„Enescu et La Belle Époque” este motto-ul recitalului dedicat celei de-a 70-a comemorări a lui George Enescu, cu un arc temporal compozițional ce se întinde între anii 1898 și 1908. Pianista Raluca Știrbăț a propus pentru acest spectacol un program excepțional care a cuprins muzică de George Enescu, Claude Debussy și Maurice Ravel.
Spectatorii prezenți în seara de marți 11 noiembrie 2025 la Palatul Cultural din Arad au putut asculta Suita în Re major op. 10, „Des cloches sonores”, o lucrare enesciană de tinerețe – Regrets în Sol bemol major (1898), în primă audiție la Arad –, dar și capodopere ale colegilor său contemporani Claude Debussy (cu flamboaianta L’Isle joyeuse) și Maurice Ravel, cu cuceritoarea Sonatină pentru pian și Scarbo din „Gaspard de la nuit”, unul dintre piscurile repertoriului pianistic.
A fost un recital de pian de cel mai înalt nivel, pianista Raluca Știrbăț având în program lucrări inegalabile de:
- George Enescu
- Regrets în Sol bemol major (1898), primă audiție la Arad
- Suita op. 10 în Re major, „Des cloches sonores” (1903)
- Claude Debussy
- L’isle joyeuse, L. 106 (1904)
- Maurice Ravel
- Sonatine pour Piano, M. 40 (1905)
- Scarbo din „Gaspard de la nuit”, M. 55 (1908)
Programul cu totul aparte al acestui recital – dincolo de dificultatea repertoriului, dar și de frumusețe și spectaculozitate – relevă magnetismul și chimia excepțională a acestor lucrări, interpretate și ascultate împreună. Astfel, locul și rolul lui Enescu în contextul epocii apare într-o lumină nouă, cu multe surprize, revelații și chiar neașteptate inversări ale unor cronologii mai mult sau mai puțin înrădăcinate, nu doar în percepția publicului larg, dar chiar și a multora dintre muzicieni – fie ei instrumentiști ori muzicologi.
Născută la Iași, Raluca Ştirbăţ a început studiul pianului la Liceul de Artă “Octav Băncilă”, iar după un an de studiu la Academia de Muzică “George Enescu” din Iași a fost admisă la Universitatea de Muzică din Viena, la clasa lui Jürg von Vintschger, unde a obținut diploma Solistendiplom şi titlul Magister Artium.
Potrivit site-ului Filarmonicii de Stat din Arad, pianista a debutat la zece ani cu Filarmonica Moldova din Iași, sub bagheta lui Ion Baciu. Au urmat concerte cu majoritatea orchestrelor din ţară, alături de dirijorii Cristian Mandeal, Emanuel Elenescu, Emil Simon, Ludovic Bacs, Paul Popescu, Camil Marinescu, Gheorghe Costin ș.a. A evoluat în Austria (Konzerthaus, Musikverein, Sala Mare Radio și Yamahasaal din Viena, Mozarteum în Salzburg, Stefaniensaal în Graz) și în festivaluri în Europa, USA, Japonia, Singapore, dar și în foarte multe alte temple ale muzicii simfonice din lume.
Din octombrie 2022, Raluca Știrbăț activează și în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași în calitate de conf. univ. dr. la catedra de pian-principal, iar din 2023 este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Raluca Știrbăț este inițiatoarea campaniei internaționale de salvare a Casei Enescu din Mihăileni, jud. Botoșani, iar meritele artistice excepționale și angajamentul social i-au fost deja recunoscute și onorate prin numeroase distincții și decorații, dintre care amintim:
- Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României, Klaus Iohannis, în 28 august 2023;
- „Mesager al integrării” – titlu acordat de Ministerul de Interne al Austriei (martie 2013);
- „Ordinul Centenar” acordat de Primăria Municipiului Iași (octombrie 2018);
- Membru de onoare al Fundației Pro Patrimonio (noiembrie 2014);
- Nominalizare la prestigioasele premii ICMA (International Classical Music Awards) 2022 pentru CD-ul „George Enescu – Complete Works for Cello and Piano” (Paladino music, Vienna, 2021, împreună cu Cristian Măcelaru, Corul Madrigal și Cvartetul Arcadia);
- Premiul „Discul anului 2015” la Radio România Muzical pentru albumul discografic George Enescu – Integrala creației pentru pian.
George Enescu (1881–1955). Este una dintre cele mai complexe și luminoase figuri ale culturii române și ale muzicii universale. Născut la 19 august 1881 în satul Liveni, județul Botoșani, Enescu a fost un copil-minune. La doar patru ani cânta la vioară, iar la cinci compunea mici piese muzicale. Talentul său excepțional a fost remarcat devreme, iar părinții l-au trimis la Conservatorul din Viena, unde a devenit cel mai tânăr student admis vreodată. A urmat apoi studiile la Conservatorul din Paris, având profesori de renume, precum Jules Massenet și Gabriel Fauré, care i-au rafinat stilul și sensibilitatea artistică.
Cariera sa de violonist, dirijor, pianist și compozitor s-a desfășurat între marile capitale muzicale ale lumii — Paris, București, New York —, dar și între două dimensiuni ale sufletului său: spiritul românesc profund și universalitatea europeană. Enescu a fost un artist total, cu o inteligență muzicală rară și o modestie exemplară. Ca violonist, impresiona prin sunetul său cald, clar, de o puritate aproape mistică. Ca dirijor, era admirat pentru precizia și eleganța gestului. Iar ca profesor, a format generații întregi de muzicieni, între care se numără și marele Yehudi Menuhin, care îl consideră „cea mai minunată ființă pe care am întâlnit-o vreodată”.
Compozițiile sale reflectă fuziunea dintre tradiția românească și limbajul muzicii clasice occidentale. Rapsodiile Române (1901–1902) i-au adus faimă internațională, datorită energiei lor folclorice, coloritului orchestral și spontaneității ritmice. Capodopera sa, însă, rămâne opera Oedip, la care a lucrat aproape două decenii — o monumentală tragedie muzicală în care se împletește filosofia, simbolismul și o expresie sonoră de o forță rară. Enescu nu a fost doar un creator, ci și un ambasador al sufletului românesc, transpunând în muzica sa dorul, melancolia și forța vitală a unei culturi de frontieră între Orient și Occident.
George Enescu a murit la Paris în 1955, în exil, dar spiritul său a rămas neclintit în muzică, dovadă că moștenirea lui Enescu transcende timpul, granițele și limbile, vorbind, pur și simplu, în limbajul etern al muzicii.
Claude Debussy (1862–1918). A fost una dintre figurile revoluționare ale muzicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, considerat părintele impresionismului muzical — deși el însuși a respins această etichetă. Născut la 22 august 1862, în Saint-Germain-en-Laye, lângă Paris, Debussy a crescut într-o familie modestă, dar talentul său a fost remarcat de timpuriu: la doar zece ani a fost admis la Conservatorul din Paris, unde a studiat pianul, compoziția și teoria muzicii.
În tinerețe, Debussy a fost influențat de romantismul târziu, dar și de artă și poezia simbolistă. În special cercul poeților simboliști — Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine — ia deschis orizonturile către o viziune sonoră nouă, bazată pe sugestie, culoare și atmosferă. În 1884 a câștigat Premiul Romei, ceea ce ia permis să studieze în Italia, dar experiența sa dovedit frustrantă: Debussy simțea că regulile academice îi îngăduie libertatea creată.
Reîntors la Paris, a început să compună lucrări care aveau să schimbe definitiv istoria muzicii. Prélude à l’après-midi d’un faune (1894), inspirat de poemul lui Mallarmé, este considerat un punct de cotitură: o orchestră care nu descrie, ci sugerează, o armonie care nu se supune logicii clasice, ci plutește într-o lume de nuanțe și vibrații subtile. Următoarele sale creații, precum Nocturnes, La Mer și opera Pelléas et Mélisande (1902), au adâncit această estetică a impresiei și a misterului.
Pianul a fost pentru Debussy un laborator al expresiei intime. Lucrări ca Suite bergamasque (ce conține celebra Clair de Lune), Stampes, Images și Préludes au transformat limbajul pianistic, aducând o delicatețe aproape vizuală în arta sunetului. Muzica sa nu „povestește”, ci pictează în sunete: valuri care se desfac în spumă, raze de lună care tremură pe apă, frunze care foșnesc în vântul serii.
A murit la Paris în 1918, în timpul Primului Război Mondial, dar moștenirea rămâne una dintre cei mai influenți din secolul XX. Debussy a deschis drumul modernității muzicale, inspirându-i pe Ravel, Stravinski, Messiaen și pe mulți alții. Prin el, muzica a devenit poezie pură — un joc de lumină și tăcere, în care fiecare sunet respiră mister și frumusețe.
Maurice Ravel (1875–1937). Este considerat unul dintre cei mai rafinați și perfecționiști compozitori ai secolului XX, un maestru al culorii orchestrale și al echilibrului formal. Născut la 7 martie 1875 în Ciboure, în sud-vestul Franței, la granița cu Țara Bascilor, Ravel a crescut într-un mediu cosmopolit: tatăl său era elvețian, iar mama — de origine bască. De la ea a moștenit gustul pentru ritmurile iberice și sonoritățile exotice care aveau să străbată întreaga sa creație.
În 1889 a fost admis la Conservatorul din Paris, unde a studiat pianul și compoziția, însă cariera sa timpurie nu a fost deloc ușoară. Deși extrem de talentat, Ravel a fost adesea în conflict cu profesorii săi, mai ales cu Gabriel Fauré, mentorul său, și a fost exclus de mai multe ori din competiția pentru renumitul Premiu al Romei, din motive care țineau mai mult de conservatorismul instituției decât de valoarea sa reală.
Muzica lui Ravel se caracterizează prin claritate, precizie și o paletă sonoră extraordinară de bogată. El era fascinat și de formele tradiționale, dar le reinterpreta printr-o viziune modernă, plină de culori orchestrale și nuanțe subtile.
Ravel era adesea considerat un „inginer al emoției”: în spatele perfecțiunilor tehnice a compozițiilor sale se ascund o delicatețe și o melancolie aproape visătoare. A fost, în timp, un modernist și clasic, un artist care a combinat disciplina formelor cu libertatea imaginației.
Maurice Ravel a murit în 1937, la Paris, lăsând în urmă o opera relativ restrânsă ca număr, dar desăvârșită în fiecare detaliu — un univers sonor în care inteligența, eleganța și emoția se întâlnesc într-un echilibru perfect.
