luni, 25 august, 2025
spot_img

🚌 Ultrașii Bătrânei Doamne pregătesc deplasarea pe Giulești

Distribuie articolul

Dacă la partida cu Dinamo de pe Arena Națională peluza utistă s-a ocupat doar de ghidarea suporterilor în privința achiziționării biletelor din sectorul oaspeților, iată că în cazul următoarei partide de campionat pe care UTA o va juca în București, cea cu Rapid, programată vineri seara, ultrașii din Peluza Iosif Petschovschi“ au decis să își asume organizarea deplasării pentru toți suporterii care doresc să încurajeze echipa în acest meci.

Este de notorietate deja rivalitatea acerbă dintre suporterii celor două echipe, rivalitate cimentată de prietenia dintre galeriile celor de la Rapid și Poli Timișoara, marea rivală a UTA-ei. Numeroasele dueluri din ultimii ani dintre cele două echipe, coroborată cu faptul că UTA și Poli nu s-au mai întâlnit din 2019, a făcut ca practic meciurile UTA – Rapid să devină un surogat al derby-ului vestului, cu suporterii alb-violeți prezenți de multe ori alături de rapidiști în sectorul oaspeților de pe Arena „Francisc Neuman“.

Este firesc așadar ca în acest context, peluza arădeană să își dorească o reprezentare cât mai bună vineri seara în fief-ul rivalilor. În acest sens, pe paginile de socializare Ultras Arad, a fost postat următorul comunicat:

„DEPLASARE ÎN GIULEȘTI
Vineri urmează una dintre cele mai importante deplasări din acest sezon, împotriva unui rival tradițional. Data și ora nu ne sunt favorabile pentru un drum de 600 de kilometri, dar dorim să strângem cât mai mulți utiști alături de noi pentru a încuraja echipa spre un nou rezultat pozitiv care să ne păstreze în vârful clasamentului.
Deplasarea se va face cu autocarul, iar înscrierile se pot efectua prin mesaj privat către pagina noastră de Facebook. Mesajul de înregistrare pe care îl trimiteți trebuie să conțină numele complet și numărul de telefon! În cazul în care doriți să înscrieți mai multe persoane, vă rugăm să notați numele fiecăreia. Detaliile legate de transport și organizare vor fi trimise ulterior către toți cei cărora le-a fost confirmată înscrierea.
Meciul dintre Rapid și UTA este programat pentru vineri, ora 20:30. Informațiile despre bilete le vom anunța în cursul săptămânii. Prețul transportului este 150 RON/persoană.“

Pentru cei interesați dar mai puțin familiarizați cu metoda de comunicare a peluzei arădene, iată și link-ul către pagina unde trebuie să trimiteți mesajul privat, dacă doriți să vă înscrieți în această excursie:

https://www.facebook.com/profile.php?id=100090687526432

De remarcat și faptul că ultrașii arădeni nu au anunțat nimic referitor la o posibilă deplasare pentru meciul de mâine cu CSA Steaua din Cupa României, care se va juca pe stadionul Ghencea. Este adevărat că programarea partidei într-o zi lucrătoare, în condițiile în care doar 3 zile mai târziu ar urma o altă deplasare în București și tot într-o zi lucrătoare, face ca pentru cei mai mulți dintre suporteri, oricât de dedicați ar fi aceștia, prezența la ambele partide să fie imposibilă.

Cu toate acestea nu putem să nu remarcăm faptul că duelul de mâine dintre UTA și Steaua a stârnit ecouri publice neașteptat de slabe în rândul peluzei arădene. Se știe că de aproape două decenii relațiile dintre cele două galerii au fost extrem de strânse, frățietatea pe triunghiul UTA – Steaua – Corvinul, fiind una de notorietate și marcată prin postări, mesaje, cântece sau scandări, prezențe ale membrilor celor trei galerii la meciurile celorlalte etc, lucru care, ca o paranteză, a cam stârnit uneori și reacții negative din partea suporterilor de la Tribuna 2 sau 1 care nu vedeau cu ochi prea buni prietenia cu ultrașii celor de la CSA Steaua.

Însă relațiile par să se mai fi răcit după episodul din primăvara anului trecut, când înaintea partidei din sezonul regulat dintre Dinamo și UTA, jucat pe stadionul Arcul de Triumf, între ultrașii celor de la Dinamo și cei ai Stelei, care erau prezenți în sectorul destinat oaspeților, a izbucnit un conflict fizic, surprins în direct de transmisiunile tv. Incidentul a atras după sine amenzi și suspendări pentru ambele cluburi, asta deși utiștii nu au fost implicați în conflict și au prezentat dovezi că nu au facilitat ei prezența steliștilor în acel sector. Episodul a venit și în contextul conflictului dintre Suporter Club UTA și clubul UTA, vulnerabilizând la acel moment situația suporterilor în raport cu clubul.

Cert este că de atunci au cam dispărut mesajele și manifestările de prietenie dintre cele două galerii. Dacă și cât a mai rămas din aceasta vom vedea cel mai bine mâine seară la ora meciului.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți