Tocmai a avut loc prima prelevare de organe și țesuturi din acest an, la Arad. Operația a fost efectuată de medici din Arad, Cluj și București

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Prima prelevare de organe și țesuturi din acest an, de la Arad, s-a încheiat în urmă cu câteva minute și a fost efectuată de medici din Arad, Cluj-Napoca și București! Donatorul a fost un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Arad, aflat în moarte cerebrală, iar familia acestuia și-a exprimat acordul pentru prelevare, din dorința de a ajuta alți oameni aflați în stare gravă, și a căror singură speranță este un transplant.

„Pacientul a ajuns în stare gravă la spital, unde i s-a pus diagnosticul de moarte cerebrală. Familia îndurerată a decis să doneze organele sănătoase pentru a salva alți oameni care depind de transplant. Intervenția de prelevare a ficatului, rinichilor și corneei a durat în jur de patru ore și s-a desfășurat în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Mulțumim familiei pacientului care a luat o decizie dificilă însă plină de umanitate și compasiune față de semeni. Decizia acestei familii va salva viața altor oameni aflați în aceste momente în stare gravă” e precizat dr. Dana Moț, medic coordonator transplant SCJU Arad

Pentru buna desfășurare a intervenției, mulțumim personalului medical care își desfășoară activitatea în: Anestezie și Terapie Intensivă I, Blocul Operator I, Neurologie, Neurochirurgie și Chirurgie Generală I.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.