joi, 3 iulie, 2025

🇵🇹 Tragedie în lumea fotbalului: Diogo Jota a murit într-un accident rutier în Spania. Alături de el și-a pierdut viața și fratele său

Distribuie articolul

Fotbalul mondial este în doliu. Diogo Jota, atacantul portughez al echipei Liverpool, a murit la doar 28 de ani într-un accident rutier grav, produs joi, 3 iulie, în Spania. Tragedia a avut loc în provincia Zamora, pe autostrada A-52, unde mașina în care se aflau Diogo și fratele său, Andre Jota (26 de ani), a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de flăcări.

🚗 Lamborghini în flăcări după explozia unui cauciuc

Conform publicațiilor Marca și AS, cei doi frați se aflau într-un Lamborghini, iar accidentul ar fi fost cauzat de explozia unui cauciuc în timpul unei depășiri. Vehiculul a ieșit de pe șosea, s-a răsturnat și a luat foc aproape instantaneu, într-o zonă cu vegetație uscată, care a amplificat incendiul.

Echipajele Gărzii Civile, pompierii și medicii de urgență sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi. Ambii au fost declarați decedați la scurt timp după accident.

⚽ Cine a fost Diogo Jota

Diogo Jota era unul dintre cei mai apreciați atacanți ai generației sale. Ajuns la Liverpool în 2020 de la Wolverhampton, pentru 44,7 milioane de euro, Jota a bifat 182 de meciuri în tricoul „cormoranilor”, în care a înscris 65 de goluri. A câștigat Premier League în sezonul 2024/2025, o Cupă a Angliei în 2022 și două ediții ale UEFA Nations League (2019 și 2025) cu naționala Portugaliei, pentru care a adunat 49 de selecții și 14 goluri.

👰🏻‍♀️ O viață frântă la două săptămâni de la nuntă

Tragedia este cu atât mai sfâșietoare cu cât vine la doar două săptămâni după ce Diogo Jota s-a căsătorit cu partenera sa de viață, Rute Cardoso, cu care era împreună din 2012. Cei doi au împreună trei copii mici – de 4 ani, 2 ani și 7 luni – care au rămas acum fără tată.

Ultima postare a fotbalistului pe rețelele de socializare a fost una fericită: „Da pentru totdeauna”, scria el, alături de o fotografie de la nuntă.

⚫ Lumea fotbalului e în șoc

Fanii, colegii de echipă și oficialii clubului Liverpool sunt în stare de șoc. Clubul urmează să emită un comunicat oficial și se pregătește să organizeze o ceremonie în memoria fotbalistului. Totodată, Federația Portugheză de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe, numindu-l pe Diogo Jota „un exemplu de dăruire, talent și pasiune”.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți