miercuri, 21 ianuarie, 2026
spot_img

🏊‍♀️ Tinerii Gloriei au înotat cu David Popovici!

Distribuie articolul

Bazinul Olimpic de la Otopeni a găzduit sâmbătă concursul internațional de înot „Sprint with the Stars”, eveniment organizat pentru prima dată în România, care a reunit nume importante ale natației mondiale, alături de sute de tineri sportivi aflați la început de drum.

Printre vedetele prezente s-au numărat David Popovici, Adam Peaty – multiplu campion olimpic, mondial și european, deținător al recordurilor mondiale la 50 și 100 de metri bras – dar și Angelina Köhler, Veera Kivirinta, Apostolos Christou, alături de alți înotători de top. La competiție au participat aproximativ 800 de copii din România și din străinătate.

Clubul arădean a fost reprezentat de nouă sportivi, care au avut o evoluție apreciată, cinci dintre aceștia reușind calificări în finale și clasări pe podium. Cea mai bună performanță i-a aparținut Zianei Giurgiu, care a obținut locul 1 la 50 m bras și 50 m spate, precum și locul 2 la 50 m fluture și 50 m liber. Giulia Pantea a încheiat pe locul 3 la 50 m bras și pe locul 7 la 50 m fluture.

Rezultate notabile au fost consemnate și de Victoria Rus (locul 4 la 50 m bras, locul 6 la 50 m fluture și locul 7 la 50 m liber), Abiguel Gheduș (locul 6 la 50 m bras, locul 7 la 50 m fluture și locul 7 la 50 m liber), în timp ce Allegra Farca, Rareș Meriu, Sem Farca, Miriam Kovacs și Nathan Gheduș au avut parte de o experiență specială, îndeplinindu-și visul de a concura alături de idolii lor.

„Sprint with the Stars” este un proiect inițiat de Adam Peaty și Ed Baxter, care oferă copiilor și juniorilor șansa de a concura direct cu unii dintre cei mai buni înotători ai lumii. Competiția se desfășoară exclusiv în curse scurte, de 50 de metri, la toate procedeele, primii nouă sportivi din fiecare categorie de vârstă calificându-se în finale. În cursa finală, pe culoarul central înoată una dintre vedetele invitate, care pornește cu un handicap calculat în funcție de vârstă.

Înotătorii clubului CSȘ Gloria sunt pregătiți de profesorii Sebastian Lucaci, Silviu Haș și Csaba Nagy, împreună cu voluntarul Ionuț Sărac.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți