UPDATE – Un camion s-a răsturnat la Șimand, iar două persoane sunt rănite | FOTO

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Un accident grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea arădeană Șimand, pe Drumul Național 79 (DN79), drum care face legătura între municipiile Arad și Oradea. În ultima perioadă, pe același drum au avut loc două accidente mortale, unul în care o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni, iar unul în care un biciclist a fost izbit de un microbuz.

De această dată, este vorba despre un camion al cărui șofer a pierdut controlul volanului, „mastodontul” lovind un cap de pod și ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma acestui accident, două persoane au fost rănite. Imediat, la fața locului s-au deplasat și echipajele de intervenție, cu o Autospecială 2003 și trei subofițeri, respectiv un echipaj SMURD cu trei subofițeri de la Chișineu-Criș și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă de la Arad.

Victimele, un bărbat și o femeie, ambele aflate în camion, au fost descarcerate. Ambele persoane au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad.

UPDATE

„În data de 10 decembrie, în jurul orei 12:00, un bărbat de 48 de ani, din județul Tulcea, a condus o autoutilitară pe DN 79, în localitatea Șimand, spre Oradea. La km 29+100m, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile, după ce a intrat în coliziune cu un stâlp de curent și un indicator rutier. În urma impactului a fost rănită ușor o femeie de 48 de ani, pasageră în autoutilitară. Conducătorul auto utilitare a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, a explicat agentul șef Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

 

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.