Suporter Club UTA a avut zilele trecute inițiativa de a lua legătura cu reprezentanții clubului FC Hermannstadt pentru a aduce la Arad biletele destinate suporterilor arădeni. Această inițiativă a venit din dorința reprezentanților Suporter Club UTA de a înlesni accesul arădenilor pe Stadionul Municipal din Sibiu, adică pentru a nu mai fi nevoiți să aștepte câteva sute de suporteri la cozile caselor de bilete.
Ei bine, unul dintre reprezentanții SCU s-a deplasat miercuri la Sibiu, de unde s-a întors cu un număr de 800 de bilete, adică cota care li se cuvine suporterilor echipei oaspete. Vânzarea biletelor a început joi dimineață, s-a desfășurat și pe parcursul zilei de astăzi și ar fi trebuit să continue și mâine. Numai că acestea au fost epuizate chiar astăzi. Astfel, avem o certitudine, aceea că cel puțin 800 de arădeni vor fi în tribunele arenei sibiene. Cel mai probabil că, la fel ca în luna februarie, vor exista suporteri arădeni care vor opta să vadă meciul din alte zone, decât din peluză.
Încă 400 de bilete
Cum spuneam, cele 800 de bilete primite de către reprezentanții SCU și puse la vânzare, s-au dat. Dar asta nu înseamnă că suporterii arădeni care vor dori să stea alături de galerie, în peluză, nu vor putea face asta. Potrivit reprezentanților Suporter Club UTA, aceștia au discutat din nou cu cei ai clubului FC Hermannstadt, iar clubul din Sibiu va mai pregăti încă 400 de bilete, care vor putea fi achiziționate de la casele de bilete de la intrarea în peluză. Așa că, dacă nu ați apucat să vă luați bilete, nu-i nimic, fiindcă veți găsi chiar la stadion.