, decât în scaunul băncii sale, iar la un moment dat cei doi se iau la harță, victima fiind de fapt cu cel puțin „un cap” mai înaltă. Preț de câteva secunde, agresorul își tachinează și provoacă victima, iar când vede că băiatul nu răspunde la provocările sale, încercând să se eschiveze, începe să îl lovească. Victima răspunde în cele din urmă provocărilor și se ia la bătaie cu agresorul, dar în ajutorul primului agresor vin alți doi tineri. Împreună, cei trei îi dau colegului lor o serie de câteva zeci de pumni, chiar și câteva lovituri cu picioarele, în timp ce individul care filmează se amuză și se distrează, ba chiar îi încurajează pe cei trei agresori, strigându-le în repetate rânduri „cum v-am învățat eu, la box”.

Bătaia se oprește când în ușa sălii de clasă apare un alt tânăr.

Cum era de așteptat, cazul a ajuns și în vederile polițiștilor.

Referitor la informațiile apărute în spațiul public, Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Arad este abilitat să comunice următoarele:

„Din cercetări a reieșit că în ziua de 20 septembrie, la o unitate de învățământ preuniversitar din localitatea Lipova, trei minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani ar fi agresat un alt minor în vârstă de 14 ani, provocându-i leziuni la nivelul capului, abdomenului și membrelor inferioare.

Polițiștii Orașului Lipova s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și luarea măsurilor legale”.

UPDATE

„În baza probatoriului administrat, față de trei minori au fost dispuse măsuri preventive, după cum urmează:
Minorul de 13 ani a fost internat la Spitalul Județean Arad – Secția Neuropsihiatrie Pediatrică; ceilalți doi minori care și-au agresat colegul au fost reținuți pentru 24 de ore.
Tânărul care a filmat și ulterior distribuit imaginile a fost, de asemenea, reținut.
În cauză se continuă cercetările pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova”, transmite inspectorul de poliție Livia Pescar, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

ATENȚIE, imagini cu un puternic impact emoțional!

*Notă: pentru a putea urmări imaginile video trebuie să aveți cont de YouTube și să aveți peste 18 ani.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.